• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Amintirile primului ministru al agriculturii de după Revoluție: ”M-am ocupat imediat de deblocarea stocurilor de alimente”

    agrointeligenta.ro -

    Profesorul Nicolae Ștefan a împlinit 90 de ani și încă își amintește clar evenimentele de imediat după Revoluția populară din iarna lui 1989, când a fost învestit în primul guvern postdecembrist cu funcția de ministru al agriculturii. Într-un interviu acordat săptămânalului Profitul agricol, fostul politician vorbește despre cum este să preiei cele mai importante frâie ale unei țări aflate la limita haosului administrativ.

    ”Pe data de 29 decembrie am fost invitat la Palatul Victoria. Am ajuns acolo fix la ora 17”, își amintește fostul ministru. A fost condus imediat în încăperea de la etajul trei unde se aflau cei trei mari importanți oameni ai statului la acel moment: Ion Iliescu, Silviu Brucan și Petre Roman. ”Cel care mi-a făcut propunerea de a intra în Guvernul Provizoriu a fost premierul, care m-a rugat să accept și să mă ocup imediat de deblocarea stocurilor de alimente, de buna aprovizionare în întreaga țară pentru Anul Nou și perioada ce urmează”, își deapănă profesorul firul numirii.

    Încrederea de care s-a bucurat prof. Nicolae Ștefan venea din faptul că el deținuse funcția de ministru adjunct la Industria Alimentară, deci știa exact care sunt resursele alimentare de care dispunea România la acea vreme, inclusiv cele ce luau drumul exporturilor.guvernul provizoriu petre roman

    Liber să își formeze echipa

    ”Mi s-a dat dezlegare să-mi formez echipa ministerială, să propun adjuncții și să nominalizez directorii. Timpul presa și nu era loc de multe discuții. După circa o oră, eram la Ministerul Agriculturii. Cunoșteam bine personalul ministerului”, povestește Nicolae Ștefan.

    Cel cu care s-a luptat pentru funcție, Victor Surdu a primit vestea numirii rivalului său ca o lovitură, dar s-ar fi rugat de acesta să îl păstreze în echipă, ceea ce s-a și întâmplat, pentru că Surdu a devenit ministru adjunct responsabil cu Producția vegetală.

    Primul act vizibil în calitatea sa de ministru a fost un mesaj ce i-a fost solicitat de premierul Petre Roman pentru a fi adresat fermierilor cu prilejul Anului Nou. ”Cel mai bun extemporal al vieții”, așa cum îl numește astăzi, la 90 de ani, fostul ministru a fost citit în întregime de Ion Iliescu în ziua de duminică, la ora 22.30. Mesajul conținea și ștergerea datoriilor la Banca Agricolă ale cooperativelor agricole și unităților le de stat.

    A urmat redactarea a trei decrete-lege lege ale Consiliului Frontului Salvării Naționale, numerele 42 și 43 din 29 ianuarie 1990 și 75 din 8 februarie 1990. Primul privea măsuri de stimulare a țărănimii, al doilea, de stimulare a activității economice a unităților cooperatiste și de stat, iar al treilea, de majorare a prețurilor de contractare și achiziții și acordarea unor avantaje producătorilor agricoli.

    ”La semnarea Decretului-lege nr. 75, domnul Iliescu ne-a rugat să pregătim proiectul Legii Fondului Funciar, astfel ca până în toamnă să fie gata. (…) Prima formă a fost gata la sfârșitul lunii mai. După alegerile din 20 mai 1990, la propunerea mea, ing. zootehnist Ion Țipu a fost numit ministru al Ministerului Agriclturii și Alimetației. De la 1 iunie, am preluat direct conducerea acestui colectiv. Am lucrat împreună până la 15 septembrie , când a fost gata varianta a șaptea.Fiecare variantă a fost trimisă la direcțiile agricole și la celelalte organizații implicate în această spinoasă problemă. Au fost formulate o mulțime de propuneri de îmbunătățire”, mai spune fostul politician.

    Nicolae Ștefan își aduce aminte că nu a fost lipsit de atacuri și cel mai des i s-a reproșat că nu le-a dat pământul înapoi țăranilor, acuzație făcută în Parlament către finele lui 1990.

    Norocul fostului ministru a fost că anul 1990 a fost un an cu recolte bogate, iar îngrășămintele au fost interzise la export, așa că agricultura internă, din care 2,2, milioane de hectare cu grâu, au beneficiat de 2,5 milioane de tone de material fertilizator.

    Legea nr. 18 a Fondului Funciar a apărut pe 19 februarie 1991. La finele lunii februarie din același an a fost gata și Proiectul Legii arendării terenurilor agricole, înaintată Guvernului în martie 1991, dar publicată abia trei ani mai târziu ca Legea 16/1994.

    Foto: evz.ro, newz.ro


    Te-ar mai putea interesa

    A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia Vremea de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Meteorologii au anunțat prognoza meteo de sărbători ANM a emis o alertă meteo de vijelii și averse torențiale în 18 județe până joi dimineață

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA