• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Proiectul privind introducerea certificatelor de producători va fi adoptat săptămâna viitoare în Guvern

    agrointeligenta.ro -

    Proiectul privind introducerea certificatelor de producători va fi adoptat săptămâna viitoare în Guvern, a declarat, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la finalul dezbaterii cu reprezentanții Asociației Comunelor din România.

    „Cred că săptămâna viitoare proiectul privind introducerea certificatelor de producători va fi adoptat. Prin acest act normativ, aceste certificate, care erau eliberate de primării, vor fi avizate și de asociațiile reprezentative la nivel comunal, județean și național. Astfel, ne asigurăm că cine produce pe cinci hectare vinde marfa de pe cinci hectare și nu de pe 50 sau 500 de hectare. Există și astfel de cazuri, care au un drum mai ușor către piețele de desfacere, mergând cu foarte multe produse pe zona de evaziune fiscală. Ne asigurăm, astfel, că producătorul are unde să își desfacă produsul și nu mai este păcălit de anumiți oameni care obțin pe diferite căi certificatele de producători”, a spus Constantin.

    Acesta a precizat că proiectul de act normativ prevede și introducerea carnetului de producător, acesta urmând să însoțească marfa pe toată durata transportului, „fie că vorbim de vânzarea cu amănuntul, fie că vorbim de vânzare angro”.

    Potrivit proiectului Ordonanței de Urgență referitoare la stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, publicat la finele lunii august pe site-ul MADR, toate cele 500 de piețe agroalimentare existente la nivel național vor avea obligația să organizeze spații de vânzare distincte rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli, care dețin un carnet de comercializare a produselor agricole.

    „În cadrul structurilor de vânzare cu amănuntul organizate în zonele publice, indiferent de forma de administrare, publică sau privată, este obligatorie organizarea de spații de vânzare distincte care sunt rezervate în exclusivitate producătorilor agricoli persoane fizice deținătoare ale unui carnet de comercializare. Procentul de alocare a spațiilor de vânzare este de minimum 20% din totalul spațiilor de vânzare existente. Comercializarea cu amănuntul a produselor din sectorul agricol obținute pe gospodăria/ferma proprie de către producătorii agricoli persoane fizice se face pe baza documentului de identitate și a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol”, se arată în document.

    Proiectul prevede și procedura de obținere a atestatului de producător, respectiv a documentului care confirmă capacitatea deținătorului de a desfășura o activitate economică în sectorul agricol și regimul de utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sector.

    În prezentul proiect de act normativ nu au mai fost prevăzute date despre cardul de acces în piețe pentru producători.

    Potrivit proiectului, atestatul de producător cuprinde informații și date privind temeiul legal al eliberării atestatului, numele și prenumele producătorului agricol, denumirea produselor și suprafața de teren exploatată, respectiv efectivele de animale, care sunt înregistrate în Registrul Agricol deținut de unitatea/subdiviziunea administrativ teritorială pe a cărei rază se află ferma/gospodăria, producțiile estimate a fi obținute, producțiile estimate a fi destinate comercializării.

    Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii.

    De asemenea, proiectul mai prevede și regimul de întocmire și utilizare a carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol, respectiv a documentului utilizat de persoana fizică care deține atestat de producător, pentru exercitarea actului de comerț cu ridicata sau cu amănuntul, a produselor agricole obținute în ferma/gospodăria proprie.

    Sancțiunile prevăzute în proiect pentru persone fizice și juridice arată că nerespectarea prevederilor din acest act normativ se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, dar și cu confiscarea cantităților de produse din sectorul agricol transportate. De asemenea, pentru administratorii piețelor, se prevede o amendă de la 10.000 de lei la 15.000 de lei.

    Filiera de comercializare a acestor produse agricole în regim de vânzare cu amănuntul și cu ridicata la nivel național cuprinde peste 500 de piețe agroalimentare permanente din care circa 400 sunt piețe urbane aflate marea majoritate în proprietate și administrare privată sau în proprietate publică și administrare privată, precum și existența a peste 700 de structuri de vânzare temporare organizate în mediul rural.

    Sursa: Agerpres

    Foto: mymerinde.com


    Te-ar mai putea interesa

    Turbulențe pe piața UE a îngrășămintelor. Costurile de producție cresc, iar fermierii nu cumpără Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe Prima tranșă din subvențiile-bonus achitate fermierilor. Sumele virate în conturi

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații