Legile Pământurilor în România: 24 de ani de dezorganizare sau de progres?
Vlad Macovei -
Agrointeligența a realizat pentru cititorii săi o sinteză a evoluției legislației privind terenurile agricole, din 1990 și pînă în prezent. Schimbările realizate în acești 24 de ani sunt semnificative, chiar dacă sunt momente în care considerăm că reformele în agricultură, inclusiv în ceea ce privește regimul proprietății, s-au petrecut destul de lent. Dezbaterile sunt multe, cu argumente pertinente de o parte și de alta. Agrointeligența vă invită să parcurgeți această documentare, realizată în EXCLUSIVITATE de jurnaliștii noștri, și mai apoi să vă spuneți părerea. Unde suntem în acest moment față de începutul anilor 90? Unde am greșit? Unde am făcut bine?
Cutia Pandorei se deschide cu Legea 18
Imediat după Revoluție a apărut legea nr.15/1990 care prevedea transformarea fermeleor de stat în societăți comerciale. La un an după aceea, este promulgată celebra lege 18/1991, privind fondul funciar. Legea prevedea desființarea cooperativelor agricole și restituirea terenurilor către foștii proprietari. Cele mai importante prevederi erau: restituirea terenurilor în limita a maxim 10 hectare de persoană și imposibilitatea unei familii să dețină mai mult de 100 de hectare. De asemenea, în cazul fermelor de stat, poprietarii sau moștenitorii terenurilor devin automat acționari.
Știm cu toții ce a urmat după această lege care a fragmentat suprafața agricolă a țării și a prăbușit producția. Sunt voci care spun că această lege a fost o supapă necesară în acele vremuri, când toată lumea vorbea de proprietate, efectele sociale ale blocării restituirilor ar fi putut fi devastatoare pentru România, inclusiv pentru integritatea teritorială. Alte voci spun că a fost o metodă extrem de cinică dar eficientă din partea lui Ion Iliescu de a câștiga alegerile din 1992, cu voturile celor din mediul rural și urban mic.
Cert este că după doi ani de la alegerile din 1992, încep primii pași în încercarea de a regrupa terenurile pentru a face o agricultură performantă. Legea 16/1994 stabilește că durata minimă a unui contract de arendă este de cinci ani iar chiria poate fi plătită fie în produse, fie în bani. Legea 6/1996 pune ordine pentru prima dată în tranzacțiile imobiliare cu pământ: se introduc reglementări cu privire la cadastru și publicitatea imobiliară. Astfel, în cazul vânzării, cadastrul și înregistrarea în cartea funciară devin obligatorii.
Legea Lupu, pazinc la oi
Victoria CDR din 1996 aduce modificarea legii 18/1991 în sensul că restituirea terenurilor se poate face în limita a 50 de hectare pentru o familie, iar aceasta nu poate deține mai mult de 200 de hectare. Legea 54/1998 deschide pentru prima dată cu adevărat piața funciară: contractile de vânzare-cumpărare sunt premise în limita a 200 de hectare de familie. Legea 65/1998 flexibilizează piața arendei dar o și reglementează profesional: se elimină obligația de a încheia contractul de arendă pe minim 5 ani dar se introduce obligația arendașului de a avea o calificare în domeniul agriculturii.
Anul 2000 a fost extrem important: este adoptată legea nr. 1/2000, celebra Lege Lupu care aduce modificări semnificative cu privire la restituirea terenurilor: plafonul de restituire se modifică de la 50 de hectare /familie la 50 de hectare/persoană. De asemenea, legea dă posibilitatea persoanelor care dețineau terenuri ce aparțineau fostelor ferme de stat să le recupereze în natură. După numai cinci ani, apare legea 247/2005, care finalizează cu adevărat reforma proprietății, fluidifică piața și permite regruparea terenurilor. Cele mai importante prevederi ale legii sunt: se elimină plafonul maximal de 200 de hectare, elimină dreptul de preemțiune prevăzut în Legea Arendării, deschide posibilitatea cumpărării de terenuri de către persoane fizice și societăți străine.
Bilanț dulce-amar
Și iată că am ajuns în anul 2014 cînd toată lumea vorbește de această liberalizare a vânzării terenurilor către străini. Avem o lege retrimisă în Parlament care încearcă să reglementeze tranzacțiile în extravilan. Toate efectele acestei liberalizări nu le cunoaștem. Avem 10% din terenurile agricole în mâna unor firme cu capital străin iar 90% dintre acestea sunt bănuite a ține aceste terenuri nu pentru producție performantă, ci pentru speculații imobiliare. În 2005-2008 am avut o bulă imobiliară rezidențială iar efectele spargerii acestei bule le trăim până și astăzi. Dacă nu vom fi inteligenți, atenți și dedicați riscăm o nouă bulă cu riscuri majore asupra agriculturii, singurul motor de creștere economică a României. Ce părere aveți, ce e de făcut?
