• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • UDMR: Închiderea piețelor nu va avea efect în combaterea pandemiei, doar va falimenta producătorii!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Măsura închiderii piețelor este criticată și la nivel politic! UDMR consideră că închiderea pieţelor reprezintă o greşeală, chiar dacă se face diferenţierea dintre spaţiile deschise şi închise, pentru că se loveşte în producători, a declarat deputatul Lorand Magyar, membru în Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor.

    ”Închiderea pieţelor agroalimentare este o greşeală, indiferent dacă se face o diferenţiere între cele aflate în spaţiile închise sau în cele deschise. Măsură impusă de guvern – referitor la închiderea pieţelor de tip hală – este greşită şi loveşte în micii producători agricoli, deja foarte afectaţi în acest an. UDMR consideră că această decizie nu va avea niciun efect în lupta pentru combaterea pandemiei, mai mult, îi duce la faliment pe aceşti producători”, a precizat deputatul, citat de Agerpres.

    Dublă măsură între producătorii locali și supermarketuri

    Potrivit acestuia, se foloseşte în acelaşi timp o dublă măsură între producătorii locali şi supermarketuri.

    ”Observăm că se foloseşte dubla măsură între producătorii agricoli locali şi între supermarketurile care funcţionează tot în spaţii închise. Care este diferenţa între pieţele agroalimentare de tip hală, care se află în spaţii închise şi între supermarketurile unde se vând produse importate din alte ţări, care stau chiar luni întregi pe rafturi? UDMR face un apel la Guvern să revină asupra deciziei de închidere a pieţelor agroalimentare, coroborată cu elaborarea de norme clare privind protecţia comercianţilor şi a cumpărătorilor. Pentru contracararea răspândirii virusului în aceste spaţii închise trebuie asigurată respectarea unor norme stabilite corect de executiv”, a argumentat deputatul UDMR.

    Guvernul a adoptat joi o hotărâre şi o ordonanţă de urgenţă care prevăd noi măsuri la nivel naţional pentru limitarea răspândirii cazurilor de COVID-19 şi care urmează să intre în vigoare de luni, pentru o perioadă de 30 de zile, a declarat, vineri, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

    Una dintre decizii se referă la interzicerea funcţionării pieţelor, a târgurilor, bâlciurilor. ”Excepţie fiind pieţele agroalimentare în spaţii deschise, care rămân funcţionale, cu respectarea regulilor de distanţare, purtarea măştii şi a regulilor de igienă”, a precizat şeful DSU.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Vin primele ninsori! ANM: Lapoviță și zăpadă la munte, ploi și vânt puternic în mai multe regiuni

    Ultimele știri

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Schimbări importante pentru crescătorii de porci. Noua lege votată de Parlament Conferință Națională a Crescătorilor de Ovine și Caprine, pe 23 octombrie, la Constanța. Problemele fermierilor și viitorul sectorului, în dezbatere PSD a votat: Florin Barbu, ministru al Agriculturii în Guvernul Luca Niculescu! Un tată mort de supărare, copii rămași fără sprijin și oi rătăcite pe munte. Dramele neștiute ale ciobanilor arestați