• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene pentru ferma de legume: exemplul de succes al tânărului Ionuț Moldovan

    Ramona Dascălu -

    Andrei Ionuț Moldovan este unul dintre tinerii fermieri care au reușit să își dezvolte ferma de afacerea cu legume accesând fonduri europene. Povestea de succes a ”Fermei lui Ionuț” este dată ca exemplu de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale care se pregătește să lanseze o nouă sesiune a submăsurii 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

    Până în prezent, AFIR a acordat finanțare nerambursabilă în valoare totală de 434 milioane euro pentru susținerea financiară a 11.325 de tineri fermieri care au optat pentru instalarea ca șefi de exploatație. Cu ajutorul fondurilor europene, tinerii fermieri care au fost selectați pentru finanțare, în funcție de criteriile de selecție și de condițiile de eligibilitate menționate public în Ghidul solicitantului, și-au pus în aplicare Planurile de Afaceri. ”Interesul foarte mare pentru acest tip de investiții, precum și nevoia de finanțare pentru zona de investiții, au făcut ca solicitarea de fonduri să depășească alocarea. Astfel, față de alocarea disponibilă de 476 de milioane de euro, solicitarea de fonduri din partea tinerilor fermieri a fost, până în prezent, de 591 milioane euro”, spun cei de la AFIR într-un comunicat remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.

    Andrei Ionuț Moldovan, unul dintre tinerii care au primit finanțare pentru instalare ca tânăr fermier

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prezintă cazul unui tânăr fermier, de doar 24 de ani, care a solicitat sprijin pentru ferma proprie și a primit o finanțare de 50.000 de euro pentru extinderea suprafețelor de , atât de tere, cât și de spații protejate.

    ”Printre tinerii fermieri care au primit finanțare pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole, se numără și Moldovan Andrei Ionuț din Sânnicolau Roman, județul Bihor, un fermier tânăr, îndrăzneț, de 24 de ani, care, așa cum se descrie chiar el, de când se știe a lucrat pământul, a avut grija de animale și gospodărie și a cultivat legume împreună cu familia. Părinții lui se ocupă de agricultură de peste 25 de ani. În septembrie 2015 a depus la AFIR cererea de finanțare pentru INSTALAREA TÂNĂRULUI FERMIER, solicitând sprijin pentru ferma proprie. Obiectul de activitate al fermei este cultura legumelor în câmp și în spații protejate, iar obiectivul proiectului a fost în principal extinderea suprafețelor, atât de teren, cât și de spații protejate. Valoarea proiectului, 50.000 euro, a fost în totalitate finanțată prin submăsura 6.1 din PNDR 2020. Contractul a fost semnat în luna martie 2016 și finalizat în noiembrie 2018. Până la momentul depunerii proiectului, solicitantul nu deținuse nici o exploatație agricolă. Exploatația înființată în 2015 avea o suprafață de 5,55 ha, teren arabil, din care 0,22 ha teren sub solarii. Ferma provine din comasarea a două exploatații, în urma încheierii de contracte de arendare pe o perioada de 11 ani”, se arată în comunicatul AFIR.

    Tânărul livrează legume la domiciliul clienților

    „Sunt pasionat de agricultura deoarece te pune mereu în situații care te provoacă, uneori imprevizibile … fie că e din cauza vremi, a utilajelor sau a oamenilor cu care lucrezi. În fiecare sezon apar lucruri pe care trebuie să le rezolvi; dar mă și fascinează faptul că în fiecare an am ocazia să văd cum dintr-o sămânță de câțiva milimetri ajunge să crească o planta de câțiva metri, de la care în final culeg roade gustoase și sănătoase de care mă pot bucura eu și alți oameni pe mesele cărora ajunge. Apoi am hotărât să fac ceva mai mult pentru clienții mei și tot odată să mă adaptez la secolul 21, în care toate lucrurile se fac pe internet. Așa că, pe lângă metoda clasică de a vinde legume în piață, am început să livrez legume la domiciliu clienților mei care acum își comandă legume de la mine pe internet. Deși la început am fost sceptic că cineva va vrea să cumpere legume online, având în vedere câte piețe și supermarketuri sunt în oraș, am rămas surprins că după câteva zile după ce am început să mă promovez în mediul online, peste 10 mii de oameni din toată țara au fost foarte încântați de ideea aceasta și câteva sute chiar au comandat. Așa că, de 2 ani am început să mă dezvolt și mai frumos și să îmi deschid ochii la și mai multe oportunități în agricultură, pe care sper să le pot fructifica atât cu forțe proprii, dar mai ales cu sprijinul fondurilor europene”, a spus acesta, potrivit AFIR.

    AFIR va deschide în curând o nouă sesiune de primire de proiecte cu finanțare europeană nerambursabilă prin submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri, care va avea, pentru prima dată o alocare separată dedicată diasporei.


    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2024. Listă completă cu fermierii care primesc prima tranșă din plata pe hectar Ciclonul a ajuns în România! Primele imagini cu norii ”în valuri” și județele unde vor ”lovi” Anunțul RAR pentru toți fermierii care au nevoie de ITP

    Ultimele știri

    Polonia continuă să domine piața europeană a cărnii de pui Alertă meteo de ploi, descărcări electrice și vânt în 13 județe Turcia ridică parțial interdicția importurilor de grâu