Ordonanță de Urgență: Subvenție de 5 lei/ovină pentru fermele cu minim 50 de capete de animale!
Roxana Dobre -Subvenția COVID-19 pentru crescătorii de ovine și caprine în 2020! Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul ovin/caprin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
Cuantumul ajutorului este de 5 lei/cap ovină/caprină, iar plafonul maxim al schemei de ajutor de stat este de 45 milioane lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru anul 2020. Potrivit actului postat de MADR, ajutorul de stat se acordă pentru un efectiv cuprins între 50 şi 1.000 de capete de femele ovine cu vârsta de 1 an la data de 31 martie a anului 2020, și/sau pentru un efectiv cuprins între 25 și 1.000 capete de femele caprine cu vârsta de 1 an la data de 31 martie a anului 2020.
Perioada de depunere a cererilor de solicitare a ajutorului de stat şi a documentelor justificative este de 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Cererile și documentele justificative se depun la APIA care și efectuează plata către fermieri!
Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020. Nu se acordă plăți ulterior datei de 31 decembrie 2020, dacă se constată că acestea nu au putut fi efectuate din cauze imputabile beneficiarului, respectiv nedeclararea unui cont valid la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Beneficiarii ajutorului sunt crescătorii din sectorul ovinelor și caprinelor respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de creștere a ovinelor/caprinelor.
”În circumstanţele excepţionale create de focarul COVID-19, sectorul de creștere a animalelor a întâmpinat dificultați prin imposibilitatea de a comercializa produsele de origine animală obținute, înregistrând astfel pierderi economice însemnate. În această perioadă excepțională, piața cărnii de ovine/caprine se
confruntă cu mari probleme respectiv scăderea prețului la achiziție, restricții în transportul animalelor către procesare/ vânzare directă pe
piață, HoReCa, scăderea exportului de animale vii. De asemenea, din cauza restricțiilor de mișcare impuse de situația creată de COVID-19, sectorul creșterii ovinelor/caprinelor din România a suferit pierderi financiare substanțiale care au condus la diminuarea numărului de animale, precum și la perturbarea lanțurilor de aprovizionare” arată MADR în nota de fundamentare.
Beneficiarii depun la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură -APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, însoţită de următoarele documente:
a) copie de pe B.I./C.I. a beneficiarului, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal;
b) registrul exploatației emis de operatorul Sistemului naţional de identificare și înregistrare a animalelor din care rezultă efectivul de ovine/caprine deținut la data depunerii cererii, pentru exploatația cu cod ANSVSA înscrisă în cerere;
c) coordonate bancare/trezorerie.
Cererea de solicitare a ajutorului de stat și documentele justificative pot fi transmise la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al municipiului Bucureşti, și prin fax sau poștă sau în format electronic scanat prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) să dețină animale din speciile ovine /caprine identificate și înregistrate în RNE;
b) nu au solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijin a economiei în contextul actualei pandemii de COVID-19;
c) nu se află în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31.12.2019 sau în cazul persoanei fizice nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31.12.2019.
Efectivele de ovine au scăzut drastic
Datele MADR arată că efectivul total de ovine a scăzut de la 16,05 milioane capete în luna aprilie 2019 la 15,5 milioane capete în luna aprilie 2020, ceea ce reprezintă o scădere cu 3,4 %. Mai mult, efectivul matcă de ovine a scăzut de la 9,31 milioane capete în aprilie 2019 la 8,79 milioane capete în luna aprilie 2020, reprezentând o scădere cu 5,57 %.
”În ceea ce privește producția de carne de ovine, aceasta în luna aprilie 2019 a fost de 96,9 mii tone iar în aceeași lună a anului curent a fost de 88,9 mii tone, însemnând o scădere cu 8,3 %; Efectivul total de caprine a cunoscut o ușoară creștere în aprilie 2020 față de luna aprilie 2019 (de la 2,48 mil. capete în 2019 la 2,49 mil. capete în anul 2020), cu 0,5 %, însă efectivul matcă a scăzut de la 1,37 milioane capete în anul 2019 la 1,33 mil. capete în aprilie 2020, reprezentând o scădere cu 2,4 %”, mai arată datele MADR.
Conform aceleiași surse, producția de carne de capră a scăzut de la 15,2 mii tone în luna aprilie 2019, la 11,8 mii tone în aceeași lună a anului 2020, însemnând o scădere cu 22,3 %. În ceea ce privește livrarea pe piață a mieilor, în luna aprilie 2020 s-au livrat pe piață 2,72 milioane capete miei, cu 10,8 % mai puțin decât în aceeași lună a anului 2019 (3,05 milioane capete).
”Exportul de carne de ovine și caprine a scăzut în luna martie 2020 cu 11,54 % față de luna martie a anului 2019, respectiv de la 7,9 mii tone în martie 2019 la 7 mii tone în aceeași lună a anului 202. În ceea ce privește prețul/100 kg carcasă ovine, în luna martie a anului 2019 media la nivelul UE a fost de 530,37 euro, iar în România a fost de 238,18 euro/100 kg. carcasă. În luna martie a anului curent prețul mediu la nivelul UE a fost de 579,87 euro/100 kg carcasă, iar în România a fost de 273,05 euro/100 kg carcasă. Se poate observa că prețul mediu/100 kg. carcasă din România reprezintă aprox. 50 % din prețul mediu/100 kg. carcasă de la nivelul UE. Deși se constată o creștere a prețului mediu/100 kg carcasă la nivel național cu 14,6 % la nivelul lunii martie 2020 față de luna martie 2019, acest fapt nu compensează pierderile de venit ale crescătorilor de ovine/caprine în condițiile scăderii producției de carne de ovine și caprine cu aproximativ 30 %.”, mai aduce precizări ministerul de resort.
Mai mult, se mai precizează că la aceasta se adaugă și dificultățile în aprovizionarea pieței (restricții de transport, personal insuficient, etc.) cauzate de pandemia cu SARS COV 2 (COVID – 19). ”Consecinţele neadoptării acestor măsuri vor fi eliminarea de pe piaţă a unui număr semnificativ de crescători din sectorul ovine/caprine din România şi apariţia unor efecte sociale deosebit de importante. Scopul prezentei ordonanțe îl reprezintă instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoru ovin/caprin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19, schemă, având ca scop compensareaa pierderilor cauzate de pandemia COVID-19”, se mai arată în documentul citat.