Povestea vieții celui mai vârstnic român: Maria Tudor are 110 și a trăit toată viața din agricultură
Daniel Befu -
Într-o eră a goanei oamenilor după o alimentație sănătoasă și un stil de viață activ care să le prelungească tinerețea și vigoarea și să împingă anii bătrâneții cât mai departe în viitor, Agrointel a descoperit că cei mai bătrâni patru români trăiesc în mediul rural și nu doar atât, l-am intervievat pe cel mai bătrân român, care este o doamnă, ca să aflăm care este secretul lungului șir de zile pe care-l duce în spate.
Mai întâi am solicitat informațiile culese de Institutul Național de Statistică în cursul ultimului referendum, însă acestea se băteau cap în cap cu situația din teren. Astfel, conform INS, cel mai bătrân român era o doamnă din județul Călărași, în vârstă de 109 ani, din mediul rural. Am încercat să-i dăm de urmă, moment în care autoritățile locale s-au blocat în încercarea de a ne ajuta, deoarece au descoperit în bazele de date de la pensii și CNAS persoane și mai în vârstă, însă care în realitate decedaseră de ceva vreme.
I-am lăsat să-și facă ordine în ogradă și până la urmă au reușit să găsească că cea mai bătrână persoană în viață din județ, are doar 104 ani. În acel moment, am apelat la ajutorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date, care au venit cu alte cifre, bănuim noi mult mai exacte decât ale celor de la INSSE (Evidența Persoanelor gestionează inclusiv decesele, în timp ce INSSE nu a putut face cunoștință cu chiar toți românii în timpului recensământului, ci a trebuit să ia de bune și datele oferite de membrii familiilor).
Datele de la Evidența Populației, ne-au trimis în alt județ în căutarea celui mai bătrân român, și anume în Tulcea, însă ni s-a comunicat că este vorba tot de o femeie. Cu ajutorul prietenilor din teritoriu, am reușit să o identificăm ca având domiciliul în comuna Topolog, satul Sâmbăta. Se numește Maria Tudor și a împlinit 110 ani în luna septembrie. Atât doamna Tudor, cât și familia ei, au fost de acord să ne primească pentru un interviu.
Pe Maria Tudor am avut onoarea să o întâlnesc într-o zi geroasă de decembrie, la poalele unor dealuri pline de eoliene uriașe, într-un sătuc sărăcăcios, cu ulițe desfundate în loc de drumuri, cu multe case din chirpici și garduri din pietre stivuite unele peste altele, fără mortar între ele. Când am intrat în mica încăpere i-am spus formalul “Sărumâna” și am întins mâna să i-o strâng pe a ei, așa cum se procedează la București, acolo unde femeile și bărbații sunt egali. Până să mă dezmeticesc mi-a înșfăcat mâna și mi-a sărutat-o. Mi-a venit să intru în pământ de rușine în fața acestei comori a vieții pe care o aveam în față și am început să bâigui bâlbâindu-mă: “Doamnă, nu, nu, eu sunt cel care…stați, vă rog”. De la doamna Maria am aflat că nu mai vede cu un ochi, în urma unei operații greșite de cataractă pe care medicii din provincie i-au greșit-o în urmă cu vreo trei decenii. De asemenea nici cu auzul nu stă prea bine doamna Maria, motiv pentru care dialogul a trebuit să-l purtăm pe un ton un pic mai ridicat.
Venisem setat să aflu cum era viața la țară în urmă cu mai bine de un secol, din gura unui om care trăise aceste lucruri și care a prins Răscoala din 1907, a prins Reforma Agrară din 1921, a prins și Reforma Agrară din 1945 și împroprietărirea ce a urmat Legii 18/1991. N-am reușit să culeg multe informații despre aceste evenimente majore despre momentele istorice trăite, pentru că și amintirile se mai șterg la vârsta asta, însă, în urma distilării gândurilor, a rămas frumosul din suflet.
De la Maria Tudor am aflat că în copilărie zilele curgeau cam așa: “Când eram copii făceam baie la derea. Mergeam mulți copii la scăldat. Am avut vreo 50-60 de oi când eram mică. Acum nu mai avem deloc oi. Pe mine tata mă punea să le tund lâna. Și când am crescut mai mare, printr-a 5-a, a 6-a, pe câmp mergeam mai mult”.
Pentru generația de copii a acelor vremuri, doamna Maria Tudor este o învățată, ea având șapte clase. Când s-a făcut fată mare, la poarta părinților a bătut un bărbat mai tânăr cu cinci ani ca ea, care mai fusese căsătorit o dată și care, în urma morții soției, cauzate de o boală de plămâni rămăsese văduv, cu doi copii: “A bătut la poartă și m-a cerut la părinți, iar ei m-au dat. Ce puteam eu să zic? Nimic, trebuia să-mi placă. Așa era pe atunci”. Și chiar s-au plăcut unul pe celălalt, fiindcă urmarea căsniciei de peste șase decenii au fost opt copii. Sau altfel spus, multe guri de hrănit și doar două perechi de brațe de muncă.
Așa se face că la sfârșitul anilor ‘40, Maria Tudor și familia ei a îndurat o perioadă de sărăcie lucie, după cum își amintește fiica ei, Ileana Achim (71 ani), care pe atunci era doar un țânc: “Eram opt copii și părinții și toți mâncam dintr-un singur blid mămăligă cu bostan”.
Se pare că hrana stomacului și longevitatea, în cazul Mariei Tudor nu au depins una de alta, deoarece la 110 ani, în ciuda auzului slăbit și a problemelor cu vederea (vede cu un ochi și nici cu acela prea bine), este de-o vitalitate care pur și simplu mi-a dat fiori. Ne explică fiica ei, Ileana Achim: “Merge cu așa o viteză că e greu de oprit. De multe ori, tocmai fiindcă merge prea repede, nu apucă să se ferească de obstacole și se mai împiedică și se lovește, însă se ridică și o ia de la capăt. Merge singură la toaletă să-și facă nevoile, deși are 110 ani, dimineața are obiceiul să iasă în curte, să dea drumul la robinet și să se spele cu apă rece pe ochi. Într-adevăr, de vreo 4 ani nu se mai poate spăla singură și e nevoie de noi, fiicele, ca s-o băgăm în cadă și s-o spălăm, ca să nu alunece să se lovească”. La această vârstă, date fiind și problemele vizuale și auditive, plăcerile care i-au rămas Mariei Tudor nu sunt foarte multe, ne spune fiica ei: “Îi place când ne adunăm toți copiii, cu familiile noastre și petrecem. Asta o bucură mult. Și se simte bine când ascultă muzică populară”.
Super-dieta, exercițiile anti-stres, traiul bun și odihna perpetuă, lucruri necunoscute Mariei Tudor
Încercăm să aflăm dacă cumva dieta e cea care a ținut-o vie și vioaie până la vârsta asta: “Ce dietă? Ea n-are treabă cu așa ceva. Mănâncă orice mâncăm și noi. Îi plac dulciurile și supa de tăiței. Îi place și carnea, dar de vreo câțiva ani nu prea mai mănâncă, că nu mai are așa mulți dinți în gură. Dar supa de tăiței e preferata ei. Și, acum, ca să fim sinceri, din când în când îi mai place să ia și câte o țuiculiță. Nu contează când, că e seară, sau dimineață, dacă-i dai un păhărel, îl bea cu plăcere, dar nu ca să se-mbete”.
Țuiculița fiartă, leac mai bun decât pastilele
Dacă nu dieta, cu siguranță secretele băbești și leacurile din strămoși, pe care numai oamenii de demult le mai știu, au ținut-o în viață, mă gândesc eu și pun întrebarea țintită direct la subiect. Însă fiicele ei mă cam dezamăgesc și de această dată: “Mama noastră a avut multe probleme. A avut și cataractă, a avut și apendicită, da. Însă în rest ea nu se prea îmbolnăvește. Și nu-i plac de nici un fel pilulele. Să nu audă cumva de ele. Câteodată, când trebuie neapărat să-i dăm vreo pastilă, trebuie să i-o învelim într-un cocoloș de pâine, ca să n-o simtă și s-o scuipe. La ea leac mai bun e o țuicuță fiartă decât o pastilă”. Cum trăim în secolul “controalelor preventive” și a tendinței politice de a le impune românilor, pentru binele lor, “analizele anuale obligatorii” și familia Mariei Tudor s-a conformat: “Pe mama o ducem la doctor, sigur că o mai ducem. Ultima oară am mers acum vreo 5 ani, când i-am făcut dosarul pentru pensia de handicap, că are probleme cu văzul”. Cert e însă un lucru, că Maria Tudor nu suferă de stres: “Ea, când vine un necaz sau o supărare, nu le prea pune la suflet. Le lasă să treacă mai ușor și nici nu ține pică pe om. Mama nu se încarcă cu așa ceva”.
Poate că totuși un trai confortabil, la căldură iarna și la răcoare vara, fără efort, e cel care i-a lungit anii pe pământ. Fiica ei se uită la mine râzând: “Da de unde. Nu poți s-o ții să stea locului. Până acum 6 ani, când avea 104 ani, ea ținea ograda. Dădea la porci, la găini, la cățel, creștea curcuțe,. Și acum îmi cere să-i aduc să curețe boabele de pe porumb. Are nevoie să facă ceva. Nu se simte bine să stea. Chiar și iarna iese și se plimbă prin curte câte 5-10 minute, iar vara , cât e ziulica de lungă, numai prin curte o vezi”.
Își amintește clar cântecele de leagăn și rugăciunile
E o problemă însă cu amintirile, peste care încetișor se așterne ceața. Ileana Achim, fiica ei, ne explică: “Acum zece ani am luat-o din casa ei bătrânească, ca să pot s-o îngrijesc mai bine. Treaba asta a cam bulversat-o și i-a afectat și amintirile. E greu la vârsta asta să fii rupt de lucrurile de care ești legat de o viață”.
Cu toate astea, Maria Tudor mi-a spus din prima și cântecul de leagăn pe care l-a cântat copiilor ei când erau bebeluși și rugăciunea care i-a învățat s-o rostească când erau prichindei și rugăciunea după care-și conduce zilele: Tatăl Nostru. La Biserică nu mai merge de 8 ani de zile, de când problemele cu vederea s-au agravat. Însă vine preotul satului la ea și o împărtășește și o spovedește. Am întrebat-o uimit, pentru ce se mai spovedește, neînțelegând ce păcate mai poate face un om la vârsta asta: “Am spus totul când am fost tânără. Acum păcate nu mai sunt. S-au terminat”.
Cu zbârcituri centenare pe mâini, Maria Tudor este o femeie micuță cu o față fină și ten de păpușă, pe care, tocmai pentru că e mărunțică și merge repejor, am impresia că orice adiere o poate doborî. În realitate este cel mai puternic român al prezentului, în bătălia vieții cu moartea. Ea este cel mai bătrân român. Ea este cea mai bătrână româncă. Ea este totodată cel mai bătrân țăran. Următorii trei cei mai bătrâni români provin tot din mediul rural. De ce de la sat? Nu știm să răspundem. Poate că așa au vrut zarurile destinului, ca în 2013, campionii centenarilor să nu fie orășeni. Sau poate că oamenii aceștia au rădăcinile mai bine înfipte în seva vieții. Să ne trăiți doamnă Maria!
Fotografii: Bogdan Greavu
Acest reportaj a fost publicat în ediția de decembrie a revistei Agrointeligența
