Fermier: Am renunțat la amânarea ratelor la bănci pentru că ne încadrau automat la rău platnici!
Daniel Befu -
O familie de fermieri din comuna Bârla, județul Argeș, ale căror culturi au fost afectate semnificativ de secetă, a încercat, ca supapă de eliberare a presiunii financiare generate de pierderea de producție, să își amâne ratele la bănci cu un an. Băncile au acceptat, însă bucuria le-a fost una de scurtă durată. A durat până în clipa când reprezentantul uneia dintre instituțiile financiare la care societatea fermierilor era datoare, i-a avertizat că cererea de amânare a ratelor înseamnă sufocarea oricăror perspective de a mai lua credite în anii următori.
”Răspunsul în urma cererilor către bănci la care aveam rate scadente acum, în lunile noiembrie-decembrie, că ratele noastre în agricultură de obicei așa le punem, a fost acela că după ce vom depune documentația ni se va aproba amânarea ratelor pentru anul următor, dar vom fi trecuți în Centrala Riscului de Credit (CRC). Ne-au spus clar că vom fi trecuți în CRC și vom avea probleme pe viitor la accesarea de credite și de fonduri europene”, explică Florina Monica Isbășescu, responsabila financiară a unei ferme din județul Argeș.
Dar să prezentăm contextul. E vorba de anul climatic dificil, care a sufocat practic fermele din sudul și sud-estul țării. În această oală a intrat și familia Isbășescu, tată, fiu și fiică, care dețin o afacere de familie în domeniul agriculturii pe raza comunei Bârla, județul Argeș. ”Producțiile au fost mici față de anii trecuți. La grâu obțineam undeva la 5000-5500 kg media pe ha. Anul acesta s-a dus la 2.700-2.500 kg/ha. La porumb la fel, de la 6.000 kg/ha, am făcut aproape 2.000 kg/ha. Rapița a fost foarte slabă. Am și întors-o în primăvară, cred că 90 ha din 100 ha. Dacă înainte la rapiță obțineam cam 2.700 kg/ha, pe mica suprafață ce nu am întors-o, am obținut cam 1.200-1.300 kg/ha. Și floarea a fost slabă. A fost aproape la jumătate față de anul trecut. Am avut între 50% și 60% culture calamitate, ca medie. A venit comisie de la Direcția Agricolă și am avut și acolo discuții că erau parcele unde erau calamitat și ne spuneau că un câmp este calamitat 30% sau 40% și de fapt era calamitat în proporție de 60%. Au mers pe procent. În urma evaluării, am primit ceva bani de la stat. Ni s-a dat avansul acela. Ne-au plătit 70% și a rămas să ne mai dea 30%, pe care au zis că ni dau la anul, din câte am înțeles. Nu au fost niște sume foarte mari. Ne-au dat puțin. În primă fază ziceau că ne dau undeva la 800-1.000 lei/ha, dar apoi suma a scăzut foarte mult”, descrie contextul Monica Isbășescu.
Economist-contabil la bază, imediat după absolvirea facultății Monica Izbășescu (34 ani) a profesat 3 ani în Pitești în domeniul căilor ferate și asfaltărilor de drumuri, după care a decis să revină în locurile natale, ca să pună umărul la afacerea familiei. ”Ferma a fost înființată de tatăl meu și preluată mai apoi de fratele meu. Din 2012 am convenit să mă mut la țară ca împreună cu ei, să lucrez în agricultură și de atunci am rămas în continuare împreună cu fratele meu și tatăl. Este un business de familie. Lucrăm 640 ha, dintre care în jur de 10% în proprietate și avem 6 angajați. Eu mă ocup de partea asta de tot ce înseamnă contabilitate” explică aceasta.
Prețul bun la grâu, interzis de destin fermierilor
În 2020 producțiile slabe au influențat dramatic în jos rezultatele financiare ale fermei, motiv pentru care familia de producători a încercat să caute soluții pentru diminuarea pierderilor. Una dintre ele a fost amânarea plății ratelor cu un an.
”Avem rate pentru input-uri și utilaje. Altceva nu. Se ridică undeva la 200.000 lei. Pentru a compensa parte din pierderile generate de diminuarea de producție, ne doream ca grâul să-l mai ținem ca să mai crească prețul și să-l dăm mai în ianuarie, februarie, când va fi mai mare pentru că este în creștere. Crește de la o săptămână la alta. Noi am cerut băncilor cu care lucrăm prelungirea duratei contractuale. Adică, de exemplu, dacă noi terminam un credit în 2021, ne doream să ne fi dus cu el până în anul 2022, nu să ne dubleze rata pentru anul următor că și atunci ar fi fost o presiune mare pe noi. Nu puteam să punem ratele de anul ăsta în cârca ratelor de anul următor. Ar fi fost foarte rea și treaba asta, așa că am cerut să ni se mai prelungească contractual cu încă un an, cu plata dobânzii de rigoare. Am vorbit cu băncile și ne-am angajat că noi ne vom plăti dobânzile în continuare, așa cum le avem puse, doar să ne ajute cu perioada asta și să ne mai prelungească cu un an. Am trimis solicitări către toate băncile cu care lucrăm și după o vreme am sunat și am întrebat: «Ați primit mailul de la noi? Ce fac? Trimit documentația?». Atunci reprezentantul unei singure bănci dintre cele cu care lucrăm, mi-a răspuns: «Stați puțin că avem o problemă, ca să știți de la început. Dacă vă mențineți cererea, vom aproba amânarea plății creditului, dar automat veți fi raportați la CRC și asta vă va afecta capacitatea de accesare a creditelor pe viitor, precum și de accesare a foncurilor europene». Dintre cele 3 bănci la care am sunat și am trimis cerere, una singură ne-a anunțat de riscul acesta. După aceea am sunat și la celelalte două și le-am întrebat dacă vom fi afectați la creditele viitoare și au zis și ele: «Da, așa este. Dacă continuați și cererea rămâne valabilă, veți fi trecuți în CRC». Așa că am fost forțați să vindem din producție în octombrie, pentru a ne plăti ratele”, a spus agricultoarea.
Aceasta spune că dacă ar fi păstrat recolta acum ar fi avut alt preț. ”Am fost nevoiți să acoperim ratele ca să nu pierdem dreptul de a lua credite pe viitor”, mărturisește Monica Isbășescu. Deoarece pierderea de producție a generat o gaură semnificativă în bugetul fermei, pentru a evita raportarea la CRC, producătorii au luat inclusiv decizia de a negocia cu furnizorii de inputuri, creditarea la debut de sezon. ”Pentru a avea bani de bănci a trebuit să renegociem relația cu furnizorii. Noi de obicei ce inputuri luam acum, în toamnă, le plăteam din încasările pe producția anului în curs. Ne plăteam facturile la zi, ca să zic așa și doar din aprilie încolo mergeam să luăm inputuri pe datorie, urmând să plătim furnizorii la recoltă. Dar în 2020 am fost nevoiți ca ce luăm în această toamnă, să cerem cu plata pentru la anul. Furnizorii ne-au ajutat, aceia dintre ei care au putut și și-au permis să facă asta, fiindcă la rândul lor probabul au avut aceleași probleme ca și noi”, detaliază economista. Per total, ferma familiei are rate la instituțiile de credit care însumate ajung la 250.000 lei anual, iar inputurile pe sezon agricol îi costă undeva la 1,4 milioane lei.
Agricultura ca loterie
Din perspectiva sa, a activa în cultura câmpului vine la pachet cu riscuri de natură economică semnificative. Ce compensează în parte aceste minusuri e prezența membrilor familiei în afacere. ”Este frumos. Suntem toți. Lucrăm ca și familie, ne întâlnim în fiecare zi, ne împărșim și bucuriile și necazurile, mergem împreună în câmp și suntem bucuroși că culturile sunt cît de cît frumoase, iar atunci când este secetă sau așa, plângem unul lângă altul când ne uităm pe câmp și vedem că din ce frumoase erau au ajuns cum au ajuns. Este o experiență frumoasă, în care îmbinăm utilul cu plăcutul. Însă noi atunci când facem ceva mai mulți bănuți, investim întotdeauna, că ne dăm seama că mai avem nevoie de un plug, că am vrea să schimbăm semănătoarea și atunci banii câștigați îi investim întotdeauna în altceva, fiindcă încerci să îmbunătățești gama de utilaje pe care o ai. Iar când faci asta, ești tot timpul stresat că riști. Tot timpul zicem: «Asta e! Ce-o fi la anul, o fi! Riscăm și de data asta, că așa rămânem cu el (n.r. echipamentul, utilajul) luat!». Însă dacă vin ani cu producții slabe, fermierul poate să fie scos definitiv din joc. Asta depinde și de datoriile pe care le deține fiecare. Dacă un fermier mai are ceva bani în conturi și deja a ajuns la stadiul în care să-și cumpere toată gama de utilaje și să nu mai aibă nevoie de altceva, poate să reziste până la 4 ani agricoli ca 2020. Dacă însă este cineva care are leasinguri de plătit, eu zic că 2 ani de-aceștia sunt suficienți să-l pună pe butuci. Eu tot timpul zic că agricultura este o loterie. Chiar este o loterie. Dacă s-ar extinde partea cu irigațiile ar fi un lucru foarte bun. Noi ne-am mai interesat și am vrut să irigăm aici, la noi în zonă, dar unde avem poziționate terenuri nu ne-au dat voie. Avem fermieri în județul limitrof, Olt, care și-au făcut sisteme de irigații și chiar se văd diferențele. Pe la ei prin zonă trece un râu și au irigat cu apă de acolo. În acest an ei au făcut acum undeva la 8 t de grâu la ha, iar porumb obțin în mod constant între 12 și 14 t/ha. Sunt la doar 30-40 de kilometri de noi”, observă la rece Monica Isbășescu.
