• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier intrat în greva foamei: Nu am islaz pe care să-mi pasc vacile, le aduc la Primărie!

    Angelica Lefter -

    Gest disperat al unui crescător de animale! Rizea Cocuța a anunțat că este în greva foamei, de ieri, 3 august, după ce, în urmă cu doi ani, asociația de animale din care face parte a fost descalificată de la licitația organizată pentru închirierea unui islaz, scrie observatorulph.ro.

    Bărbatul a apelat la justiție, iar acum pe rolul instanței se află un proces prin care este solicitată anularea licitației, dar până la viitorul termen, în septembrie, cetățeanul susține că vacile sale nu au unde să pască. La limita răbdării, Rizea Cocuța susține că va aduce animalele la Primăria Slănic din județul Prahova.

    Crescătorul de vaci are 11 animale și susține că nu are unde să le ducă la islaz, pe motiv că cel mai apropiat teren a fost închiriat în urmă cu doi ani. ”S-a făcut licitație în urmă cu doi ani, la care am participat. Pe noi, adică asociația din care fac parte, ne-a descalificat, în mod abuziv, spun eu, pentru că nu am avut numărul necesar de vaci, respectiv UVM (19,7 unități vacă mare care să pască pe un hectar). Problema este că după licitație, islazul a fost subînchiriat, iar aici sunt aduse oi, deși, conform contractului, pe islaz ar fi trebuit să fie numai vaci. Am dat în judecată și am cerut anularea licitației. Primarul orașului mi-a spus să duc vacile pe celelalte islazuri închiriate de către asociația din care fac parte, dar distanța până acolo este de 5 – 6 km. Eu nu am cum să merg pe islazurile recomandate de Primăria Slănic, pentru că acolo sunt alți oameni și nici nu pot aștepta până la toamnă, pentru că animalele trebuie să mănânce”, a declarat Rizea Cocuța.

    La rândul său, primarul orașului Slănic, Remus Moraru, susține că licitația a fost organizată de o comisie formată din mai mulți membri.

    „Este un dosar pe rolul Tribunalului Prahova, prin care cetățeanul solicită anularea licitației pentru islazului din punctul Piatra Verde – Valea Pietrei. Termenul la dosarul prin care se solicită anularea licitației este 07.09.2020. Precizez că licitația a fost organizată de o comisie. Asociația din care face parte Rizea Cocuța mai are două islazuri, unul la Valea Muscelului, iar cel de-al doilea la Praja. Asociația a mai avut un islaz în 2015, dar terenul a fost retrocedat proprietarului de drept. Eu am încercat o mediere, încercând să-i explic cetățeanului aflat în grevă că termenul este în septembrie”, a explicat edilul, care mai susține că soluția poate fi dată numai de instanță, iar Primăria nu poate interveni în acest caz, fiind vorba despre o licitație prin care a fost desemnat un câștigător.

    Între timp, crescătorul de animale și-a exprimat punctul de vedere din care reiese că vacile nu pot aștepta ani pentru finalizarea procesului, iar soluțiile propuse nu pot fi luate în considerare. Astfel, bărbatul s-a decis ca, miercuri, 5 august, să vină cu vacile la Primăria orașului Slănic.


    Te-ar mai putea interesa

    Macerat de coada calului – rețetă. Beneficii Agnes Jansen, olandeza care produce legume bio la Sărata: Mă pensionez și caut pe cineva să continue ferma Mușcate: plantare, îngrijire, înmulțire

    Ultimele știri

    Fermierii cu subvențiile în conturi înainte de Paște. Lista anunțată de APIA Program APIA de 1 Mai și Paște 2024. Zilele în care se mai fac plăți pentru subvenții Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till