• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Traderii de cereale au început executarea fermierilor pentru neonorarea contractelor!

    Ramona Dascălu -

    Traderii au început executarea fermierilor pentru neonorarea contractelor! O agricultoare din județul Brăila, care lucrează o suprafață de 330 de hectare de teren agricol, ne-a semnalat faptul că a fost dată în executare în bancă de către traderul CHS, cu care a încheiat în vară două contracte, de 500 de tone de porumb fiecare, pe care nu a putut să le onoreze din cauza secetei care a distrus cultura de porumb.

    ”CHS-ul a început executarea fermierilor pentru neonorarea contractelor de porumb. Noi am făcut două contracte cu CHS, fiecare de câte 500 de tone de porumb, în luna iulie, când porumbul nostru avea vreo trei metri înălțime, și irigasem de vreo trei ori, arăta foarte bine, am continuat cu irigatul numai că, condițiile atmosferice au fost din ce în ce mai rele în vara aceasta și pe măsură ce noi irigam porumbul se usca, avem un miliard de lei vechi de dat numai la apă și nu am plătit până acum niciun leu. Am chemat comisiile, am făcut acte de calamitate și i-am anunțat pe cei cu care aveam contracte făcute. Fiind și într-o zonă unde avem pachete de agromediu, respectiv gâsca cu gât roșu, nu am putut intra la recoltat mai devreme de 15 septembrie. Pe 5 octombrie am făcut notificare către CHS în care i-am anunțat că nu o să putem să ne onorăm contractele pentru că avem calamități. Le-am trimis documentele de calamitate, am mers chiar și la București ca să vorbim personal cu ei, le-am explicat că nu avem de unde să dăm cantitatea respectivă de porumb pentru că toată zona noastră a fost afectată și chiar dacă voiam să cumpărăm nu aveam de unde. Noi inputuri de la CHS nu am luat, nu avem nicio datorie la ei, numai că prostia noastră cea mai mare a fost că le-am dat bilete la ordin pentru aceste contracte, nu o să mai vadă în viața lor contracte futures”, a declarat agricultoarea, a cărei identitate a vrut să rămână anonimă, pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO. 

    Penalizare de 180.000 de lei pentru neonorarea contractului, urmată de executare silită

    Îndemnată de trader să obțină certificat de forță majoră, brăileanca nu a stat pe gânduri și a făcut toate demersurile necesare pentru obținerea documentului. Se pare însă că certificatul de forță majoră nu a avut în final nicio valoare din moment ce ieri, femeia a fost anunțată de bancă că trebuie să plătească suma de 180.000 de lei, bani pe care spune că nu-i are.

    ”Ne-au spus, atunci când am mers la București, să vedem întâi ce cantitate de porumb o să scoatem și apoi să facem demersurile necesare pentru scoaterea certificatului de forță majoră. Am obținut o producție între 500 și 700 de kilograme de porumb la hectar, porumb pe care noi l-am dat oamenilor, proprietarilor de teren. Am depus apoi documentația la Camera de Comerț, am obținut acest document de forță majoră, pe care l-am trimis către ei. A rămas apoi să vorbim și să vedem ce soluții găsim. Deci, dacă noi nu am avut de unde să le dăm porumb, ei urmau să-și cumpere porumb de pe piața liberă, iar noi să fim penalizați cu diferența dintre prețul cu care cumpărau ei la momentul acela, în luna octombrie, de 780 de lei pe tonă și prețul din contract de 600 de lei pe tona de porumb. Deci, penalizarea era de 180 de lei pe tonă, adică 180.000 de lei pe cele 1000 de tone. Noi oricum le-am spus încă de atunci că anul ăsta nu avem cum să plătim nimic pentru că avem de achitat inputurile și în plus, nici către celelalte firme nu am onorat contractele, pentru că nu este vorba numai de ei, mai avem un contract de 500 de tone de porumb la Plantagro, firmă căreia avem să-i dăm vreo patru miliarde de lei vechi pe inputuri, încă un contract neonorat de 1.000 de tone de floarea-soarelui la Prutul, deci firme cu care suntem în aceeași situație, dar ei ne-au înțeles, cu toate că le datorăm bani. Și cu CHS rămăsese însă că vom discuta și vom găsi o soluție însă aseară m-am trezit cu un telefon de la bancă că avem două bilete în valoare de circa 90.000 de lei fiecare. Am purtat apoi cu cei de CHS nenumărate discuții, le-am propus retragerea biletelor din bancă și eventual o reeșalonare a acestei datorii, datorie care să rezulte în urma unei hotărâri judecătorești pentru că noi am făcut demersurile necesare și am obținut certificatul de forță majoră, care spune că exonerează de orice obligații partea care invocă forța majoră. Ne-au spus că asta a fost hotărârea de la Geneva, în condițiile în care nu a fost primul an în care am avut contract cu ei, de 5-6 ani vindem în jur de 1000 de tone de produs pe an către ei, dar e primul an în care ni se întâmplă așa ceva”, ne-a povestit agricultoarea.

    Activitatea societății, blocată din cauza incidenței bancare

    Femeia susține că în acest moment, din cauza acțiunii demarate de CHS, societatea sa este trasă pe dreapta pentru că va figura ca având incidență bancară și astfel nicio bancă nu îi va mai acorda niciun fel de credit, în condțiile în care chiar săptămâna următoare trebuia să acceseze un credit IMM Invest.

    ”Săptămâna viitoare vom face demersurile în instanță pentru că dacă astăzi nu se decontează cele două bilete, și nu avem de unde pentru că nu avem bani, voi avea incidență bancară.  La acest moment avem credite bancare de circa 200.000 de lei pe lună. Nu am luat niciun leu din subvenții pentru că suntem și în eșantionul de control pe agromediu. Marea problemă este că eu săptămâna viitoare trebuia să iau un credit IMM Invest și nu știu cine poate să îmi mai dea mie credit IMM Invest ca să-mi plătesc facturile restante la inputuri în condițiile în care astăzi voi avea incidență bancară de 180.000 de lei. Deci, noi ca societate, vom fi trași pe dreapta. Gândiți-vă că noi anul trecut am avut cifra de afaceri de circa 35 de miliarde lei vechi, iar anul acesta nu știu dacă vom ajunge cu subvenții cu tot la 7-8 miliarde de lei vechi, adică undeva la nivel de 15% ca cifră de afaceri față de anul trecut, atât de mult am fost afectați și ne-a prins acest an și cu credite de investiții, și cu leasinguri și încercăm să mergem mai departe, în sensul că am înființat culturile de toamnă, nu am mai cumpărat niciun gram de îngrășământ, am avut semințe proprii că suntem și producători de semințe de cereale. Noi, neplătind biletele în bancă, ei pot face demersuri să ne execute, să ne facă popriri pe conturi. Problema noastră cea mai mare este însă că ne blochează ca și activitate pentru că o incidență bancară înseamnă să nu mai ai acces la credit”, a spus brăileanca.

    La finele lunii octombrie, Ministerul Agriculturii a publicat în dezbatere publică o a doua formă a Ordonanței de Urgență pentru declararea stării de calamitate de la nivel local, act normativ prin care fermierii din zonele afectate de secetă vor putea fi protejați în fașa executărilor. Până la acest moment, nu se știe din ce motiv, OUG nu a fost aprobată și nu este în vigoare, lăsând ”mână liberă” traderilor să execute fermierii care nu pot preda cantitățile din contract.

    Referitor la cazul executărilor în curs, Agrointeligența – AGROINTEL.RO a contactat Asociația Română a Comercianților de Produse Agricole (ARCPA) pentru a obține o poziție oficială, însă până la momentul publicării materialului nu am primit răspuns. Vom reveni cu răspunsul lor de îndată ce îl primim.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri! Primul județ în care DAJ anunță că a virat despăgubirile de secetă în conturile fermierilor! Primul îngheț la culturile din câmp. Alexander Degianski, fermier: O iarnă blândă, coșmarul unui agronom

    Ultimele știri

    Avans APIA 2024 – ultima oră! Prag depășit pentru plățile către fermieri! ANSVSA – 20 de ani de activitate. Adrian Pintea, MADR: Autoritatea și-a câștigat încrederea nu doar pe plan național, ci și pe scena europeană Auchan și Cora – amenzi uriașe de la Consiliul Concurenței! Judecătorii le-au respins contestațiile!