• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierii, întrebați de Comisia Europeană cum văd viitorul zonelor rurale!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Fermierii interesați de viitorul zonelor rurale și al locuitorilor acestora sunt invitați de Comisia Europeană (CE) să își împărtășească opiniile. CE a lansat astăzi, 7 septembrie, o consultare publică privind noua sa inițiativă cu privire la o viziune pe termen lung pentru zonele rurale. Scopul acestei consultări este colectarea de opinii cu privire la actualele oportunități și provocări specifice zonelor rurale, la aspirațiile acestor zone și la acțiunile necesare pentru realizarea acestora.

    Potrivit unui comunicat al Comisiei, orice european interesat – inclusiv consumatorii, sectorul agroalimentar, IMM-urile rurale, statele membre, autoritățile locale și regionale, fermierii, organizațiile societății civile, tinerii din mediul rural, ONG-urile, grupurile de acțiune locală, rețelele rurale și cadrele universitare – poate contribui la consultarea publică online până la 27 noiembrie 2020. ”Comisia dorește să asigure o consultare amplă și îi invită pe toți cei interesați de viitorul zonelor rurale și al locuitorilor acestora să își împărtășească opiniile”, se arată în textul citat.

    Pentru a vă spune părerea accesați acest link: CONSULTARE PUBLICĂ

    Vicepreședinta pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica, a declarat că anul viitor, pe baza acestei consultări, Comisia va prezenta o viziune pe termen lung privind zonele rurale, ”pentru a le ajuta să facă față acestor provocări și să se transforme în zone atractive și dinamice”.

    „Am plăcerea să lansez astăzi această nouă consultare publică. Zonele rurale se confruntă adesea cu provocări precum depărtarea, lipsa conectivității și servicii limitate, având, în același timp, un potențial și oportunități majore, cu o calitate unică a vieții și un rol deosebit de jucat în tranziția către o Europă verde, digitală și durabilă. Anul viitor, pe baza acestei consultări, vom prezenta o viziune pe termen lung privind zonele rurale, pentru a le ajuta să facă față acestor provocări și să se transforme în zone atractive și dinamice. Vom propune măsuri inclusiv pe termen scurt, pentru a concretiza această viziune pe termen lung”, a arătat Dubravka Šuica.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Preț porci de Crăciun cu o lună înainte de Ignat. Bursa porcilor crescuți de țărani și în ferme 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!