• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermă de ovine amendată și ÎNCHISĂ după ce localnicii s-au plâns de mirosul de la stână!

    Roxana Dobre -

    Stână închisă de comisarii Gărzii de mediu după ce mai mulți localnici au sesizat că îi deranjează mirosul venit de la exploatația de ovine! Mai mulți cetățeni au adresat sesizări cu privire la mirosul pestilențial ce provine de la ferma de creștere a animalelor din localitatea Poiana, județul Constanța. În acest context, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța – au efectuat un control în urma căruia au constatat că societatea desfășura activitatea de creștere a ovinelor, cu un efectiv de animale de peste 1.000 de capete, fără a deține autorizație de mediu.

    Foto: Garda de Mediu Constanța

    ”Pentru neconformitățile constatate în cadrul controlului, s-a dispus măsura de interzicere a desfășurării activității până la obținerea autorizației de mediu precum și gestionarea corespunzătoare a dejecțiilor și a lânii care, la data controlului era depozitată neconform”, precizează Biroul de presă al Gărzii de Mediu Constanța.

    Pentru faptele constatate, societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 30.000 de lei.

    Pe data de 17 august a urmat un nou control, iar ferma era nepopulată. Cu toate acestea s-a constatat că o parte din deșeurile de origine animală au fost depozitate în locuri neautorizate, fapt pentru care a fost aplicată o noua sancțiune contravențională.

    ”Societatea are obligativitatea de a duce la îndeplinire și la termen măsurile dispuse în cadrul controalelor, aceste aspecte fiind în atentia Gărzii de Mediu Constanța până la finalizare”, precizează Biroul de presă.


    Te-ar mai putea interesa

    Măsurile Guvernului Bolojan pentru fermieri: creșterea pragului minim la APIA la 2 ha, stimularea procesării, bani pentru irigații Soluția de drojdie pentru roșii: beneficii, preparare, aplicare Plățile APIA, la final. Anunțul ministrului Barbu despre ultimele viramente pentru subvenții

    Ultimele știri

    Un procesator român de lapte a ajutat peste 1.000 de mici fermieri să treacă la e-Factura: ”A înțeles toată lumea” Fermierii sunt în alertă! S-a confirmat primul focar de dermatoză nodulară contagioasă a bovinelor în Franța APIA – anunț la finalul campaniei de plăți. Ce se întâmplă cu fermierii care nu luat încă subvențiile?