• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Despăgubiri secetă 2020: Cinci motive pentru care fermierii sunt scoși de la plata ajutorului de stat

    Roxana Dobre -

    Fermierii afectați de secetă sunt așteptați până pe 15 septembrie la centrele APIA pentru a solicita despăgubirile ce se plătesc pentru culturile semănate în toamna 2019 și calamitate în proporție de peste 30% din cauza lipsei precipitațiilor. Deși poate părea doar o formalitate, depunerea actelor sau transmiterea lor  – dacă optați să înregistrați cererea online sau prin fax, procedura trebuie făcută cu mare atenție pentru că și în cazul despăgubirilor de secetă, eventualele erori vă pot exclude de la plată.

    Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) poate tăia de la sumelor pentru depăgubirile acordate din cauza secetei, o serie de fermieri dacă se constantă că dosarul care însoțește cererea nu îndeplinește unul sau mai multe criterii de eligibilitate. Astfel, un proces verbal încheiat nu înseamnă neapărat că fermierul respectiv este eligibil și va încasa banii pentru despăgubiri.

    Agrointeligența-AGROINTEL.RO vă spune care sunt criteriile care vă pot scoate de la plata despăgubirilor pentru secetă chiar dacă paguba a fost constatată în teren:

    1. Se completează GREȘIT cererea

    Apariția unor greșeli în completarea cereri poate fi ușor evitată cu ajutorul funcționarului APIA dacă depuneți actele la centru. Riscul este mai mare dacă trimiteți formularul online.  Vă punem la dispoziție indicațiile exacte de completare a cererii așa cum apar ele în Ordonanța de urgență nr. 148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

    Conform instrucțiunilor menționate în OUG, Coloana 4 se completează conform Procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole (coloana 6 din procesul-verbal).

    Conform intrucțiunilor menționate în OUG, în cazul listei cu documentele atașate cererii se bifează DA/NU/Nu este cazul, pentru toate documentele depuse.

    Este de asemenea necesară și semnătura funcționarului APIA care a preluat cererea. Mai mult, fermierii completează și un angajament:

    ”Subsemnatul………., CNP/CUI………., administrator/reprezentant legal al………. (denumirea persoanei juridice sau persoanei fizice autorizate/întreprinderii individuale/întreprinderii familiale), cunoscând că falsul în declarații se pedepsește conform art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, declar următoarele:

    Am luat cunoștință de:

    Drept care declar și mă angajez la următoarele:

    Foarte important de precizat că cererea trebuie să aibă neapărat și număr de înregistrare.

    2. Nu dețineți procesul verbal de constatare a pagubelor

    Cererea pentru APIA trebuie neapărat depusă cu o copie a procesului–verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse culturilor agricole înființate în toamna anului 2019 de seceta pedologică. Acesta trebuie să fie încheiat până la data de 15 iunie 2020 inclusiv, iar procentul de calamitare să fie de peste 30% aferent culturii calamitate.

    3. Nu aveți o cerere unică depusă la APIA

    Ordonanța de urgență nr. 148/2020  prevede că beneficiarii ajutorului de stat sunt producătorii agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică și au depus cerere unică de plată 2020. Suprafața pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăși suprafața culturii declarate în cererea unică de plată depusă în cadrul Campaniei 2020. Prin excepție beneficiarii care au suprafețe calamitate cu culturile menționate, confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, care au fost
    întoarse sau nu au mai fost însămânțate după calamitare și nu se regăsesc, în totalitate sau parțial, în cererea unică de plată 2020, suprafețele calamitate avute în vedere pentru ajutorul de stat sunt cele menționate în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Pentru acești beneficiari ajutorul de stat se acordă pentru suprafațele confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafața declarată cu teren arabil în cererea unică de plată din Campania 2020.

    4. Nu scrieți contul corect sau acesta este inactiv/închis

    Cererea de solicitare a ajutorului de stat va fi însoțită și de coordonate bancare în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la Cererea unică de plată 2020. Așadar, dacă documentul de identificare a coordonatelor bancare existent la dosarul cereri de plata depuse la APIA nu se modifică acesta rămâne valabil și pentru acordarea ajutorului de stat.

    5. Aveți proces-verbal pentru alte culturi decât cele prevăzute în OUG

    Ajutorul de stat acordat se acordă următoarelor culturi: Grâu, Secară,Triticale, Orz, Orzoaică, Ovăz și Rapiță. În această perioadă se efectuează în teren și evaluările pentru culturile de primăvară iar conform Ordinului nr. 222/august 2020 emis de Ministerul Agriculturii, acțiunea de verificare în teren a culturilor de primăvară afectate de secetă se va finaliza în data de 15 septembrie. Până la sfârșitul lunii septembrie, vor fi transmise la Ministerul Agriculturii datele cu privire la suprafețele agricole afectate și evaluarea privind pierderile înregistrate.

    Culturile de primăvară nu sunt ”prinse” în Legislația privind despăgubirile acordate pentru secetă iar potrivit ministrului agriculturii, Adrian Oros, în prezent se caută ”o modalitate de compensare a acestor pierderi” și pentru aceste culturi.

    Reamintim că sumele care urmează să fie achitate pe hectar după aprobarea cererii de plată sunt:

    Conform unui comunicat al MADR, până miercuri, 9 septembrie, la APIA s-au depus 14.456 de cereri, pentru o suprafață calamitată de 282.969 ha, din totalul de 34.647 fermieri afectați de seceta pedologică.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Cum aflăm greutatea unui porc fără cântar. Formula de calcul numărul de kg în viu și carcasă Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!