• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fetiță rănită după ce a căzut din tractor! Utilajul nu era înregistrat iar conducătorul avea alcoolemia de 0,75 mg/l!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Un nou accident în care este implicat un tractor, însă de data aceasta, din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cazul merită însă includerea pe site-ul nostru întrucât are toate elementele pentru ”așa NU”: utilajul nu era înregistrat, operatorul avea în cabină un minor și, cel mai grav, operatorul consumase cantități de alcool înainte de a se urca pe tractor!

    Un bărbat de 38 de ani, din Hidișelu de Sus, județul Bihor, a rănit într-un accident de tractor o minoră în vârstă de 12 ani și a fugit de la locul faptei. Mai mult, conducătorul utilajului a vrut să păcălăească omenii legii și adus la fața locului o bicicletă încercând să îi convingă pe polițiști că fetița a căzut de ce aceasta! Cercetările polițiștilor au scos la iveală că bărbatul care se afla la volanul tractorului avea o concentrație alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    În urma verificărilor, polițiștii l-au identificat pe conducătorul tractorului, descoperind că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

    Bărbatul transporta o minoră de 12 ani, din Mierlău, cu un tractor neînregistrat cu care tracta o remorcă neînregistrată. În timpul mersului, fata s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.

    „După producerea evenimentului, conducătorul tractorului a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției. Totodată, la scurt timp, tătăl minorei s-a prezentat la fața locului favorizându-l pe conducătorul tractorului, care a părăsit locul accidentului și a îngreunat cercetările în cauză, aducând la fața locului o bicicletă și a indicat faptul că minora ar fi căzut cu bicicleta”, precizează comisar-șef IPJ bihor, Alina Fărcuța, potrivit www.bihon.ro.

    Cercetările polițiștilor au scos la iveală că bărbatul care se afla la volanul tractorului avea o concentrație alcoolică de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, acesta a refuzat inițial solicitarea legală a polițiștilor de a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

    ”Poliţiştii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul neînregistrat pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice, refuzul de recoltare de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, respectiv favorizarea infractorului”, arată oamenii legii.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp

    Ultimele știri

    Scandal într-un port românesc unde un fermier a filmat cum se aduce floarea-soarelui din Ucraina Prețurile agricole cu care s-a închis luna octombrie: grâul pe minus, floarea-soarelui și rapița pe plus O cunoscută pepinieră din România a decis să nu majoreze prețurile la puieții de pomi fructiferi MAXAM a lansat noi dimensiuni pentru două modele de anvelope agricole România, Bulgaria și Turcia vor crea un mecanism comun pentru a răspunde amenințărilor din Marea Neagră