• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Decizie subvenții APIA! Crescătorii de animale care sunt penalizați la plată!

    Roxana Dobre -

    Crescătorii de animale, mai aspru sancționați pentru subvențiile din sectorul zootehnic. Potrivit unui Regulament al Comisiei Europene de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014 în ceea ce privește normele în materie de sancțiuni în cazul schemelor de ajutoare pentru animale sau al măsurilor de sprijin legate de animale, controalele pentru subvenții se vor derula cu mai multe schimbări, în ceea ce privește subvenția pentru bovine, ovine și caprine.

    Regulamentul modificat se aplică în legătură cu cererile de ajutor, cererile de sprijin și cererile de plată depuse pentru anii de cerere sau perioadele de primă care încep la 1 ianuarie 2021. ”Articolul 31 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 (2) al Comisiei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul delegat (UE) 2021/841 al Comisiei (3), prevede că cuantumul total al ajutorului sau sprijinului la care are dreptul beneficiarul se plătește pe baza numărului de animale determinate în conformitate cu articolul 30 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014, cu condiția ca nu mai mult de trei animale să fie considerate nedeterminate și ca animalele nedeterminate să poată fi identificate individual prin orice mijloace prevăzute în sistemul de identificare și înregistrare a animalelor astfel cum este definit la articolul 2 alineatul (1) punctul 7 din regulamentul respectiv. Cu toate acestea, identificarea individuală a animalelor nu vizează alte specii de animale decât bovinele, ovinele și caprinele. Mai mult, articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 prevede că sancțiunea administrativă se aplică numai dacă mai mult de trei animale sunt nedeterminate, fără a se face referire la cazul a trei, sau mai puține, bovine, ovine și caprine nedeterminate care nu pot fi identificate individual prin niciun mijloc prevăzut în sistemul de identificare și înregistrare a animalelor”, se arată în documentul Comisiei.

    În consecință, mai prevede sursa citată, cea de-a doua condiție prevăzută la articolul 31 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 exclude de la derogare în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor administrative toate speciile de animale altele decât bovinele, ovinele și caprinele care trebuie să intre sub incidența Regulamentului delegat (UE) nr. 640/2014.

    ”Prin urmare, este oportun să se reformuleze articolul 31 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 astfel încât cerința identificării individuale să se aplice numai bovinelor, ovinelor și caprinelor. Articolul 31 alineatul (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 nu prevede nicio sancțiune pentru cazurile în care până la trei bovine, ovine și caprine nedeterminate nu pot fi identificate individual, ceea ce înseamnă că animalele respective și-au pierdut identitatea și trasabilitatea indiferent de sursa sistemului de identificare și înregistrare a animalelor. Aceasta duce la o situație în care neconformitățile mai puțin grave, întrucât se referă la numărul de animale nedeterminate, ar duce la sancțiuni, în timp ce neconformitățile mai grave, deoarece se referă la animale (bovine, ovine și caprine) care nu pot fi identificate, nu ar avea consecințe. Prin urmare, este, de asemenea, oportun să se prevadă sancțiuni administrative pentru neconformitățile mai grave în cazul în care bovinele, ovinele și caprinele nedeterminate nu pot fi identificate individual prin niciun mijloc prevăzut în sistemul de identificare și înregistrare a animalelor, indiferent de numărul acestora”, se mai arată în document.

    Astfel, articolul 31 din Regulamentul delegat (UE) nr. 640/2014 se modifică după cum urmează: bovinele, ovinele și caprinele nedeterminate să poată fi identificate individual prin orice mijloace prevăzute în sistemul de identificare și înregistrare a animalelor. ”În cazul a mai mult de trei animale nedeterminate sau în cazul bovinelor, ovinelor și caprinelor nedeterminate care nu pot fi identificate individual prin niciun mijloc prevăzut în sistemul de identificare și înregistrare a animalelor, cuantumul total al ajutorului sau al sprijinului la care are dreptul beneficiarul în cadrul schemei de ajutoare sau al măsurii de sprijin sau al tipului de operațiune aferent unei astfel de măsuri de sprijin menționate la alineatul (1) pentru anul de cerere în cauză se reduce”, se mai precizează în text.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Gabi Corodeanu a înlocuit culturile de cereale cu cele de cartofi și ceapă Victorie a fermierilor – Bruxelles a cedat! Derogări la GAEC 6,7 și 8, și protecție pentru micii fermieri Un nou ciclon aduce ninsori, ploi și frig. Unde vor scădea temperaturile cel mai mult

    Ultimele știri

    Primar acuzat că a luat ilegal subvenții APIA: ”Dau banii înapoi!” Crescătorii de vaci și-au construit propria fabrică de lapte cu ajutorul fondurilor europene Sătenii din mai multe comune au interzis să își mai taie porcii timp de 7 zile