• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Agricultura umflă PIB-ul în trimestrul 3

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agricultura a adus 56% din creşterea PIB-ului în trimestrul al treilea, deşi ponderea sa în formarea acestuia a fost sub 10%. Contribuţia sa este chiar mai mare decât în 2011, un alt an agricol de excepţie.

    Datele provizorii furnizate ieri de INS arată că economia a crescut în trimestrul al treilea cu 4,1% faţă de perioada similară din 2012, iar în primele 9 luni ale anului avansul PIB este de 2,7%. România a avut astfel cea mai mare creştere din UE, atât comparativ cu precedentele trei luni, cât şi cu perioada iulie-septembrie 2012, potrivit Eurostat.

    Anului agricol bun i se datorează grosul creşterii economice de toamnă, 2,3% fiind avansul PIB-ului mulţumită agriculturii (56% din creşterea totală în intervalul iulie-septembrie). Este o contribuţie chiar mai mare decât cea consemnată în trimestrul al treilea din 2011, un alt an agricol remarcabil, când 1,7% din avansul PIB a venit din agricultură, la o creştere economică identică, de 4,1%. Anul agricol de excepţie se vede şi din ponderea agriculturii în formarea PIB: 9,3% pentru trimestrul al treilea, faţă de 5,8% în primele 9 luni.

    “Economia, fără contribuţia agriculturii, are un an mai slab decât în 2012”, notează pe blogul personal analistul Florin Câţu.

    Per total, pe domenii de activitate, creşterea economică de 2,7% din primele 3 trimestre ale anului se bazează pe două con­tri­buţii majore: industria, cu o pondere de 30% la formarea PIB, a adus 1,4%, iar agricultura, cu o contribuţie de 9,3%, a furnizat încă 1% (comerţul şi construc­ţiile sunt pe zero, iar adminis­traţia publică s-a res­trâns cu 0,1%).

    Dacă ne raportăm la PIB ca rezultat al sumelor cheltuite, premianţii sunt exportatorii. Din creşterea de 2,7% a PIB-ului în primele 9 luni, exporturile au adus… 5,2%.

    Asta deoarece consumul final a contribuit cu numai 0,1%, iar formarea de capital fix (investiţiile) şi stocurile au avut variaţii negative (-1,5%, respectiv -1,1%). Gâlceava dintre preşedinte şi premier din aceste zile pe seama bugetului şi accizelor furnizează veşti bune exportatorilor, cursul de schimb euro-leu atingând ieri maximul ultimelor 11 săptămâni (1 euro=4,47 lei). Consumul a avut o pondere de 77% la formarea PIB în primele 9 luni, investiţiile reprezintă 24%, iar exporturile nete au o pondere negativă de 0,2% (importurile sunt încă puţin mai mari decât exporturile).

    Sursa: romanialibera.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe