• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Daniel Buda: Fermierii mici și mijlocii sunt în pericol! Pragul de 250 de bovine la SCZ trebuie păstrat!

    agrointeligenta.ro -

    Sprijinul Cuplat în Zootehnie a devenit un măr al discordiei care poate costa mult agricultura românească! Este poziția publică pe care o adoptă europarlamentarul Daniel Buda, care, după discuțiile avute cu crescătorii de bovine, dezaprobă eliminarea plafonului de 250 de capete la plata sprijinului cuplat la vaca de lapte. Fără plăți plafonate pentru marile ferme de vaci, crescătorii mici și mijlocii vor fi lăsați cu ”praful de pe tobă”.

    Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în premieră, un proiect de ordin de ministru prevede eliminarea plafonului maximal de plată a subvențiilor de tip sprijin cuplat. În prezent, plafonul maxim este de 250 de capete, iar cel minim de 10 capete, animalele trebuind să facă parte și din Registrul Genealogic. Cum bugetul alocat anual pentru această schemă APIA rămâne similar, creșterea efectivului la plată va conduce la cuantum mai mic pe cap de animal, cu impact direct asupra fermelor mici și mijlocii.

    ”Încă de la început, vreau să fie foarte clar: spun un mare NU eliminării pragului de 250 de capete de bovine pe fermă care pot intra la Sprijinul Cuplat în Zootehnie. Cu alte cuvinte, acest prag trebuie să rămână. Politica Agricola Comună își propune, în esența ei, la nivel european, sprijinirea fermelor mici și mijlocii, a fermelor de familie. Această responsabilitate revine UE dar, deopotrivă, și statelor membre. Nu aș fi avut această poziție publică dacă nu aș fi primit zeci de telefoane pe această temă și nu aș fi primit semnale din toată țara să mă pronunț pe acest subiect. Vă asigur că am avut discuții cu factorii politici responsabili, am ascultat opiniile tuturor înainte de a spune NU împotriva eliminării pragului superior de 250 de capete”, a declarat Daniel Buda.

    Fără plafonarea SCZ, fermele mici și mijlocii sunt în pericol

    Europarlamentarul român, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a arătat că fără plafonarea SCZ, fermele mici și mijlocii sunt în pericol. ”Acest lucru ar însemna să afectăm grav și iremediabil existența fermelor mici și mijlocii, tocmai cei care au cel mai mare nevoie de ajutor. Banii alocați acestei măsuri fiind aceiași, dacă ar fi eliminat pragul de 250 de capete, fermierilor mici și mijlocii le-ar rămâne puțin mai mult decât praful de pe tobă. Or, ei depind de acești bani pentru a se tehnologiza și moderniza în mod minimal, să își mențină cât de cât competitivitatea pe piață. Ca să nu mai vorbesc de faptul că uneori, acești bani reprezintă banii de pâine sau de școală a copiilor. Știu că sunt făcute studii economice care, în opinia unora, ar justifica acest lucru și anume eliminarea pragului. Ceea ce nu se înțelege însă este tocmai faptul că nu trebuie să privim doar strict în termeni economici acest lucru al existenței fermelor mici și mijlocii. Acestea au un rol important în prevenirea depopulării spațiului rural, un rol important în menținerea unui echilibru în mediul înconjurător dincolo de rolul de furniza alimente de calitate, la prețuri accesibile în lanțul scurt de aprovizionare. Cum ar mai putea exista lanțul scurt fără acești fermieri?! Fără SCZ sunt condamnați la faliment. Iar fermierii cu un număr sub 250 de capete sunt undeva la 160.000 iar cei cu peste 250 de capete sunt în jur de 200”, a explicat Daniel Buda.

    Fermele cu peste 250 de capete sunt eligibile pentru proiecte de dezvoltare cu fonduri europene

    Sprijinul cuplat este o subvenție gândită pentru sectoarele aflate în dificultate, iar fermele mari, cu peste 250 de capete, se pot capitaliza prin alte tipuri de fonduri europene: ”La fel de clar este faptul că fermele, dincolo de această dimensiune, să aibă fonduri de dezvoltare și modernizare pentru a rămâne competitivi pe o piață concurențială cu prețul de cost pentru laptele din țările UE. Dar SCZ are menirea de a se materializa într-un “sprijin” pentru sectoarele aflate în dificultate. Or, structurile agricole cu peste 250 de capete au capacitatea de a accesa fonduri din alte axe de finanțare. Aceasta este viziunea și abordarea de la nivelul UE iar noi trebuie să ne aliniem clar acestor obiective. Deoarece vorbim de bani europeni și, oricât nu ne-ar plăcea, da, UE poate stabili direcția pentru statele membre”.

    ”De ani de zile sunt membru al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European prin urmare, cunosc foarte bine sectorul agricol deoarece niciodată nu am ezitat să intru într-o fermă, chiar dacă eram la cravată și costum. Este destul de complicat pentru orice decident, fie de la UE, fie la nivel național, să ia măsuri bune pentru un anumit sector, dacă nu îl cunoaște în profunzime. Iar acest lucru poate să îl facă doar dacă coboară în realitatea din teren, așa cum este ea, în balegă, în noroi, în vânt, în ploaie sau în locuri unde sunt mirosuri care pot muta nasul celor mai sensibili. Indiferent de dimensiunea fermei, pentru mine, fermierii sunt și vor rămâne niște mici Dumnezei, în fața cărora mă voi înclina întotdeauna”, a concluzionat Daniel Buda.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!