• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DNA Oradea l-a trimis în judecată pe Nicolae Hodişan, fostul director al DAJ Bihor

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Nicolae Hodişan, fostul director al Direcției pentru Agricultură Bihor, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) Oradea în dosarul în care acesta era acuzat că a încheiat ilegal trei contracte de asistență juridică, deși instituția are propriii jurişti și nu primise aprobarea Ministerului Agriculturii. În aceeaşi cauză, a fost trimisă în faţa instanţei și Angela Mirela Barău, consilier superior în cadrul Direcției, cu atribuții de control financiar preventiv.

    Fostul director al Direcției pentru Agricultură Bihor, a fost inculpat şi plasat sub control judiciar de DNA Oradea, în luna mai fiind acuzat că a încheiat ilegal trei contracte de asistență juridică, deși instituția are propriii jurişti și nu primise aprobarea Ministerului Agriculturii. În luna iulie, DNA Oradea l-a trimis în judecată pe acesta.

    Citiți și: Directorul DAJ Bihor, inculpat de DNA Oradea pentru abuz în serviciu

    DNA Oradea l-a trimis în judecată pe Nicolae Hodişan

    Nicolae Hodișan a fost trimit în judecată de DNA Oradea în dosarul în care acesta era acuzat că a încheiat ilegal trei contracte de asistență juridică, deși instituția are propriii jurişti și nu primise aprobarea Ministerului Agriculturii. În aceeaşi cauză, a fost trimisă în faţa instanţei și Angela Mirela Barău, consilier superior în cadrul Direcției, cu atribuții de control financiar preventiv, conform ebihoreanul.ro.

    Potrivit DNA, Hodișan ar fi încheiat cele trei contracte de asistenţă juridică considerate nelegale de procurori cu sprijinul Angelei Barău, care avea atribuții de control financiar preventiv în instituție.

    Al doilea contract, de 8.925 lei, a fost încheiat pe 10 mai 2024 pentru redactarea unei plângeri prealabile privind contestarea unor documente dintr-un proiect derulat de instituție. Cel de-al treilea contract, în valoare totală de 22.000 lei (din care s-au achitat efectiv 18.590 lei), a fost semnat pe 17 iulie 2024, pentru reprezentare juridică în fața Tribunalului București și Curții de Apel București, în cadrul unor litigii privind recuperarea unor sume declarate neeligibile într-un contract de subvenție din 2021.

    În acea perioadă, Direcția Agricolă Bihor avea trei consilieri proprii care puteau asigura reprezentarea în instanță, se sublinia într-un comunicatul transmis la vremea respectivă de DNA.

    În două dintre cazuri, Hodişan nici măcar nu a solicitat aprobarea Ministerului Agriculturii pentru contractele de asistenţă juridică, deși avea această obligaţie, iar în al treilea caz ministerul a refuzat explicit să își dea acordul, considerând că externalizarea serviciilor juridice nu era justificată. În pofida acestui refuz categoric, şeful agriculturii bihorene a sfidat refuzul Ministerului, a încheiat contractul cu firma de avocatură și a direcționat fondurile publice către servicii juridice considerate nejustificate.

    Citiți și: Noul șef al DAJ Bihor a reprezentat instituția la Ziua Rapiței de la Marghita

    Pagubă totală de 34.655 lei

    Paguba totală rezultată din aceste contracte se ridică la 34.655 lei, reprezentând sumele achitate avocaţilor pentru reprezentarea instituției în instanţă. Procurorii DNA Oradea au decis, odată cu inculparea directorului, şi luarea unor măsuri preventive, dispunând plasarea acestuia sub control judiciar pentru 60 de zile, măsură care este în vigoare şi în prezent şi prin care lui Hodișan i s-a interzis să exercite funcţia de director executiv al Direcţiei Agricole Bihor.

    Acesta este al doilea dosar penal în care Hodişan este vizat de DNA Oradea, după cel deschis în urma perchezițiilor din 26 martie la sediul Direcţiei Agricole şi la două imobile personale ale directorului din Oradea și Sântimreu. În respectiva anchetă, deocamdată, nu există persoane puse sub acuzare.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți

    Ultimele știri

    Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”