• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ORDIN nou privind autorizarea berbecilor pentru montă! Documentul, publicat de ANZ!

    Roxana Dobre -

    Noi reguli pentru monta naturală a berbecilor. Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” (ANZ) a postat pe site-ul propriu draftul privind ordinul de ministru care înlocuiește Ordinul nr.180 de aprobare a Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea montei naturale autorizate. Vechiul document i-a adus pe crescători la București, la discuții cu ministrul agriculturii, nemulțumiți fiind de noile reguli privind monta naturală!

    Capitoul II din noul ordin prevede că ”reproducătorii care participă la programele de ameliorare aprobate, indiferent de specie, trebuie să fie identificați prin analiza grupei sanguine (testul de filiație), în procent de 3%, din efectivul de masculi existent în exploatație, dar nu mai puţin de 1 cap”. Foarte important, se precizează că în exploataţiile în care rezultatele testării depăşesc 20% neconformităţi, ANZ dispune testarea întregului efectiv.


    Cum se va face achiziţionarea, reformarea și autorizarea reproducătorilor

    Conform noilor propuneri, Oficiile judeţene de zootehnie întocmesc la începutul fiecărui an necesarul de reproducători pentru montă naturală, iar societățile de ameliorare recunoscute, pe specii, asociațiile de crescători, pe specii autorizate ca părți terțe, asigură după caz, reproducătorii necesari pentru montă naturală. Pentru montă naturală, reproducatorii trebuie sa fie identificați în conformitate cu legislația Uniunii Europene în domeniul sănătății animalelor privind identificarea și înregistrarea animalelor, să aibă vârsta optimă pentru introducerea și utilizarea la montă, sa fie în stare perfectă de sănătate, să îndeplineasca condițiile sanitar veterinare, condițiile pentru aptitudinea de reproducător și comportamentul sexual, condițiile minime privind capacitatea de fertilizare a materialului seminal și condițiile minime privind performanțele.

    Reproducătorii masculi, indiferent de specie, utilizaţi la montă naturală, sunt autorizaţi de către autoritatea competentă a statului în zootehnie dacă îndeplinesc performanţele minime stabilite prin programele de ameliorare şi cerinţele sanitar-veterinare în vigoare. Pentru reproducătorii din speciile bubaline, bizoni, ovine, caprine, suine și cabaline care nu îndeplinesc condițiile menționate mai sus și care activează la reproducția femelelor cuprinse în lucrările de ameliorare, autorizarea se face conform derogărilor prevăzute de  ocietățile/exploatațiile de ameliorare în programele de ameliorare rasiale.

    Reproducătorii care deservesc femelele din marea creștere vor fi autorizaţi conform derogărilor elaborate de ANZ la recomandarea Consiliului Tehnico Științific. Toți berbecii și țapii prezentați pentru autorizare trebuie să dețină testul de genotipare pentru rezistența la scrapie, conform protocolului de colaborare încheiat între ANSVSA și ANZ.

    Oficiile judeţene de zootehnie organizează anual bonitarea şi clasarea reproducătorilor din punctele de montă, în vederea autorizării acestora. Cu acest prilej se fac propuneri de reformă a celor inapţi pentru montă, precum şi planurile de rotire a reproducătorilor.
    onitarea şi Clasarea reproducătorilor se face de către o comisie de clasare formată, după caz din:
    a) 2 reprezentanți din cadrul Oficiului Judeţean de Zootehnie;
    b) în funcție de caz, medicul veterinar oficial, reprezentantul societății/exploatației de ameliorare recunoscute și/sau al asociaţiei de crescători autorizate ca parte terță.

    Persoanele menționate la alin. (1) lit. a) sunt desemnate prin decizia directorului general alautorității competente. Autoritatea competentă se asigură că personalul propriu care face parte din comisia de bonitare și clasare nu se află în niciun conflict de interese în ceea ce privește desfășurarea acestor activități. Autoritatea competentă are stabilite măsuri tehnice și procedurale, pentru a proteja și pentru a asigura confidențialitatea și integritatea datelor cu caracter personal prelucrate, prevenirea utilizării sau accesul neautorizat, precum și prevenirea încălcării securității datelor cu caracter personal, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
    protecția datelor).

    Bonitarea și clasarea reproducătorilor, se fac conform instrucţiunilor și a fișelor de bonitare, care vor fi elaborate în termen de 5 zile de la publicarea prezentelor norme tehnice aprobate prin decizia directorului general.

    Funcţionarea şi controlul activităţii punctelor de montă

    Punctele de montă organizate pentru desfășurarea montei naturale publice funcţionează în baza autorizaţiei anuale eliberate de către oficiile judeţene de zootehnie. Modelul de autorizaţie este prevăzut mai jos, conform anexei 1:


    Pentru reproducătorii din punctele de montă oficiile judeţene de zootehnie vor elibera autorizaţii pentru montă, conform anexei nr. 2.1, pentru tauri şi armăsari:

    şi conform anexei nr. 2.2, pentru vieri din rasele autohtone în pericol de abandon, berbeci şi ţapi:


    Autorizatiile pentru monta eliberate de oficiile judeţene de zootehnie vor avea aplicată, după caz, într-un loc vizibil, ștampila cu următoarea sintagma: “interzisă utilizarea la reproducția femelelelor din programele de ameliorare aprobate”. Autorizaţiile pentru montă vor fi păstrate la punctele de montă. Toţi reproducătorii din cadrul punctelor de montă sunt supuşi controlului sanitar veterinar, conform prevederilor Programului strategic.

    Reproducătorii masculi din punctele de montă sunt controlaţi periodic din punct de vedere al capacității de fertilizare a materialului seminal, astfel:
    a) taurii – primăvara, în luna aprilie, şi toamna, în luna octombrie, şi atunci când situaţia fecundităţii este necorespunzătoare;
    b) berbecii/țapii – cu o lună înainte de începerea campaniei de montă;
    c) vierii din rasele autohtone în pericol de abandon – trimestrial şi atunci când situaţia reproducţiei o impune;
    d) armăsarii – cu 15 zile înainte de începerea campaniei de montă.

    În termen de 6 luni de la publicarea prezentelor norme tehnice se vor face demersurile necesare pentru achiziționarea materialelor, în vederea determinării capacității de fertilizare a materialului seminal.  Deţinătorii reproducătorilor din punctele de montă solicită oficiilor judeţene de zootehnie, efectuarea evaluării capacității de fertilizare a materialului seminal brut provenit de la aceştia.  Personalul din cadrul oficiilor judeţene de zootehnie, care efectuează evaluarea capacității de fertilizare a materialului seminal brut provenit de la reproducători, este desemnat prin decizia directorului general al autorității competente.

    Monta femelelor din speciile bovine, ovine, caprine, porcine din rasele autohtone în pericol de abandon şi cabaline se execută pe baza unui plan de montă stabilit pentru fiecare reproducător. Programul de montă pentru toate speciile de animale se întocmeşte până la finele lunii ianuarie de către oficiile judeţene de zootehnie, după caz, în colaborare cu societățile de ameliorare recunoscute, asociațiile de crescători, autorizate ca părți terțe.

    Activitatea reproducătorilor din timpul vieţii, se înregistrează în registrele pentru montă şi produşi. Se interzice înscrierea în registru a doi sau mai mulţi reproducători din specii diferite. Proprietarii reproducătorilor din punctele de montă au obligaţia să completeze zilnic activitatea fiecărui reproducător în registrul pentru montă şi produşi.  Proprietarii reproducătorilor din punctele de montă au obligaţia să elibereze adeverinţa de montă, în dublu exemplar, imediat după executarea montei fiecărei femele. Pentru iepe, vaci, bivoliţe si scroafe din rasele autohtone în pericol de abandon se utilizează un carnet separat de adeverinţe de montă.

    Pentru vacile din rasele specializate pentru carne se utilizează adeverinţa de montă potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 9.


    Originalul adeverinţei se eliberează proprietarului femelei montate, iar copia adeverinţei rămâne în documentaţia punctului de montă. În cazul în care femela repetă monta, aceasta va fi evidenţiată în aceeaşi adeverinţă, în ambele exemplare.În cazul pierderii adeverinţei originale, un duplicat va fi emis de către entitatea unde a fost montată femela, pe baza copiei păstrate în documentaţia punctului de montă. Punctele de montă pentru bovine şi cabaline vor păstra copia adeverinţei de montă, pentru o perioadă de 5 ani de la data la care a avut loc monta.

    Punctele de montă pentru porcine din rasele autohtone în pericol de abandon, ovine și caprine vor păstra copia adeverinţei de montă, pentru o perioadă de 1 an de la data la care a avut loc monta. Reprezentanţii instituţiilor abilitate să efectueze controlul punctelor de montă vor menţiona în caietul de îndrumare şi control toate constatările şi recomandările cu privire la activitatea reproducătorului, starea lui zootehnică şi sanitară veterinară, acordându-se termene de remediere pentru deficienţele constatate. Nerespectarea acestora poate atrage sancţiuni până la suspendarea, sau după caz, retragerea autorizaţiei de folosire a reproducătorilor la montă.

    Lunar, până în data de 10, punctele de montă vor transmite la oficiile judeţene de zootehnie tabele nominale cu femelele montate şi produşii obţinuţi, pentru luna anterioară, în vederea constituirii bazei de date pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie. Utilizarea la montă a reproducătorilor neautorizaţi și nerespectarea normelor și instrucțiunilor tehnice se sancţionează conform Legii zootehniei nr. 32.


    Te-ar mai putea interesa

    Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!