• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Avans APIA ovine 2020. Prima tranșă din subvenții pentru crescătorii de animale!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Avansul APIA 2020 pentru ovine este prima tranșă din subvenții pe care o vor încasa crescătorii de animale. Cei cu ovine și caprine sunt cei care vor primi avans încă din primele zile de autorizare la plată, procedură programată să demareze la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură începând de vineri, 16 octombrie.

    Peste 70 de milioane de lei este suma pe care Guvernul a alocat-o pentru avansul APIA ce va fi achitat sectorului zootehnic în primă fază, la speciile de ovine și caprine. Este vorba despre o primă plată de până la 70% din cuantumul sprijinului cuplat zootehnic, o plată pe care Agrointeligența a evaluat-o la 17,92 de euro pe cap de animal (vezi AICI), dacă avem în vedere numărul de animale pentru care s-a solicitat această schemă: 3.977.633.

    Plata avansului APIA, la fel ca și plata integrală, se face în lei, la un curs oficial stabilit la nivel european în raport cu Banca Europeană Centrală. Pentru Campania 2020, cursul este de 4,8725 lei pentru un euro (vezi AICI), ceea ce înseamnă că SCV ovine 2020 se ridică la maximum 87,217 lei.

    Avansul minim pe care crescătorii de ovine și de caprine îl pot încasa de la APIA începând cu 16 octombrie corespunde cu 70% din cuantumul SCZ, adică 61,052 lei pe cap de animal eligibil.

    În afară de SCZ, o plată care se achită până la un efectiv de maximum 600 de animale, cu condiții legate de înscrierea acestora în Registrul Genealogic, crescătorii de ovine și de caprine vor mai beneficia pentru acest an și de Ajutorul Național Tranzitoriu. Această schemă se achită de la bugetul de stat, nu va intra la plata avansului și nici la plata finală până la 31 decembrie. ANT-urile se achită din bugetul pe anul viitor, ceea ce înseamnă că abia din ianuarie 2021, crescătorii de animale pot aștepta și această plată.

    După achitarea avansului, adică după 1 decembrie, crescătorii de ovine pot încasa diferența de la avans la cuantumul integral la SCZ, adică 26 lei pe cap de animal eligibil.

    Crescătorii de bovine, șanse zero să încaseze avans

    Crescătorii de bovine – lapte și carne, care sunt beneficiari de SCZ, nu pot încasa avansul APIA în această toamnă, dar pot intra la plata finală din decembrie. Pentru că perioada de depunere a cererilor unice a fost prelungită cu o lună, și perioada de retenție a bovinelor în exploatație s-a prelungit până la 15 decembrie și depășește perioada în care se achită prima tranșă (16 octombrie-30 noiembrie). La acest moment nu sunt informații despre bugetul pe care România îl va aloca pentru sprijinul cuplat zootehnic la speciile bovine sau bubaline, precum nici la ANT.

    Te-ar mai putea interesa

    La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Berarii României: Orzul de bere se cultivă în 32 de județe, dar la hamei mai avem doar patru producători Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor

    Ultimele știri

    Se mai ieftinește motorina? Payam Akbari, Agricover Commodities: O eventuală coborâre bruscă a prețului rămâne puțin probabilă Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi!