ACBCR: Crește subvenția COVID-19 pentru unii crescători de vaci! Plățile – în noiembrie sau decembrie!
Roxana Dobre -Discuții importante între crescătorii de animale și conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Liderii fermierilor care cresc vaci de lapte și de carne au participat astăzi, joi – 20 august, la o sesiune de negocierilor pe marginea ajutoarele acordate din Bugetul Național și cel al Uniunii Europene pentru pierderile de venit cauzate de pandemia COVID-19. Crescătorii au dialogat cu ministrul agriculturii Adrian Oros, cu secretarul de stat George Scarlat și cu directoarea APIA pe zootehnie, Stela Tănase.
Ministerul agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a acceptat în mare parte propunerile crescătorilor de animale vis-a-vis de Măsura 21- Măsura specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) ca răspuns la epidemia COVID, schemă care se acordă fermierilor ”mici”, cei care dețin până la 91 de capete.
Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă spune în premieră cum au fost modificate sumele pentru majoritatea pragurilor anunțate inițial:
-Între 5 UVM – 10 UVM fermierii vor primi 1.000 euro sau 750 de euro;
-Între 11 UVM – 20 UVM – suma inițială propusă de 2.000 euro va crește la 2.750 de euro;
-Între 21 UVM – 30 UVM – suma inițială propusă de 3.000 euro va fi de 3.750 de euro;
-Între 31 UVM – 40 UVM – suma inițială propusă de 4.000 euro va crește la 4.500 de euro;
-Între 41 UVM – 50 UVM – suma rămâne la 5.000 de euro;
-Între 51 UVM – 60 UVM – suma rămâne 6.000 de euro;
-Între 61 UVM – 70 UVM – suma rămâne 7.000 de euro;
-Între 71 UVM – 91 UVM – suma rămâne 7.000 de euro.
Atenție! Aceste modificări au fost stabilite la nivel de discuție între MADR și crescători. Varianta finală va fi făcută publică de ministerul de resort pe site-ul propriu după efectuarea tuturor calculelor privind efectivele de bovine.
Președintele Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR), Dumitru Grigorean, participant la negocierile cu MADR, ne-a precizat că pentru primul prag între 5 UVM – 10 UVM suma a rămas să fie stabilită oficial după ce se va face o estimare clară a numărului de exploatații care dețin acest efectiv de bovine.
”Noi la vaca de carne nu avem ferme sub 10 capete, deci primul prag. Aici la primul prag între 5 și 10 capete, s-au estimat că sunt 24.000 de exploatații care au aceste efective, dar din datele pe care le avem credem că sunt undeva la jumătate. Și atunci a rămas practic suma între 750 de euro și 1000 de euro. Aici s-ar putea interpreta că a scăzut suma dar noi credem că vor fi mult mai puține exploatații și se vor găsi soluții ca suma să fie peste 1000 de euro. Dar tocmai că nu aveam o estimare foarte sigură pentru numărul total de exploatații a rămas așa în discuție deocamdată. Dar cu mențiunea să înțeleagă crescătorii că este posibil să mai crească după ce se vor depune cererile la APIA. Vor fi eligibile pe ambele scheme toate femelele care au vârsta minimă de 24 luni la data de 1 iulie 2020, s-a eliminat condiția ca femela să aibă minim un produs. Cererile se vor depune la APIA după aprobarea schemele iar discuțiile sunt să se primească totul online, vom vedea în final dacă se va putea. De precizat că ajutoarele nu au legătură cu cererea pentru subvenții sau eligibilitatea pentru schemele cunoscute de fermieri”, ne-a declarat Dumitru Grigorean.
Banii, în toamnă, până la finele anului
Acesta a mai subliniat că o altă reușită a discuțiilor o reprezintă ”alinierea” termenului pentru plățile către fermieri care se vor face cel târziu, conform promisiunilor MADR, la începutul lunii decembrie.
”În afara de asta este bine de menționat că în schema de la Bugetul național se spune că plățile se fac până la 31 decembrie 2020 și la cei mici, banii de la Bugetul UE se preciza că banii se dau până la 30 iunie 2021 ceea ce a dus în eroare mulți fermieri care ne-au sunat să ceară lămuriri. Aici avem promisiunea că se va încerca să se facă plățile în luna noiembrie sau la începutul lunii decembrie pentru ambele scheme, aici să nu mai fie diferențe și din punctul acesta de vedere. Putem spune că este un lucru bun. Întâlnirea a fost constructivă comparativ cu ultimele despre care nu putem spune aceleași lucru. Sperăm că în al doisprezecelea ceas MADR a înțeles că cel mai bine e să dialogăm”, a mai spus președintele ACBCR.
Reamintim că beneficiarii acestei măsuri sunt fermierii activi conform definiției în sensul art. 9 din Reg. (UE) nr. 1307/2013, respectiv a legislației naționale, din sectorul creșterii bovinelor.
Beneficiarii trebuie să mai îndeplinească următoarele cerințe:
- Să dețină minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine, înregistrate în RNE, cu condiția de a avea înscrise minim 5 UVM femele adulte din specia bovine pe exploatație cu cod ANSVSA
- Solicitantul nu poate primi sprijin decât o singură dată în cadrul acestei măsuri prin PNDR 2014-2020;
- Fiecare femelă adultă din specia bovine pentru care se solicită sprijin, trebuie sa aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020.