”Tomataki Santorinis” sau cum au reușit grecii să își înregistreze tomatele în UE
agrointeligenta.ro -
Grecii sunt tare mândri de produsele lor agroalimentare și au și strategia pentru a le evidenția în marea piață europeană. În 2011, ei au depus o cerere la Comisia Europeană pentru ca roșiile specific insulelor lor vulcanice să primească recunoașterea UE. La finele anului trecut, adică în decembrie 2013, tomatele Satorinis au fost înregistrate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ca produs cu denumire de origine protejată (DOP).
De la aspect la gust, conținut și specificul tomatelor cu codiță, denumite ”Tomataki Santorinis”, totul este trecut cu rigurozitate într-un document al Comisiei Europene care atestă că roșiile insulare au devenit un produs cu origine și denumire protejată.
”Tomataki Santorinis reprezintă fructele proaspete ale unui ecotip local de Lycopersicon esculentum Mill., din familia Solanaceae, care este clasificat ca fiind o varietate de tomate mici, cu un ciclu de dezvoltare care durează în medie 80 până la 90 de zile”, se arată în Jurnalul Oficial al UE. Roșiile grecilor au formă rotundă, ușor aplatizată [raportul dintre diametrul cel mai mic (polar) și diametrul cel mai mare (ecuatorial) se situează între 0,65 și 0,85] și o greutate cuprinsă între 15 și 27 de grame. „Fructul prezintă caneluri superficiale sau pronunțate, care sunt marcate în mod deosebit la baza plantelor (aproape de rădăcini). „Tomataki Santorinis” are culoare roșu-închis, iar pulpa este tare, nefiind foarte zemoasă; fructul are multe semințe”, se mai specifică.
Gustul super-tomatei elene este unul ”dulce, puternic acid” dacă este consumată în formă proaspătă, iar acest soi nu mai are voie, din decembrie, să fie cultivat în scop comercial nicăieri în lume în afara zonelor înregistrate. ”Aria geografică în care se produc „Tomataki Santorinis” cuprinde insulele grecești Thira (Santorini), Thirasia, Palea Kameni, Nea Kameni, Aspro (Aspronisi), Christiani și Askania, situate în prefectura Cicladelor, în sudul Mării Egee.”, se specifică de către oficialii de la Bruxelles.
Recolte la jumătate față de soiurile obișnuite
Ambalarea roșiilor Santorini nu va putea fi făcută decât în îmediata apropiere a cultivării lor pentru că este vorba de o marfă perisabilă și, astfel, se va evita contrafacerea prețioaselor roșii. ”Dat fiind randamentul scăzut la 1 000 m 2 (aproximativ 500 de kilograme la 1 000 metri pătrați , comparativ cu aproximativ 10 tone la 1 000 metri pătrați pentru tomatele cultivate în aer liber în țară), „Tomataki Santorinis” au un preț mai ridicat, ceea ce reprezintă un stimulent major pentru fraudă. Aceste restricții vor proteja reputația excelentă a produsului comercializat sub denumirea de origine protejată.”
Gustul special, dat de solul vulcanic
Deși nu este cu nimic mai aspectuoasă decât roșia românească, tomata din Santorini este apreciată pentru gustul său puternic, dobândit din zonele unde este cultivată cu tradiție și unde ”s-a adaptat, de asemenea, la solul vulcanic al insulei, care este calcaros și alcalin”.
Grecii din Santorini s-au apucat de cultivat tomate după 1919
Cultivarea tomatelor a fost introdusă în mod sistematic în Santorini în momentul în care vânzările de vinuri din Santorini în Rusia au scăzut drastic, ca urmare a Revoluției din octombrie. Astfel, conform unor mențiuni din ziarul local, în perioada 1919-1920 cultura tomatelor se răspândea în detrimentul viței de vie, iar în 1922 veniturile din cultura tomatelor erau de cinci ori mai mari decât cele obținute din viticultură.
În 1933, în Santorini, industria tomatelor ajunsese una dintre cele două surse principale de venit din sectorul agricol. În acel moment, tomatele se cultivau pe insula de 50 de ani, o perioadă de timp suficientă pentru adaptarea soiului la condițiile pedoclimatice, pentru dezvoltarea cunoștințelor localnicilor și pentru ca avantajele comparative ale produsului final să devină cunoscute.
”Trebuie remarcat faptul că principalele avantaje ale tomatelor cultivate în Santorini sunt conținuturile mai ridicate de zahăr și de substanțe solide solubile totale ale acestora. Această particularitate caracteristică este o consecință a influenței materialului genetic al soiului local, a metodei de cultivare utilizate și, în mod firesc, a condițiilor pedoclimatice din Santorini. „Tomataki Santorinis” este un exemplu elocvent de produs local de calitate excelentă, care se bucură de notorietate și a cărui producție presupune utilizarea durabilă a unor resurse naturale unice”, este concluzia oficialilor europeni care au acordat tomatelor grecești un loc între produsele agroalimentare cu origine controlată.
