• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Calendar subvenții APIA 2021. Depunerea cererii unice – din 1 martie până pe 15 mai!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Calendar subvenții APIA 2021: depunerea cererii unice – începând cu 1 martie și până pe 15 mai, conform unui document emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) care precizează graficul care va fi respectat în acest an pentru depunerea cererii unice la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Potrivit unei Ordonanțe de Urgență pentru aprobarea schemelor de plăți și a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 și 2022, aflată în dezbatere publică pe site-ul MADR, cererile unice se depun fără penalizare în intervalul 1 martie – 15 mai 2021, dacă oficialii de la Comisia Europeană nu decid că se poate acorda o prelungire a termenului așa cum a procedat în 2020.

    25 de zile de depunere după termen, cu penalizare

    Potrivit proiectului lansat de MADR, cererile unice de plată se depun până la data de 15 mai a fiecărui an calendaristic la centrele APIA. Sursa citată mai precizează că formularul pentru subvenții  poate fi depus și după data-limită de depunere, în termen de 25 de zile calendaristice, cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare a sumelor la care fermierul ar fi avut dreptul dacă cererea unică de plată ar fi fost depusă până la termenul stabilit.

    ”Modificările la cererile unice de plată se depun fără penalități de întârziere până la data de 31 mai a anului în cauză, conform art. 15 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014. Depunerea unei modificări a cererii unice de plată după data-limită pentru o astfel de depunere determină o reducere de 1% pe zi lucrătoare a sumelor pentru utilizarea efectivă a parcelelor agricole în cauză, potrivit prevederilor art. 13 alin. (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014. Modificările cererilor unice de plată sunt admisibile doar până la data-limită de depunere cu întârziere a cererilor unice de plată”, mai arată sursa citată.

    Comisia Europeană (CE) poate prelungi termenul-limită

    Potrivit documentului lansat de MADR, Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul în care Comisia adoptă un regulament care prevede derogări de la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 în ceea ce privește data finală de depunere a cererilor unice și data finală pentru notificarea modificărilor aduse cererii unice aferente unui anumit an calendaristic, se procedează astfel:

    Cererea unică pentru subvenții, depusă în format fizic sau online

    Sursa citată mai precizează că, solicitarea de către fermieri de modificare a suprafeței parcelelor agricole, a culturilor agricole sau a numărului de animale poate fi depusă fizic sau prin mijloace electronice la APIA până la data limită de depunere cu întârziere a cererilor unice de plată, cu penalizări. Solicitările depuse după această dată sunt inadmisibile, iar beneficiarului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin

    Reamintim că în Campania 2020, APIA a decis să prelungească cu o lună depunerea cererii unice de plată, din cauza pandemiei de COVID-19. La finalul campaniei, APIA a anunțat că în perioada 2 martie – 15 iunie 2020 au fost depuse un număr de 826.964 cereri unice de plată pentru o suprafață de 9.814.937,86 hectare.

    Ordonanța de Urgență emisă de MADR poate fi consultată aici: Oug-plăți-directe

    Te-ar mai putea interesa

    Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei DNA confirmă trimiterea în judecată a șefilor APIA și ANF. Adrian Pintea și Romeo Șoldea, suspendați din funcție

    Ultimele știri

    Fermier reținut 24 de ore după ce ar fi bătut un bărbat prins la furat de porumb Directiva UE care ține prețul rapiței la un nivel atractiv pentru fermierii români Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge Noile prețuri DAP Constanța: grâul pierde 11 euro/tonă, porumbul coboară la 202 euro/tonă. Rusia avertizează asupra unei posibile crize pe piața grâului OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare