Carne de porc de la fermierii români! Șapte ferme au devenit furnizori direcți pentru Kaufland!
Roxana Dobre -Raftul cu carne românească! Retailerul Kaufland devine de joi, 26 noiembrie, primul lanț de magazine în care 100% din carnea de porc românească provine de la porci născuți, și nu doar crescuți în România, în cadrul Raftului românesc. Aceasta este o premieră în retail, Kaufland fiind singurul lanț în care carnea de porc are origine 100% românească, din porci născuți, crescuți, dar mai mult, și hrăniți cu furaje din România.
Primul program național ,,Porc născut și crescut 100% în România”, menit să contribuie la dezvoltarea agriculturii a fost lansat joi, 26 noiembrie, la eveniment luând cuvântul reprezentanți ai Kaufland, fermieri, oficiali din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) dar și fermieri producători de furaje.
Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs în cadrul Kaufland, a transmis în cuvântul de deschidere că programul ”Porc născut și crescut 100% în România” se lansează alături de un alt program de susținere pentru fermieri, prin care fermele de porci sunt sprijinite să adere la standarde superioare de bunăstare a animalelor
”De astăzi Kaufland devine primul lanț de magazine în care carnea de porc din Raftul românesc este sută la sută provenită de la porci, atenție, născuți și nu doar crescuți în România ca urmare a programului pe care l-am general în 2017 – Crescut în România. Astăzi aș vrea să vă prezint primul program național, și poate fi și european, de ce nu. Este o premieră Kaufland fiind singurul lanț de magazine care începând chiar de astăzi carnea porc are origine 100 la sută românească de la porcii născuți în România. Astfel de la programul ”Născut în România” din 2017 acum ne mândrim că am reușit cercul producției și cu etapa născut. Acest program se lansează alături de alt program de susținere pentru fermieri, prin care fermele de porci sunt sprijinite să adere la standarde superioare de bunăstare a animalelor. Am început acest demers acum 3 ani de zile ca răspuns al unei nemulțumiri generale din cauză că în acea perioadă 60 la sută din carnea de porc din România provenea din import. Creșterea producției interne aduce beneficii economiei și agriculturii românești astfel încât să nu mai depindem, mai ales în contextul actual, atât de mult de importuri”, a spus Valer Hancaș.
În momentul de față programul cuprinde 7 ferme ce furnizează 2.000 de porci pe săptămână
Valer Hancaș a mai spus că speră ca programul să fie susținut de toată piața, astfel că există asigurări că produsele și carnea sunt proaspete, de calitate și provine de la purcei mai sănătoși. ”În momentul de față programul cuprinde 7 ferme, grupate în Cooperativa Agricolă Siliștea Producție Suine, ce furnizează 2.000 de porci pe săptămână urmând ca acest număr să crească treptat și sperăm să ajungem la 3.000 de porci pe săptămână undeva în jurul lunii octombrie 2021. De la 1 octombrie 2022 ne-am propus că creștem numărul la 4.000 de porci pe săptămână. La sfârșitul anului 2022 la un total de 210.000 de porci anual astfel încât în final carnea din raftul românesc să fie 100 la sută provenită din acest program. Pentru a atinge targetul de carne 100 la sută românească avem nevoie de 8.000 de porci pe săptămână”, a mai spus specialistul.
Acesta a mai arătat că retailerul Kaufland introduce în ferme un model de dezvoltare a agriculturii și bunăstării animalelor în lanțul de aprovizionare cu carne de porc, pe 4 paliere:
- Colaborarea directă cu fermierii;
- Introducerea unor standarde mai ridicate de bunăstare a animalelor;
- Introducerea unui sistem de hrană, cu cereale 100% românești, periodic analizate;
- Introducerea unui sistem de audit de siguranță și calitate pentru ferme, hrana porcilor, precum și de monitorizare a sănătății porcilor;
Mai mult, specialistul a dat asigurări că totul se face la standarde înalte astfel că fermele din acest program au certificate de standarde pentru bunăstarea animalelor. ”Costurile de auditare au fost achitate integral de Kaufland. Toate cerealele ce compun hrana porcilor sunt aprobate, provin 100% din recoltă românească și conțin soia românească, nemodificată genetic”, a mai punctat acesta.
80 la sută dintre propdusele de la raft sunt românești
Valer Hancaș a mai spus că pentru Kaufland colaborarea cu producătorii locali este o prioritate, având circa 80 la sută dintre produsele de la raft românești, procent ce crește de la an la an. ”În 2017 ne-am făcut public angajamentul de a dezvolta agricultura națională și bunăstarea animalelor în lanțul de aprovizionare cu carne de porc, cu un angajament semnat împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Încă de atunci ne-am dorim să ne asumăm responsabilitatea în lanțul de livrare și prin acest angajament de a stimula creșterea producției interne de suine. Am început cu programul în 2017, în parteneriat cu Cooperativa Agricolă Țara mea și cu sprijinul Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților. Programul a fost gândit să se susțină pe termen lung, durabil. În prezent, am reușit ca 60 la sută din carnea de porc din vitrinele magazinelor Kaufland din România, să fie românească. Compania reușind prin acest program să reducă importurile de carne. Carnea de porc din program se găsește în magazine în cadrul raionului ”Raftul Românesc” care este singurul de pe piață dedicat exclusiv cărnii de porc locale și oferă un sortiment extins de 25 de produse din porc crescut în România”, a mai arătat reprezentatul Kaufland.
Carnea vândută la Raftul Românesc, mai sănătoasă
Avantajele cărnii produse direct în România sunt, pe lângă cele economice pentru fermieri, și legate de o carne mult mai sănătoasă și calitativă. ”În prezent toate sortimentele de carne de porc pe care le vindem la Raftul Românesc provin de la porci care sunt născuți și nu doar crescuți în România, o să vedeți și etichetele cu născut și crescut în România. Astfel, purceii sunt născuți în țară fără a mai fi importați. Printre avantaje aș enumera faptul că putem avea și în țară porci de categoria A, născuți în aceeași țară, spre deosebire de alte categorii de calitate mai scăzută. Porcii care nu sunt născuți în aceeași țară și sunt transportați din import fac parte din categoriile B și C. Azi facem lucrurile mai bune decât ieri. Ne respectăm angajamentul de a fi alături de fermierii români și iată că la 3 ani după lansarea programului Crescut în România, care și la acea vreme a fost o premieră, venim cu extinderea lui la un nou nivel, ce aduce pentru prima dată în România astfel de standarde de bunăstare a animalelor, mai înalte. România are nevoie de investiții în agricultură, ca să se dezvolte, iar noi lansăm un model ce sperăm să fie susținut de toată piața, nu doar de noi. Obiectivul nostru este să avem 100% carne de porc românească în magazine. Așa ne asigurăm că e proaspătă, de calitate și că provine de la purcei mai sănătoși și mai fericiți, născuți în România, nu doar crescuți. Vom continua să investim în dezvoltarea producției interne de porci, cu scopul de a oferi carne proaspătă numai de la porci care s-au născut în România”, a mai punctat Valer Hancaș.
Kaufland colectează carnea de porc direct de la fermieri și îi transportă la procesatori
Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs a mai spus că retailerul are și un program nou de bunăstare care cuprinde un circuit complet de la fermier la raft și cuprinde doi piloni: pe de o parte colectează integral carnea de porc de la fermierii români, de la porcii născuți și crescuți în România, ce sunt transportați la procesator. Iar pe de altă parte le oferă sprijin pentru dezvoltare fermierilor. ”Prin aceasta Kaufland preia responsabilitatea în cadrul lanțului integrat de aprovizionare asumându-și obiective precum: extinderea producției românești de tineret porci prin susținerea fermelor românești, dezvoltarea unor parteneriate strategice cu inteprinzători din România, susținerea bunăstării animalelor și folosirea unor amestecuri de cereale provenind exclusiv din agricultura românească”, a mai spus acesta.
Kaufland România susține fermierii din program prin contracte pe termen lung și oferă garanția plății rapide către aceștia, și organizează întâlniri periodice pentru feedback.