• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Doi prieteni au început o afacere de nișă: Și-au riscat economiile și un credit, dar acum sunt la un pas de marele profit

    agrointeligenta.ro -

    Doi prieteni, ambii în vârstă de 28 de ani, au pus pe picioare o afacere riscându-şi proprii bani, dar şi un împrumut de 30.000 de euro. Andrei Moroşanu şi Andrei Robert Toma s-au apucat ce ceea ce românii se feresc cel mai mult: de producţie.

    Mai întâi, au identificat o nişă pe piaţă şi apoi s-au interesat cum ar putea pune pe picioare afacerea. Au închiriat o hală părăsită din fosta fabrică de conserve de la Fălticeni, au adus-o la standarde de lucru normale, iar apoi au achiziţionat un utilaj nou din Germania.

    După ce au obţinut toate avizele necesare s-au apucat de treabă, iar acum făbricuţa are şase angajaţi şi produce zilnic 1.300 – 1.500 de litri de suc de mere. Oamenii care au pus pe picioare această afacere au gânduri mari şi doresc ca anul viitor să dubleze producţia şi să diversifice oferta cu care se vor prezenta în faţa clienţilor.

    Vor să fie totul ca la carte

    Ideea de a deschide o afacere a fost îmbrăţişată atât de Andrei Toma, cât şi de Andrei Moroşanu. Rămânea de stabilit doar către ce domeniu se vor îndrepta cei doi ingineri, iar după ce au studiat piaţa şi-au dat seama că Suceava are un potenţial foarte mare în producţia de mere, fructe care nu mai erau folosite în mod corespunzător.

    Andrei Toma a declarat: „Trebuia doar să găsim un moment oportun pentru a ne apuca de treabă. Iar în cursul acestui an am început demersurile pentru autorizare şi pentru a începe producţia de suc de mere. Singura părere de rău este că am început un pic cam târziu, pe la sfârşitul lunii octombrie, faţă de sfârşitul lui august, începutul lui septembrie, aşa cum era optim”.

    Prietenul şi partenerul său de afaceri, Andrei Moroşanu, a ţinut să arate că de la bun început şi-au propus să scoată pe piaţă un produs de calitate: „Am vrut să facem totul ca la carte, iar acesta este şi motivul pentru care am angajat un inginer din industria alimentară. Nu vrem să facem rabat de la calitate nici acum şi nici în viitor”.

    Dublarea şi diversificarea producţiei pentru anul următor

    Linia tehnologică pe care cei doi parteneri de afaceri au achiziţionat-o permite, deocamdată, o producţie de până la 1.500 de litri de suc de mere pe zi. Asta înseamnă circa trei tone de mere prelucrate. Totuşi, capacitatea de producţie poate creşte fără probleme. Andrei Toma a dezvăluit că „Dorim să automatizăm procesul de spălare a fructelor, iar acest lucru ne va permite să dublăm capacitatea de producţie. De asemenea, dorim să achiziţionăm o instalaţie de scos sâmburi pentru a putea prelucra şi alte fructe”.

    Partenerul său a arătat şi care sunt următoarele obiective: „Pentru anul viitor vrem să extindem afacerea, să prelucrăm nu doar mere, ci şi pere, cireşe, vişine, caise, piersici şi fructe de pădure”.

    Trebuie să lupte cu neîncrederea oamenilor într-un produs natural 

    Cei doi acţionari ai societăţii Santefruct au recunoscut că nu totul este doar „lapte şi miere”. Cele mai mari piedici le-au întâmpinat în relaţiile directe cu clienţii cărora au dorit să le vândă produsul care iese pe poarta făbricuţei de la Fălticeni. Andrei Moroşanu a povestit că „Oamenilor nu le vine să creadă că produsul este natural 100%. De exemplu, am avut un client care mi-a spus că sucul nu are cum să fie natural, că e prea dulce şi că noi punem miere. I-am spus să guste şi să se convingă singur că e doar gust de măr şi nimic mai mult”.

    Specialistul în industrie alimentară pe care iniţiatorii afacerii l-au angajat pentru a supraveghea totul, inginerul Ana Maria Antonică, a explicat şi cum se poate ca sucul de mere să fie natural 100%, fără nici un conservant: „În cărţile de specialitate se menţionează că în sucul de mere se pot adăuga zaharuri sau acidifianţi. Noi am ales să nu punem absolut nimic, şi asta pentru că ambalajul este aseptic, iar microorganismele nu se pot dezvolta neavând aer. În aceste condiţii, produsul nu se oxidează şi nu este nevoie să adăugăm nici un conservant”.

    Sucul de mere se vinde la cutii de 3 şi 5 litri

    Andrei Toma şi Andrei Moroşanu au căutat să găsească şi un tip de cutie cât mai economică şi utilă pentru clienţi. După mai multe căutări, au optat pentru o cutie cubică. Dimensiunile cutiei diferă în funcţie de cantitatea de suc de mere. Pentru pungile de 3 litri cutia are o latură de 15 cm, în timp ce pentru cutia de 5 litri, latura cutiei măsoară 18 cm. „Am vrut să fie utilă şi să poată intra în frigider”, a explicat Andrei Moroşanu.

    Preţul de vânzare al sucului de mere este de 6 lei pe litru, iar până în prezent se găseşte în reţeaua magazinelor Killer şi Facos, dar producătorii caută şi alte căi de a ajunge la clienţi.

    În afara cutiilor de 3 şi 5 litri, pe piaţă vor ajunge şi cutii de 10 şi 20 de litri. „Cutiile mai mari se adresează restaurantelor şi pensiunilor, iar sucul de mere se poate servi clienţilor fie la pahar, fie la carafă”, a arătat Andrei Toma.

    Impulsionaţi de Asociaţia „Produs în Bucovina”

    Cei doi parteneri au ţinut să menţioneze că un rol important în afacerea pe care o derulează au avut-o reprezentanţii Asociaţiei „Produs în Bucovina”. Andrei Moroşanu a vorbit despre această colaborare, fără de care penetrarea pieţei ar fi fost mult mai dificilă: „Vrem să le mulţumim şi pe această cale celor de la , în special celor de la Killer şi Facos, care ne promovează produsul prin magazinele lor. Pentru că am demarat destul de târziu afacerea, nu am reuşit să ajungem la nici un târg organizat în Suceava sau în ţară sub egida , dar suntem convinşi că produsul pe care l-am creat va avea succes pe piaţă. Răspunsul pozitiv pe care l-am primit deja din partea celor care au cumpărat sucul de mere credem că se va repeta şi sperăm să se amplifice cât mai repede şi cât mai mult”.

    Produsul este valabil un an de zile

    Sucul de mere scos de firma lui Andrei Toma şi Andrei Moroşanu poate fi consumat timp de un an de zile din momentul îmbutelierii, iar din clipa în care cutia a fost desfăcută termenul de valabilitate este de 30 de zile.

    Merele sunt prelucrate în maxim 48 de ore

    Merele pe care producătorii le aduc la fabrică sunt prelucrate în maxim 48 de ore de la achiziţionare. În acest fel, nu au timp să-şi piardă din calităţi. „Le mulţumim producătorilor pentru materia primă furnizată şi sperăm să colaborăm cu ei cât mai bine şi în viitor”, a spus Andrei Toma

    Sursa: Monitorul de Suceava


    Te-ar mai putea interesa

    Fraudă în apicultura românească, anchetată de Parchetul European. S-au făcut primele percheziții Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!