• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Singura șansă a lui Oros de a-și salva ministeriatul în fața fermierilor

    Vlad Macovei -

    Domnule ministru Oros,

    În acest an, apelez la stilul epistolar pentru ultima oară în ceea ce vă privește, vă promit. Știu că v-a cam stat în gât dar asta e, sunteți politician, nu vă așteptați să vă plâng de milă.

    Nu am nimic personal cu dumneavoastră, chiar și în momentele când vă critic intens mă gândesc doar la interesul publicului meu, compus în foarte mare parte din fermierii României. Mari sau mici, de la munte, deal sau câmpie, din vegetal sau din zootehnie. Moldoveni, ardeleni, munteni, olteni, bănățeni, dobrogeni sau bucovineni, pe oamenii aceștia deosibiți îi iubesc și îi respect. Sunt publicul meu, așa cum vă spuneam, și as face orice pentru ei. Nu e vorba de sentimentalisme, nu faceți greșeala asta, sunt un om extrem de pragmatic, dacă publicul meu are succes și pot să le apăr drepturile eficient, atunci și eu am succes. Și pentru mine a avea succes, a fi împlinit în această vocație profesională reprezintă totul în cariera mea publică.

    L-am susținut pe Adrian Pintea pentru că am considerat și consider, încă, că este mai potrivit decât dumneavoastră să finalizeze Planul Național Strategic. Am făcut asta asumat, public, transparent și cu argumente. Ați fost dumneavoastră pe acea listă, asta e, aveați cele mai mari șanse, am și scris asta. Cu atât demersul meu a fost mai dezinteresat cu cât Adrian Pintea avea mai puține șanse decât dumneavoastră, prin urmare nu am încercat să suflu în pânze câștigătorului. Dimpotrivă.

    Prezint scuze public directorului APIA pentru că l-am băgat în gura lupului, viața merge înainte, poate la următoarea nominalizare vă va urma în funcție. Decizia este tot a conducerii partidului din care faceți parte. Așa e și normal, nu presa numește miniștri, nici nu ar fi bine. Dar avem dreptul, obligația chiar, să spunem ceea ce credem că e bine pentru fermieri. Cu orice risc. Sper din toată inima că nu vă veți răzbuna pe directorul Pintea, ați da dovadă de o meschinărie pe care chiar nu v-o suspectez, sincer.

    Cel mai important este că un număr mare de fermieri, de toate tipurile, și-au manifestat public susținerea pentru această nominalizare. Cred că este un mare câștig, paradoxal, chiar pentru dumneavoastră. Pentru că la consultările, reale, care sper că vor urma, cu privire la ce vor fermierii legat de noua Politică Agricolă Comună 2021-2027, veți avea ocazia, unică, să vedeți niște fermieri mult mai amorsați în a-și spune punctul de vedere, în susține clar și răspicat că este bine pentru ei și familiile lor.

    Veți descoperi niște fermieri care nu vor mai accepta blaturile, nu vor mai accepta discuțiile de complezență, nu vor mai permite să fie intimidați, certați, să le fie pus pumnul în gură. Sunt convins că știți, chiar dacă nu veți recunoaște public niciodată, că aceste lucruri, reprobabile, s-au întâmplat, din păcate, în timpul mandatului dumneavoastră de ministru din 2020. Poate nu ați fost direct vinovat de fiecare dată, dar cu siguranță ați știut!

    Aveți șansa unică de a repara asta și de a face niște consultări pe bune. Cred că ar fi foarte nimerit să preluați direct problema Pactului Național Strategic, să nu mai lăsați un secretar de stat. E adevărat că aveți deja critici din partea Comisiei Europene că analiza SWOT e o bălmăjeală?

    Am înțeles că azi v-ați vărsat un pic nervii pe mine, deși cam laș așa, indirect, fără să mă nominalizați. Ați spus că „un site cu o anumită culoare politică” a făcut și a dres. Insinuați că PSD s-ar afla în spatele criticilor mele. Vânturați, astfel, o minciună atroce, pe care unii dintre colaboratorii dumneavoastră din minister au folosit-o în acest an. Pentru știința dumneavoastră, ceea ce spuneți este un plagiat. Această retorică a fost folosită, pentru prima dată, de Petre Daea (îi urez sănătate, la fel cum v-am urat și dumneavoastră când am aflat că aveți COVID-19) care susținea că în spatele meu este PNL și că atacurile mele sunt motivate politic. Sincer, amândoi ați dezinformat la fel de mult, sunteți la fel.

    Site-ul despre care vorbiți, Agrointeligența, lider în informarea și susținerea fermierilor, a plătit taxe și impozite statului român mai mult decât ați făcut-o și o veți face dumneavoastră, până veți ieși la pensie. Mai mult, din aceste contribuții s-a plătit o parte din salariul dumneavoastră de parlamentar și de ministru. Și foarte probabil, va trebui să vă plătim și pensia nesimțită de parlamentar, după ce vă veți retrage din viața politică. Și asta mă enervează foarte tare, aici nu mă refer la dumneavoastră personal ci la clasa politică. Că eu, și alături de mine alți antreprenori privați, adică fermierii, suntem nevoiți să facem asta, să dăm bani pentru pensii nesimțite, în loc să vedem școli, spitale și autostrăzi. Și sprijin mai mare pentru agricultură.

    Când mă jigniți pe mine, îi jigniți, de fapt, pe cititorii mei, adică pe fermierii României, și asta e cu adevărat jalnic. Sunteți un politician care e pe muchie, am înțeles că nici propria filială din partid nu v-a susținut pentru acest mandat de ministru. De ce nu vreți să vă întrebuințați de minimele reflexe democratice pe care sunt convins că le aveți și să acceptați că un ministru, un demnitar al statului, un politician, nu are voie să fie nesimțit când e vorba de critici. Se poate supăra, se poate revolta, e uman, nimănui nu îi place să fie criticat. Dar nu v-a obligat nimeni să fiți ministru, cred. Nu intră în fișa postului de ministru să aruncați cu noroi în liderul presei agricole din România și în publicul său. Vă face să păreți slab, țâfnos și nepopular. Nimeni, în lumea civilizată, nu a câștigat vreodată un război cu presa.

    Mă apropii de finalul scrisorii și, iată, dacă veți fi ajuns cu lectura până aici, deși probabil plin de spume, înjurându-mă, veți fi știind în sinea dumneavoastră exact ce ați greșit și, mai important, ce aveți de făcut pentru a vă salva imaginea ministeriatului dumneavoastră în fața adevăraților „șefi” ai dumneavoastră, care ar trebui să fie fermierii României. Am speranțe rezonabile că veți reuși. Dacă nu, veți fi al n-lea politician penibil care dă greș în face ceva bun pentru țara lui.

    Doamne ajută și un Crăciun liniștit!


    Te-ar mai putea interesa

    Furtuna Renata ajunge în România – sunt așteptate ploi, vijelii și temperaturi scăzute Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Raport EFSA: Carnea de pasăre și ouăle produse în România sunt sigure pentru consum! John Enoiu, Naturevo – La ce să fie atenți fermierii după valul de ploi și temperaturi scăzute Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA