• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tradiția continuă: Bradul de la Casa Albă, ales în urma unui concurs național

    agrointeligenta.ro

    Competiția pentru a furniza bradul de la Casa Albă a fost și anul acesta una feroce, iar câștigătorul a fost un locuitor din New Jersey, pasionat de creșterea coniferelor.

    Într-un interviu acordat publicației online modernfarmer.com, John Wycoff a dezvăluit ce înseamnă, de fapt, un brad perfect, așa cum a fost cel al familiei Obama și în 2013.

    ”Primul lucru cu care se începe este alegerea solului ideal la fermă. Suntem foarte atenți unde vor crește brazii. Secretul constă în nutrientele și PH-ul solului, favorabile diferitelor tipuri de conifere. Există soiuri la care folosim îngrășăminte, altele la care nu. Tot ce am obținut până acum a fost experimentând noi singuri și cumpărând semințe din mai multe locuri, pentru a nu risca să avem un întreg lot de care nu vom fi mulțumiți, iar când alegem pomul de concurs, analizăm toată plantația și ne orientăm mai ales pentru cel mai bogat și cel mai bine tuns”, a explicat John Wycoff.

    4d806998d014fb28440f6a706700171dTunsul brazilor, secretul coroanei perfecte

    Secretul celor mai frumoși brazi din SUA stă, de fapt, în modul în care aceștia sunt tunși. ”Tunsul brazilor se face încă de când pomul este foarte mic și continuă până la momentul recoltării. Cei mai frumoși nu se pot obține doar plantându-i în câmp și lăsându-i să crească de capul lor”, explică fermierul care se ocupă cu creșterea brazilor de Crăciun de peste 40 de ani.

    bradul familiei obama 2013Brazii de fermă, mai frumoși decât cei din pădure

    Întrebat care este mai frumos, un brad crescut natural, în pădure, sau unul de fermă, cultivatorul american recomandă, clar, cel crescut în îngrijirea omului. ”Este aproape imposibil să găsești un brad ideal ca formă, culoare, coroană, în pădure. Trebuie să ai mare noroc să dai peste așa ceva și la ce cereri sunt pe piață, e ca și cum ai căuta acul în carul cu fân”, explică Wycoff.

    Pentru al treilea an la rând, ferma lui John Wycoff s-a plasat pe primul loc la concursul regional de brazi, iar ca membru al asociației fermierilor de conifere, s-a putut înscrie pentru premiul național: livrarea pomului de Crăciun de la Casa Albă.

    Foto: Facebook.com

    Te-ar mai putea interesa

    Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Prognoza meteo pentru următoarele zile. Unde va ploua și unde vor fi temperaturi de 30-31 de grade Recoltarea porumbului a început în județul Ilfov. Fermierul Daniel Radu estimează producții de peste 6 tone/ha Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”