• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Cultivatorii de lavandă, furioși pe Oros! Cultura lor, scoasă din lista plantelor care primesc sprijin!

    Roxana Dobre -

    Petiție pentru introducerea culturii de lavandă printre plantele care vor beneficia de ajutorul de minimis pentru susținere producției de plante aromatice pentru anul 2021. Asociația Cultivatorilor de Lavandă susține într-o postare pe pagina de Facebook, că de la începutul anului Ministerul Agriculturii a recunoscut cultura de lavandă ca parte a economiei țării şi a declarat că va susține sectorul.

    ”(…) Cerem Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să includă pe lista culturilor sprijinite din categoria plante aromatice și medicinale și cultura de lavandă. Astfel minimizând importul de plante aromatice și medicinale care în acest moment reprezintă un procent de 70 %. Cum o minune nu ține mult, în câteva luni lucrurile s-au schimbat şi am fost scoşi din categoria plantelor aromatice şi medicinale sprijinite de minister. Petiția aceasta nu este doar despre mine, este despre noi toți şi despre faptul că merităm mai mult! Sper să ne adunăm forțele şi să semneze cât mai multă lume! Atenție semnăturile au nevoie de validare din e-mail, verificați şi la spam!”, este mesajul transmis de asociație.

    În textul care însoțește petiția se mai arată că potrivit Institutului Național de Statistică, cele mai recente date disponibile arată că suprafața cultivată cu plante aromatice sau medicinale a scăzut de aproape 10 ori în ultima decadă, de la peste 16.000 de hectare cultivate în 2010, la mai puțin de 1700 de hectare cultivate în 2019.

    ”Deși fermierii români sunt atrași de cultura de lavandă lipsa fondurilor și a sprijinului din partea statului îi descurajează și îi împinge să cultive pe suprafețe mici pe a putea valorifica producția ușor la nivel local. Zeci de români atrași de această cultură au facut din lavandă o afacere, dar în acest moment că să-și poată mari afacerea în mod sustenabil au nevoie de învestiții în utilaje și material săditor”, se mai precizează în document.

    Petiția poate fi semnată aici: PETIȚIE

    Ajutorul de minimis pentru plante aromatice în 2021, ”uitat” de MADR

    Deși cultivatorii de lavandă sunt nemulțumiți, nici restul ”beneficiarilor” care sunt pe lista de culturi eligibile nu pot încasa deocamdată banii deoarece hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021 pare că a fost uitată de MADR. Adrian Oros, ministrul agriculturii nu a spus niciun cuvânt despre acest ajutor, în cea mai recentă conferință de presă care a avut loc joi, 3 iunie, deși acesta a adus în discuție alte proiecte pentru care fermierii așteaptă bani.

    Prin ajutorul de minimis, cultivatorii de plante aromatice sau plante medicinale ar urma să primească o subvenție pe suprafață în cuantum de minim 150 de euro pe hectar și maxim 3.400 de euro pe hectar dacă cultivă busuioc, cimbru, coriandru, fenicul sau muștar.

    Cultivatorii eligibili pentru a accesa ajutorul de minimis la plante aromatice pot fi persoane fizice sau juridice. Schema de ajutor de minimis se acordă întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru susținerea producției de plante aromatice, respectiv:

    a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, valabil pana la 31 decembrie 2021;
    b) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
    c) producătorilor agricoli persoane juridice.

    Schema are nevoie de aprobarea Guvernului și publicarea în Monitorul Oficial și se desfășoară prin APIA.


    Te-ar mai putea interesa

    Lege nouă: Obligație pentru toți conducătorii de tractoare Abatorul familiei Gagea exportă carne de oaie în 13 țări: ”Vrem să producem Nuggets de miel” A apărut în supermarketuri carnea de miel adusă din Australia

    Ultimele știri

    Fonduri europene pentru achiziția de utilaje – AFIR a publicat a doua versiune a Ghidului Polonia: Fermierii – subvenție de 250 euro/ha pentru grâul vândut până pe 10 martie Fermele și cooperativele pot accesa un nou ajutor pentru gunoiul de grajd