Mariana Ghițescu – fermieriță de o viață, a făcut performanță atât în comunism, cât și în capitalism!
Daniel Befu -
Pentru familia Marianei Ghițescu ”glasul pământului” a fost mai puternic decât orice alte planuri pe care și le făcuse în viață! Povestea ”celor trei generații” care acum locuiesc chiar în ferma pe care o administrează a început imediat după ce fermierița a absolvit ASE-ul. Era în 1979 când Mariana Ghițescu și-a început activitatea ca economistă stagiară, la o fermă din Teleorman. La fel și soțul ei Nicolae, imediat după absolvirea Agronomiei, a fost numit șef de fermă la Vedea, localizată pe amplasamentul unui vechi domeniu boieresc cu conac. A fost perioada de învățare, prin muncă grea, a tainelor unei meserii pe care soții Ghițescu aveau să o practice o viață.
”Producțiile obținute în acei ani de soțul meu erau maxime. Îmi amintesc că în 1985, când a obținut 10.000 kg/ha de boabe de porumb la ha a fost o premieră. Atmosfera de lucru în IAS era extraordinar de bună, deoarece în ciuda sistemului comunist, în unitatea de producție era organizare. La vremea respectivă totul se solicita zilnic prin stație, la centrala IAS-ului, care era la Roșiori. Ca șef de fermă spuneai ce sortimente de inputuri ai nevoie, cât anume ai nevoie și totul venea. Atunci era o organizare desăvârșită, pentru că IAS-ul era foarte puternic și bine organizat, având 11 ferme. Erau și niște lucruri aberante, însă dacă le semnalai, aveai cui să le spui pe cale ierarhică, iar conducerea IAS-ului explica pe linie de partid că lucrurile sunt cum spun fermierii și de cele mai multe ori se ajungea la o rezolvare a acelor probleme. Incidente erau, pentru că oamenii care erau numiți politic la vremea respectivă, aveau alte linii directoare decât noi. De exemplu în anul în care la noi în fermă am recoltat 10.000 kg/ha de porumb, au venit tovarășii în luna noiembrie a acelui an, să ne oblige să semnăm că în anul următor o să mai marim producțiile. Ne-au spus să dăm declarații pe propria răspundere că vom mai mări producțiile, ceea ce nimeni din stafful tehnic al IAS-ului nu a semnat, pentru că nu aveam cum să ne asumăm așa ceva. Îmi amintesc că domnul Roman, care la vremea aceeea era secretarul județului, ne-a închis pe toți șefii de fermă și pe toți economiștii din IAS într-o încăpere și ne-a ținut până la 3 noaptea, ca să semnăm că ne vom asuma producții pentru care era aproape imposibil să avem certitudinea că le vom obține. Într-un final, o parte din colegi au cedat, având copii acasă și au cedat, semnând, numai ca să fie lăsați să se întoarcă la familiile lor”, își amintește Mariana Ghițescu.
Aceia au fost anii dorinței de afirmare în carieră ai tinereții. Zilele de lucru începeau la 5 dimineața și se încheiau la 22.00-23.00. Totodată au fost și cei în care traiul conjugal a trebuit mixat cu viața grea de fermă: ”Cel mai izbitor lucru a fost să locuim în ferme. Deși primisem apartament în oraș, ne-au obligat să locuim în fermă. La vremea aceea a așa de fost groaznic cu locuitul în fermă, că ne-am gândit să ne reprofilăm. Norocul nostru e că în acei ani nu aveam încă copii de vârstă școlară, spre deosebire de alți colegi care aveau și trebuiau să facă naveta la oraș cu copiii. Într-un final nu am mai demisionat, ci am rămas să locuim acolo. Eram în permanență în fermă. Ne-am gospodărit și ne-am creat toate condițiile de trai. Și de atunci și până astăzi locuim tot în fermă, chiar dacă atunci când s-a terminat cu CAP-urile și cu IAS-urile, am migrat în privat și ne-am făcut exploatația noastră”.
Au început munca în agricultură cu două tractoare U650 și 100 ha de teren
Anii tranziției au fost unii plini de pendulări pentru soții Ghițescu. În timp cel el fusese numit director tehnic al IAS Vedea, ea a plecat în mediul privat, lucrând între anii 1995-1997 la sucursala zonală a Băncii Agricole. ”Între timp au primit părinții noștri pământul, pe baza Legii 18 a Fondului Funciar și în 1997 am luat prima dată în arendă teren. În acel an am lucrat 100 ha, în care era inclus și terenul retrocedat familiilor noastre. E anul în care am renuntat la bancă și am plecat în mediul privat. Ca bază tehnică, aveam la începutul businessului privat două tractoare U650, cumpărate de la fier vechi și reconstruite din bucăti. Ne-a ajutat să le reparăm unul din salariații pe care i-a avut soțul meu încă din 1979, când a fost repartizat la fermă, care când a văzut că IAS-ul a intrat în privatizare, alături de alt coleg, au demisionat și au venit cu noi. Ne-am angajat și un inginer la acel moment. Așa am început, cu 3 angajați, cu sămânță de la Fundulea și cu un teren nelucrat de câțiva ani, pe care nu-l puteam ara”.
În acei primi ani, vânzarea producțiilor nu era o problemă, deoarece încă erau funcționale Cerealcom-urile, iar exploatația celor doi soți era la doar 7 kilometri de Cerealcom Salcia. Diferența majoră de abordare între sistemul de stat și cel privat a fost că ”acolo decideai tu cum să lucrezi, nu aveam sâmbătă sau duminică, nu exista conceptul de weekend, însă salariații ne-au înțeles și ne-au fost alături. Vreau să punctez că atunci ne-a permis și clima să avem un start optim. Primele producții ale noastre au fost de 7.500 kg/ha la grâu, fiindcă respectam tehnologia. În timp ne-am creat un loc în piață ca producători de sămânță de cereale. Soțul meu ține foarte mult la lupta aceasta pe care o are pentru performanță în agricultură”.
De la 100 de ha la 2.150 ha
În timp soții Ghițescu au ajuns să exploateze peste 2.150 ha în arendă, dar și în proprietate, achizițiile făcându-le mai degrabă pentru securizarea business-ului, decât din dorința de a deține pământ. ”Am cumpărat fiindcă altfel veneau străinii și ar fi apărut insule care întrerupeau continuitatea solelor pe care le lucram”.
Fiindcă vorbim de Teleorman, vecinii Marianei Ghițescu nu puteau fi decât de soi: ”Eu sunt între 2 «titani». Titanul Interagro, care este la 200 de metri de mine și titanul Dragnea, care este la vreo 8 km de mine. Nu-l cunosc pe Dragnea personal, ca om, dar pot să vă spun că pământurile lui Dragnea sunt lucrate ca la carte. Are specialist probabil. Ale domnului Ioan Nicolae, din cauza problemelor pe care le are, parcă au fost abandonate. Se lucrează foarte prost. Înainte de cădere, era totul la discreție”.
Producțiile pe care grupul Euroserv le obține nu au scăzut din 2012 sub 6.500 kg/ha la grâu, iar în anii cei mai buni au urcat până la 8200 kg/ha. La rapiță producțiile variază de la un an la altul între 3.200/g/ha și 4.500 kg/ha, iar la porumb producția anului trecut a fost de 16 t/ha.
În 2017 seniorii familiei Ghițescu au început să-și delege din atribuții, însă nu rezistă departe de câmp, fiind implicați în majoritatea direcțiilor strategice din grupul Euroserv:”Noi ne-am pensionat în anul 2017, după 40 de ani de muncă, dar numai dupa ce copii nostri, respectiv ginerii au acceptat să facă Agronomia ca să învețe meserie. Ei aveau deja alte profesii. Unul era economist, iar celălalt programator. Acum ei au preluat multe din atribuțiile noastre, însă soțul meu este în permanență cu ei și le explică ce trebuie făcut pe partea de tehnologie. De la pregatirea terenului și până la însămânțare este cu ei în câmp. Recent soțul meu a avut o problemă și are o proteză la șold. Fiindcă încă nu era deplasabil, în perioada de recuperare am semănat eu împreună cu ginerii, bineînțeles totul supervizat de soțul meu prin telefon. Noi îi explicam prin telefon tot ce se întâmpla în câmp și îi trimiteam fotografii din câmp și el ne ghida”.
Intrarea în UE a venit cu bucurii, dar și cu un gust amar
Presa independentă din Teleorman a scris că de 6 ani Mariana Ghițescu e dezavantajată față de restul fermierilor, în urma unei neînțelegeri cu APIA și că scânteia care ar fi aprins focul a fost interesul stârnit de exploatația ei unor potentați politici locali.
”Noi, ca fermieri care am făcut agricultură de când ne știm, adică și pe când nu exista APIA, am obținut producții performante și calitate, totul prin munca noastră. Efortul ne-a determinat să fim responsabili de ceea ce facem. Cum să vă spun? În timpul comunismului, pe Ceaușescu nu tot agricultura îl salva? Și aveam fonduri europene? Nu. Era doar munca fermierilor! Dar nu puteai să fii fermier așa, cu numele. Nu puteai să fii non-fermier și să îți dea cineva o fermă în primire. Nu exista așa ceva! Și performanță s-a făcut îndeosebi în IAS-uri. Tot exportul era pe seama producțiilor din IAS-uri. Odată cu venirea APIA, toată lumea a făcut un SRL la Registrul Comerțului și devenit fermier pentru a primii banii europeni. Și atunci, greșeala majoră pe care eu o văd, e că s-a făcut fermier și cel care habar nu avea care este orzul și care grâul, adică nu a avut minima pregătire. Foarte bine că au venit tinerii spre agricultură, dar înțelept era să fi luat cu ei și câte un specialist care să fi încercat cât de cât să facă tehnologie. Din păcate mulți s-au făcut fermieri pentru a-și lua mașini bengoase cu banii din subvenții, în nici un caz pentru agricultură. Mai mult, unii au luat cu japca terenuri fără să dea arendă omului și fără să-i plătească stopajul la sursă, încât s-au trezit oamenii acum că vine ANAF-ul peste ei. Sunt bombardați de plicuri de la ANAF care spun că au sume de plată restante, că n-au plătit CAS-ul, că n-au plătit impozitul pe venitul din arendă. Eu în urma unui litigiu cu APIA ce datează din 2013-2014, în toți anii ăștia am trăit fără banii de la APIA și am făcut performanță, am făcut profit. E adevărat, că subvențiile reprezintă o gură de oxigen, este o relaxare a mea ca om când știu că am de luat banii ăia, însă chiar dacă ne-au fost tăiate subvențiile, așa cum au pățit și Adrian Porumboiu sau Ștefan Poienaru, am mers înainte. Nu faci agricultură pentru bani europeni. Faci agricultură dacă simți chemarea pentru agricultură”.
Tractoriști cu salarii de 6.000 lei brut/lună și concediu de 3 luni pe an
Teleormanul e una din zonele care nu se poate lăuda cu o economie locală puternică, motiv pentru care pentru a opri migrarea forței de muncă de care avea nevoie în activitatea agricolă a grupului, a ales o politică de salarii motivante, combinate cu un ritm de lucru intens, urmat de recuperare pe măsură.
”Știți cât avem salariile ca să putem să ținem forța de muncă? Salariile la mecanici sunt 6.000 lei/lună brut și iau în mână 3.500-3.800 lei. Mecanizatorii mei iau salariul acesta tot timpul anului, chiar dacă aproape 3 luni de zile pe an își fac concediile de odihnă cuvenite și recuperările pe care le au din timpul verii, în timpul campaniei. E un repaus justificat, pentru că eu îi folosesc mai mult de 8 ore pe zi. Noi nu putem să recoltăm de la 9 dimineața la 17.00 după amiaza. Și atunci oamenii au ore suplimentare pe care le recuperează iarna”.
Cea mai mare provocare în sudul țării o reprezintă perturbările climei
Familia Ghițescu a introdus în sistemul de rotație a unor varietăți rezistente la lipsa precipitațiilor, însă deplânge absența accesului la apă. ”Să știți că trebuie să ne adaptăm. Anii secetoși sunt tot mai desi. Bine, nu de anvergura secetei din acest an. De când suntem noi în agricultură, secetă ca în anul ăsta nu am mai întâlnit. Înainte poate că nu mă ploua la culturile de toamnă- la grâu, rapiță, dar mai prindeam la floarea soarelui, la porumbul și ce pierdeam la culturile de toamnă, compensam pe alea de primăvară. Acum situația este schimbată. Nu mai e niciuna neafectată. Acum sunt distruse toate, atât de secetoși au devenit anii. Să nu ai tu zăpadă, dar să nu ai nici apă. De aceea ne-am orientat înspre sorg, care este o plantă pentru condițiile de secetă, te salvează față de porumb și sorgul zaharat are niște proprietăți nutriționale mai bune chiar decât ale porumbului. Dacă la alte culturi seceta ne dă mari bătăi de cap, la sorg obținem și 12-13 t/ha. Nu pui porumb pe sute de hectare, ci mai pui si sorg. Nu iese una, iese cealaltă. Sunt soiuri românești rezistente, care te salvează într-un an de secetă. Va fi foarte greu pentru noi dacă statul nu va pune accent pe sisteme de irigații. Noi suntem la 20 de kilometri de Dunăre și noi suntem primii cărora li se interzice udarea. Ceaușescu a făcut sistem de irigații aici, dar niciodată nu a mers! S-au făcut probele în 1989 și atât! Noi nu am udat niciodată cu apa din canale. Pe terenurile pe care le lucrez trec acele canale dezafectate de irigații. Au fost furate pompele. Au scos conductele din pământ. Nici stâlpii de lumină nu mai sunt. Nimic nu mai e funcțional. Inclusiv cărămizile au încercat să le ia din stații. Mai grav e că scăderea debitelor, cauzată de secetă, vine inclusiv pe râurile mari, unde sunt sistemele de irigații conectate. Și atunci ne gândim că autoritățile ar trebui să legifereze posibilitatea managementului acviferelor, pentru ca fermierii să aibă acces la puțuri forate în zonele unde acviferele se realimentează în mod natural și nu sunt expuse riscului epuizării. Acest COVID-19 a făcut ravagii pe toată Planeta și încă va mai face, dar criza alimentară care va veni, părerea mea este ca va face de 10 ori mai multe victime pentru că nepermis modul cum a fost lăsat de izbeliște sistemul de irigații, atât cât exista el în România. Am mai avut secetă dar nu așa. Ceva îmi spune că undeva noi am greșit, că n-am respectat natura și acum natura se întoarce împotriva noastră”.
Un alt aspect punctat de Mariana Ghițescu este agricultura pe fast-forward practicată de tot mai mulți fermieri. ”Noi, în branșă, ne-am învățat să avem o rotație cu numai 3 culturi: grâu, floarea soarelui și rapiță. Noi însă am învățat din experiență că floarea soarelui trebuie să nu o pui mai devreme de 5-7 ani pe același amplasament, dar noi facem? Anul acesta punem grâu, la anul punem floare, anul următor iar grâu, după aceea iar floare. Nimeni nu a mai respectat tehnologia corectă. Anul acesta este prima dată în peste 30 de ani când apare viermele sârmă. Nu îl mai văzusem din 1983 de la IAS. Toți fermierii au semănat culturi bănoase, nu culturi care să întrețină solul. Mazărea, leguminoasele, fasolea, sunt plante care întrețin solul și care îți dau o rezervă de azot și care te fac să reduci și tu cheltuielile, pentru că o cultură de mazăre își lasă în sol un 75-80 kg de azot/ha, pe care nu te duci să dai bani. Să vedeți cum arată o cultură de grâu după mazăre și ce producții dă! De aceea noi avem 270 ha cultivate cu mazăre, pe care o producem fără pesticide și fără îngrășăminte și pe care o ducem la Complexul Nutrisol Agro de la Severin, pentru furaje de păsări. La fel, nimeni nu mai încearcă să pună orzul, că orzul nu se mai caută, dat fiind că nu mai sunt la fel de multe animale ca în trecut. Fermierii care sunt fermieri adevărați, cu un pic de știință de carte, care înțeleg ce se întâmplă acum și vor intui criza alimentară prin care se va trece, motiv pentru care nu se vor mai uita neapărat după profituri imense. Dar pentru asta e nevoie să faci agricultura așa cum trebuie și să încerci cât de cât să folosești apa așa cum este”.
Trei generații locuiesc la fermă
Ogorul are o un glas al său, de care cei care au răbdarea să tacă suficient cât să-l audă, nu se mai pot dezlipi. ”Când ai ales să devii fermier, este foarte corect să locuiești în fermă. La noi nu este sâmbătă și duminică. Dimineața bem o cafea și servim micul dejun și apoi mergem să vedem culturile, la prânz servim toți masa și apoi iar în câmp până spre seară. Cele două fiice ale noastre au crescut în fermă. Una s-a născut în fermă. Noi deși aveam o locuință în Roșiori, sistemul ne-a impus să locuim în fermă. Copiii au crescut sănătoși, până la prima grădiniță erau 10 km, asa că am încercat să facem noi activități cu ele. La trei ani și jumătate ele știau să vorbească la stație. Când au crescut și plecat pe la studii în orașe mari, în vacanțe tot la fermă veneau, că acolo era viața lor. Chiar daca una era la București și cealaltă la Craiova, relaxarea lor era tot la fermă. După experiențele grele avute în agricultură, în anul 2000 am hotărât ca fiicele mele să nu facă nimic legat de agricultură, așa că amândouă au absolvit Dreptul. Însă fetele mi s-au căsătorit și lucrurile s-au așezat când ginerii, băieți crescuți în oraș, au fost atât de impresionați de traiul acesta pastoral, încât au acceptată să facă fiecare Agronomia ca a doua facultate și au preluat ei afacerile. Acum ne creștem nepoții la fermă. Sunt cuceriți de viața aici”.
În prezent forța vitală din spatele grupulului de firme Euroserv înseamnă de fapt soții Mariana (63 ani) și Nicolae Ghițescu (67 ani), fiica Mirela Arlette (33 ani) și ginerele Andrei (36 ani), fiica Rebeca (38 ani) și ginerele Silviu (35 ani). Generația nouă e cea care a implementat GPS-uri și software-uri de monitorizare pe utilaje, încât în prezent datele despre întreaga activitate din câmp sunt monitorizate online, ori sunt filmate cu drona: ”Cu drona survolăm să vedem cum arată culturile, dar și dacă oamenii sunt la lucru”.
