• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • O nouă schemă de AJUTOR pentru fermieri: maxim 6.000 de lei, plătiți LUNAR de stat!

    Roxana Dobre -

    Schemă de ajutor pentru fermieri, lansată în dezbatere publică de Ministerul Fondurilor Europene. Potrivit Ordonanței de Urgență privind adoptarea unor măsuri de sprijin din fonduri externe nerambursabile în sectorul agro-alimentar, fermierii care vor angaja tineri șomeri, cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani,  vor putea cere autorităților sume ce vor putea ajunge, în funcție de studiile celui angajat, la cel mult 6.000 de lei.

    Potrivit documentului citat, angajatorii care activează în sectorul agro-alimentar, care încadrează în muncă, cu normă întreagă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, înregistrați ca șomeri în evidența Agențiilor pentru Ocuparea Forței de Muncă Județene, respectiv a municipiului București beneficiază lunar, pentru o perioadă de maximum 18 luni, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ și a mecanismului de implementare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, de o sumă reprezentând echivalentul a 75% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.250 lei.

    ”În cazul în care tinerii sunt angajați pe posturi ale căror cerințe presupun studii medii, angajatorii beneficiază lunar, pe o perioadă de maximum 18 luni, începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ și a mecanismului de implementare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, de o sumă reprezentând echivalentul a 75% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 3.500 lei”, mai arată documentul citat.

    Sursa citată mai arată că în cazul în care tinerii sunt angajați pe posturi ale căror cerințe presupun studii superioare indiferent de specialitatea acestor studii, angajatorii beneficiază lunar, pe o perioadă de maximum 18 luni, începând cu data intrării în vigoare a prezentului act normativ și a mecanismului de implementare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2023, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, de o sumă reprezentând echivalentul a 75% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 6.000 lei.

    Angajatorii au obligația menținerii raporturilor de muncă pentru o perioadă de minimum de 6 luni de la data încetării acordării sprijinului financiar.

    Sumele plătite de stat se acordă pentru plata salariului proporțional cu timpul efectiv lucrat de salariat și nu se cumulează, pentru același angajat, cu subvențiile care se acordă angajatorilor care au încheiat cu Agențiile Județene pentru Ocuparea Forței de muncă, respectiv a municipiului București contracte sau convenții, potrivit prevederilor art. 80, 85 și art. 93^4 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

    Angajatorii pot fi obligați să dea banii înapoi statului

    Angajatorii care încetează din inițiativa lor contractele individuale de muncă ale salariaților, anterior expirării termenului prevăzut de lege sunt obligați să restituie, integral, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă. La aceste sume se aplică dobânda de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data încetării contractelor individuale de muncă, dacă încetarea a intervenit în temeiul prevederilor art. 55 lit. b), art. 56 alin. (1) lit. d) și e) și art. 65 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    Cine nu poate beneficia de bani

    Nu beneficiază de sumele alocate de stat următoarele categorii de angajatori:
    a) instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt acestea definite potrivit Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și prin Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
    b) angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activitățile suspendate sau restricționate din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.

    Sumele prevăzute pentru ajutor  se acordă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturi și Dezvoltării Rurale, la solicitarea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Procedura de acordare a sumelor se aprobă prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, în termen de 30 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    Verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale se realizează în baza unui protocol de colaborare încheiat între Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

    Atenție! Proiectul de OUG nu se aplică acum. Pentru a intra în vigoare, el trebuie să fie aprobat de Guvern și să apară în Monitorul Oficial.


    Te-ar mai putea interesa

    Micii fermieri – subvenție APIA de 98,80 euro/ha. Banii se virează acum în conturi Bursa ploilor – cât a plouat până astăzi în fiecare județ Un tânăr întors din Olanda și-a făcut plantație de lalele. Grădina poate fi vizitată gratuit

    Ultimele știri

    Czajkowski, de la A050, cea mai performantă semănătoare pentru strip-till Vremea de Florii. Anunțul șefei ANM, Elena Mateescu Ministrul Agriculturii din Ucraina: arestat, eliberat pe cauțiune, încă își exercită atribuțiile de ministru