• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Buda: Regulamentul UE privind protecția animalelor în timpul transportului are lacune ce trebuie soluționate rapid!

    Angelica Lefter -

    Europarlamentarul român, Daniel Buda, denunță lacunele Regulamentului european 1/2005 privind protecția animalelor în timpul transportului și spune că soluționarea imediată a acestor lipsuri ar putea permite statelor membre ale Uniunii Europene implementarea corectă a normelor.

    Într-un text postat pe pagina sa oficială de Facebook, Daniel Buda, spune că a avut un schimb de opinii despre neregulile identificate în teren în cadrul Comisiei de anchetă privind protecția animalelor în timpul transportului.

    ”Lacunele din Regulamentul european privind protecția animalelor în timpul transportului trebuie soluționate de îndată pentru a permite statelor membre implementarea corectă a normelor!

    În cadrul audierii publice referitoare la asigurarea respectării Regulamentului 1/2005 privind protecția animalelor în timpul transportului, din cadrul Comisiei ANIT a Parlamentului European, am avut un schimb de opinii pe marginea neregulilor identificate în teren în ceea ce privește respectarea Regulamentului 1/2005.

    În calitate de coordonator din partea Grupului PPE, am subliniat în intervenția pe care am avut-o importanța identificării tuturor aspectelor lacunare din Regulament, care nu permit implementarea corectă a acestuia de către statele membre. În urma acestei analize, instituțiile europene trebuie să vină cu acele mecanisme prin care să îndrepte posibilele neclarități din Regulament”, a menționat în textul postat europarlamentarul român.

    Foto: Facebook/Daniel Buda

    Daniel Buda a prezentat și schimbul de replici cu reprezentantul organizației Animals’ Angels, Silvia Meriggi, care susține că o mare parte din Regulament nu este foarte clară și se efectuează puține controale în teren.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO redă integral intervenția europarlamentarului Daniel Buda.

    ”Au fost foarte multe probleme identificate în teren, însă multe aspecte țin de ceea ce înseamnă încălcarea legislației. Sub acest aspect, noi nu prea avem ce să facem pentru că avem un regulament care este astăzi în vigoare și trebuie să vedem ce cum pot statele membre să îl implementeze corect. Aș dori să o întreb pe doamna Silvia care sunt acele aspecte ale legislației care nu sunt suficient de bine precizate.

    Noi acolo putem să intervenim, unde avem o legislație mai puțin clară în așa fel încât să putem să creionăm o legislație coerentă și bine înțeleasă. Sub aspectul încălcării obligațiilor, aici responsabilitatea este deținută de statele membre și eventual, trebuie să ne gândim dacă putem identifica mecanisme pe care să le punem la îndemâna Comisiei pentru a putea interveni atunci când se încalcă aceste norme. Mă interesează să cunosc aspectele lacunare din regulament și pe care le putem corecta noi, de la nivelul Parlamentului European”, spune europarlamentarul român.

    La rândul său Silvia Meriggi, reprezentant al organizației Animals’ Angels, a evidențiat neregulile care se petrec în teren, în contextul unor controale deficitare și al unui regulament lacunar.

    ”Domnule Buda, Parlamentul trebuie să se asigure că vor fi revizuite aceste norme contradictorii care există. Aplicarea Regulamentului 1/2005 este proastă în U.E. din cauza faptului că o parte din Regulament nu este foarte clar și se fac puține controale. Care sunt încălcările obligației pe care le-am descoperit noi în teren? Unul este legat de jurnalele de călătorie. Deseori, în acestea se identifică informații incorecte sau incomplete. În unele cazuri, nu se respectă perioada de odihnă din timpul transportului, uneori se indică o destinație, dar destinația reală este alta.

    O altă încălcare are de-a face cu sistemul de sancțiuni care nu este armonizat între statele membre. În unele țări sancțiunile nu sunt eficiente, în ciuda faptului că Regulamentul există din 2005”, a menționat reprezentantul organizației Animals’ Angels, după cum arată pe pagina sa europarlamentarul român Daniel Buda.


    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    Asociația Forța Fermierilor îi cere Ministrului Agriculturii să organizeze o dezbatere privind situația din zootehnie! Felicitări, domnule Oros! Ați dat ordonanța pe despăgubiri, ați transparentizat consultările pe PNS. Asociația Forța Fermierilor vă întinde mâna! Prognoza meteo de la ANM. Cum va fi vremea în următoarele săptămâni!

    Ultimele știri

    Pallas™ si Floramix ™ – cele mai performante și utilizate erbicide pentru controlul buruienilor graminee problemă din cultura de grâu! Alertă emisă de ANM! Avertizare meteo de ninsori și vânt puternic care poate atinge 70 km/h! ”Legumicultorii trebuie să cultive ce le dictează piaţa, nu roşii că aşa a spus Oros sau Daea”