• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Șef APIA: Cererile pentru despăgubirile la secetă se depun la centre cu programare sau online!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Fermierii depun cererea pentru despăgubirile acordate pentru ajutorul de stat acordat producătorilor agricoli care au avut, integral sau parţial, culturile calamitate de seceta prelungită din acest an, pe bază de programare. Directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenția în Agricultură (APIA) Neamț, Mihai Dorneanu, a anunțat că instituția a transmis fermierilor invitaţia de a se prezenta la centre, pentru depunerea cererilor, la data şi ora programată şi a făcut un apel la fermieri să respecte, cu stricteţe, aceste planificări, pentru a se evita aglomerările, în condiţiile de pandemie COVID-19.

    Mihai Dorneanu a făcut precizări referitoare la cum decurge depunerea cerererilor care a început început pe 3 septembrie. „Începând cu 3 septembrie, Centrul Judeţean APIA Neamţ primeşte cereri de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli, care au înfiinţat culturi de toamnă, în anul 2019 şi care au fost afectate grav de seceta pedologică. Fermierii trebuie să prezinte ataşat cererii de plată, copia procesului verbal de constatare şi evaluare a pagubelor şi coordonatele bancare. Cererile se depun de către fermieri la centrele locale APIA de la Piatra Neamţ, Roman, Ion Creangă şi Moldoveni”, a spus șeful APIA Neamț, potrivit www.monitorulneamt.ro.

    Acesta a subliniat că APIA Neamț a întocmit un grafic de primire a acestor cereri și a transmis fermierilor invitaţia de a se prezenta la centre, pentru depunerea cererilor, la data şi ora programată. ”Îi rugăm să respecte, cu stricteţe, aceste planificări, pentru a se evita aglomerările, mai ales în aceste condiţii de pandemie COVID-19”, a mai punctat Mihai Dorneanu.

    Citiți și: Valoare despăgubiri secetă 2020: Cum se calculează suma pe hectar ce va fi plătită fermierilor!

    Reamintim că în data de 2 septembrie s-a publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 806,  Ordonanța de urgență a Guvernului nr.148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat  acordat  producătorilor agricoli  care au inființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. Cererea de solicitare a ajutorului de stat a început să fie primită de APIA din 3 septembrie iar fermierii au termen 10 zile, în intervalul 3-15 septembrie, să depună formularul  la centrele locale/județene APIA, respectiv al municipiului București.

    ”Pentru ajutorul de stat acordat pentru secetă avem termen 15 septembrie pentru depunerea cererilor”, a confirmat recent și ministrul agriculturii, Adrian Oros

    Fermierii pot transmite cererea și documentele însoțitoare şi prin fax, poştă sau în format electronic prin e-mail.

    Cererea de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019 afectate de secetă poate fi descărcată accesând următorul link: http://bit.ly/cerere-solicitare-ajutor-stat-seceta

    Beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru despăgubirea pierderilor cauzate de secetă: circa 35 mii fermieri
    a) producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice;
    b) autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale;
    b) producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători.

    Condiții de eligibilitate:
    a) dețin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate;
    b) suprafața calamitată reprezintă un procent de peste 30% din suprafața totală declarată în cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate;
    c) sunt înregistraţi în evidenţele APIA cu cerere unică de plată 2020;
    d) nu sunt în dificultate, respectiv în reorganizare, în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat

    Valoarea totală a schemei pentru despăgubirile fermierilor ale căror culturi înființate în toamna anului 2019 au fost afectate de seceta pedologică este de 1.088.409.000 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    A investit într-o seră hidroponică de căpșuni, iar acum caută specialistul care să pornească producția Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat” Presa de la Kiev: Cerealele din Ucraina NU au prioritate în portul Constanța. Unele terminale primesc mai întâi marfa românească Prințul-fermier: Un membru al Casei Regale din Anglia face agricultură la nivel profesionist Sfaturile unui analist pentru fermierii care se confruntă cu probleme financiare

    Ultimele știri

    Fermierii români intră în campania de toamnă cu costuri mai mari cu 15–20% față de anul trecut Variolă ovină în județul Constanța. DSVSA a chemat crescătorii la instruire Serviciile pentru care micii crescători de vaci, oi, capre și porci nu trebuie să plătească la medicul veterinar APIA a publicat ghiduri pentru fermierii care vor să acceseze noile subvenții din zootehnie Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro