• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • A explodat prețul pâinii! Producătorii: ”Fermierii țin grâul în silozuri și îl vând la suprapreț!”

    Roxana Dobre -

    O franzelă care costa acum o săptămână 1,6 lei acum se vinde cu 2,2 lei. Potrivit președintelui Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificație și Paste făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu prețul final al pâinii se reflectă în prețul kilogramului de grâu care a crescut vertiginos în ultimele luni.

    A explodat prețul pâinii, iar procesatorii motivează scumpirea cu creșterea prețului grâului, care se vinde aproape dublu față de începutul anului 2020. Mai mult, aceștia susțin că această scumpire este artificială întrucât, deși zona Moldovei – unde s-au raportat cele mai mai scumpiri, a fost afectată de secetă, în celelalte județe din România a fost producție astfel încât necesarul pentru consumul de grâu să fie acoperit.

    „Nu e problema că nu e suficient grâu, ci prețul grâului e problema. Nu a spus nimeni că nu este grâu destul. Dacă prețul grâului va crește, categoric va crește și prețul pâinii, ceea ce s-a și întâmplat. Noi am lucrat 1-2 luni de zile în pierdere. Trebuie să aduci bani din altă parte ca să acoperi pierderile și nu prea ai de unde să-i aduci, acum, în pandemie. E logic din punct de vedere al eficienței economice. Nu aș putea spune cu cât se va scumpi pâinea în următoarea perioadă, depinde de prețul grâului”, susține Aurel Popescu, președinte ROMPAN, potrivit www.bzi.ro.

    Scumpirea a început în luna septembrie

    Scumpirea pâinii a început din luna septembrie 2020 în unele magazine alimentare, iar în altele, cum sunt cele de cartier, pâinea s-a vândut mai scump de luni, 16 noiembrie. Potrivit reprezentanților din magazine, vânzările au scăzut după ce prețul la pâine a explodat. ”Am comandat jumătate din cantitatea de pâine care se vinde normal, într-o zi, în magazin, și tot nu s-a vândut toată. Oamenii nu mai cumpără pentru că e prea scumpă. De luni a început să se scumpească pâinea. O franzelă e acum 2,2 lei, de la 1,6 lei, iar una feliată e 4,3 sau 4,6 lei, cu 50-60 de bani mai scumpă”, susține Petronela Ichim, administratorul unui magazin alimentar din Iași.

    Mariana Leț, producător: „Mărirea e de 35 la sută la anumite produse, precum cele cu făină integrală”

    Mariana Leț, producător artizanal de pâine cu maia, care vinde câteva sute de bucăți într-o zi, susține că a fost nevoită să crească prețurile începând cu luna trecută din cauza prețului aproape dublu la kilogramul de grâu. „Am scumpit și eu prețul la pâine pentru că s-a scumpit grâul. Mărirea e de 35 la sută la anumite produse, precum cele cu făină integrală. Producătorii îl țin în silozuri și îl vând la suprapreț. Din februarie încoace, când a început să crească prețul la grâu, am ținut pe loc prețul produselor în magazin din solidaritate și să ne păstrăm clientela. Un kilogram de grâu se vindea la începutul anului 2020 cu 60 de bani, iar acum este comercializat cu un 1 leu kilogramul”, spune Mariana Leț.

    Antreprenoarea mai spune că această creștere a prețului kilogramului de grâu este artificială, iar anumite produse agricole se vor scumpi în continuare. „La semințele de floarea-soarelui a crescut prețul cu 50 la sută. Produsele precum laptele sau brânza s-au scumpit și se vor scumpi cu siguranță în următoarea perioadă toate produsele agricole. Părerea mea este că mărirea prețului este artificială pentru că grâu s-a făcut. Mai puțin ca în alți ani, dar stocuri avem”, mai spune Mariana Leț, care pe perioada pandemiei de COVID-19 a vândut produsele la restaurante, cât timp au fost deschise, și la brutărie, iar acum clienții cumpără direct de la magazin sau comandă la domiciliu.

    Adrian Șerpeanu, Vel Pitar: „Doar dacă va crește prețul la făină va crește și prețul pâinii”

    Firmele care fac pâine în județul Iași au o cifră totală de afaceri de peste 40 de milioane de euro, fiind înregistrate peste 150 de astfel de societăți cu codul CAEN 1.071- „fabricarea pâinii, a prăjiturilor și a produselor de patiserie”. Una dintre cele mai mari firme din industria morăritului, cu o cifră de afaceri (calculată pe toată România) de peste 500 de milioane de lei, care vinde și la Iași sute de mii de pâini zilnic, este Vel Pitar. Compania are peste 2.000 de angajați și unități de producție în județele Vâlcea, Argeș, Brașov, Cluj, Galați, Iași, Giurgiu, Gorj, Olt și Dâmbovița. Potrivit lui Adrian Șerpeanu, executive manager în cadrul companiei, prețul pâinii va crește odată cu cel al grâului.

    „Noi nu am modificat prețul pâinii. Momentan nu vom face nicio modificare. Doar dacă va crește prețul la făină va crește și prețul pâinii. Acum nu cred că este justificată creșterea. Noi suntem stabili din punct de vedere al prețului pâinii, iar în zona produselor de panificație avem un preț mediu la pâine”, Adrian Șerpeanu, executive manager Vel Pitar Iași.

    Emil Bălteanu, ACCPT Iași: „Nu ar fi justificată o creștere a prețului pâinii în următoarea perioadă”

    Iașul este județul unde, din cauza secetei din 2020, au fost calamitate peste 100.000 de hectare cu grâu, porumb și floarea-soarelui. Reprezentanții asociațiilor de fermieri din Iași au spus în repetate rânduri că prețul pâinii nu ar trebui să crească, chiar dacă seceta a afectat mii de fermieri din Moldova. „Nu ar trebui să crească prețul la pâine în următoarea perioadă pentru că, deși în regiunea Moldovei nu a fost producție la grâu, la nivel național, fermierii au avut producții bune și sunt stocuri suficiente pentru a acoperi consumul. Nu ar fi justificată o creștere a prețului pâinii”, a spus Emil Bălteanu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Iași.

    Peste 100.000 de hectare de teren agricol, din Iași, cu grâu, porumb și floarea- soarelui, afectate de seceta din anul 2020

    Fermierii din Iași au primit 28.139.376, 94 de lei de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, bani acordați drept despăgubiri pentru culturile de toamnă afectate de secetă. Cei 926 de fermieri au avut calamitate culturile de grâu, orz sau rapiță, înființate în toamna anului 2019. Cea mai mare sumă acordată fermierilor din Iași a fost pentru cultura de rapiță, pentru care s-a acordat 1.002 de lei la hectar. Fermierii din Iași au primit pentru hectarul de grâu 740 de lei și 729,6 lei pentru un hectar cu orz.


    Te-ar mai putea interesa

    Ouăle maronii vor fi înlocuite în magazine de ouăle albe. Fenomenul, explicat de fermieri Fertilizarea castraveților cu îngrășăminte bio – 6 rețete simple Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere

    Ultimele știri

    Ministrul Agriculturii din Ucraina a demisionat din cauza acuzațiilor de corupție Comerțul agroalimentar al UE – creștere pozitivă. Excedent comercial de 5 miliarde de euro Polițiștii au prins trei hoți de vaci. Animalele furate au fost returnate fermierului