• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O fermă românească cu 1.000 de vaci își face propria fabrică de lapte cu fonduri UE!

    Ionel Văduva -

    O mare fermă de vaci din România face pasul curajos spre a deveni și procesator de lapte! Cu o investiție totală ce se ridică la 18,3 milioane de lei, aproape 4 milioane de euro, frații Ion și Nicolae Herțea din județul Tulcea vor construi o unitate de procesare cu ajutorul fondurilor europene.

    Construcția fabricii de procesare a fost anunțată odată cu licitația pentru proiectul în valoare de 18.311.710,70 lei, fără TVA. Din acest total, 18.038.958,97 lei provin din fonduri europene și 272.751,73 lei din fonduri proprii.

    Investitorii vor organiza în acest sens o licitație publică pentru lucrări de construcție și furnizare de echipamente tehnologice pentru fabrică. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5 noiembrie 2020, ora 10:00, potrivit Ziarul de Constanța.

    Ion și Nicolae Herțea au înființat ferma de vaci în 2007, odată cu infuzia a 200 de juninci din Germania și 27 din Austria. Exploatația Fraher este situată în localitatea Traian, comuna Cerna din județul Tulcea, are ca obiect de activitatea creșterea bovinelor de lapte, iar ferma de vaci de lapte a fost construită respectându-se și implementându-se ultimele norme și standarde ale Uniunii Europene. În prezent ferma ajunge la un efectiv de 1.000 de capete, dintre care 300 vaci de muls.

    În ultimii ani, afacerea Fraher s-a extins. Pe lângă furnizarea laptelui brandului de produse lactate Olympus, laptele ajunge în proporții mai mici și către rețeaua de magazine Fraher Retail, fiind livrat către consumatorul final prin intermediul unor dozatoare speciale.

    „Pe lângă alimentația atent urmărită, efectivul fermei parcurge programe de vaccinare, de deparazitare profilactico-curative și imunostimulatoare specifice. Iar pentru a asigura factori de microclimat, grajdurile sunt dotate cu sisteme de pulverizare și ventilație. Tot din perspectiva tehnologică, pentru a se urmări îndeaproape indici importanți pentru fermă, în cazul vacilor de muls, există un dispozitiv special, amplasat în jurul gâtului al cărui soft generează informații valoroase pentru echipa noastră (cantitatea de lapte produs, alimentație, mișcare etc). Mulsul se realizează în mod automat, într-o sală special amenajată de tip Boumatic. Laptele muls, este colectat în tancuri cu sistem automat de răcire și igienizare. Cantitatea de lapte obținută zilnic în cadrul fermei este aproximativ 8500 litri de lapte. Înainte de livrare, laptele este testat și analizat, pentru verificarea parametrilor fizico-chimici și de calitate”, scriu pe site-ul companiei experții fermei.

    Anul trecut, cu un număr mediu de 40 de angajați, ferma celor doi frați a realizat o cifră de afaceri de 10,899 milioane lei și un profit de 736.004 lei.


    Te-ar mai putea interesa

    Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Comunele din România unde fermierii primesc subvenții APIA în plus la hectar Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel”

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina – suspect într-un caz de corupție cu terenuri agricole Ce așteptări au fermierii de la viitorii europarlamentari. Manifestul în 7 puncte al Copa-Cogeca O mare fabrică românească de pâine a fost cumpărată de străini