• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Controale ITM în ferme! Documente verificate de inspectorii de la Muncă!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Inspectorii de la controlul muncii realizează un nou val de controale în perioada aprilie – iunie, al doilea trimestru al anului. Pe graficul verificărilor sunt incluse și fermele agricole și zootehnice unde vor fi controlate regulile de sănătate şi securitate în muncă (SSM), precum şi cele aplicate în contextul pandemiei de coronavirus, descoperirea muncii nedeclarate şi verificarea înregistrărilor în Revisal.

    Potrivit site-ului oficial al ITM, până în septembrie 2021, va fi derulată şi o acţiune de informare şi conştientizare a modului în care se derulează activitatea de înregistrare a zilierilor în Registrul electronic al zilierilor, care a devenit obligatoriu de anul trecut pentru toţi angajatorii care utilizează acest tip de muncă. Inspectorii vor să facă inițial sesiuni de informare și să acorde suport teoretic și practic la sediile ITM.

    ”Utilizarea de către angajatori a forţei de muncă imediată, ieftină și fără asumarea respectării drepturilor lucrătorilor, conduce la apariţia cazurilor de utilizare a muncii nedeclarate prin folosirea zilierilor în alte condiţii decât cele limitativ prevăzute de lege. Obiectivul campaniei este creşterea gradului de conştiențelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea legislaţiei incidente. Se efectuează acţiuni de verificare în vederea eliminării neconformităților constatate, și totodată se realizează îndrumarea beneficiarilor cu privire la modalităţile de aplicare a legislaţiei incidente”, anunță ITM.

    Reamintim că Registrul electronic de evidență a zilierilor a devenit obligatoriu din 25 iulie 2020. Pentru înființarea Registrului, beneficiarul obține numele de utilizator și parola de la Inspectoratul teritorial de muncă (ITM) în a cărui rază teritorială își are sediul. În scopul obținerii numelui de utilizator și a parolei, beneficiarul depune la sediul ITM competent sau, după caz, transmite prin e-mail, următoarele documente:
    a) cerere scrisă pentru eliberarea numelui de utilizator și a parolei,
    b) împuternicire semnată de beneficiar, în cazul în care persoana care solicită obținerea numelui de utilizator și a parolei este alta decât reprezentantul legal al beneficiarului;
    c) copie după actul de identitate al reprezentantului legal al beneficiarului sau, după caz, al persoanei împuternicite de către acesta;
    d) copie după certificatul de înmatriculare la Oficiul Național al Registrului Comerțului/certificatul de înregistrare fiscală;
    e) copie după actul de înfiinţare sau actul constitutiv/statutul Beneficiarului, din care să rezulte codurile CAEN aferente domeniilor de activitate economică prevăzute la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 52/2011, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
    f) declarație pe proprie răspundere conform modelului de mai jos, prin care se atestă calitatea de reprezentant legal al beneficiarului sau, după caz, de împuternicit al acestuia, în cazul în care documentele prevăzute la lit. a) – e) se transmit prin e-mail.

    Mai mult despre acest subiect citiți aici: Registrul Electronic al zilierilor – obligatoriu din 25 iulie: completare, date obligatorii, controale ITM

    Conform sursei citate, Inspecţia Muncii are în plan şi următoarele campanii şi acţiuni, ce vor avea loc pe tot parcursul anului:

    Te-ar mai putea interesa

    În timp ce prețurile în portul Constanța scad, Ucraina își mută cerealele prin România Consiliul Concurenței: Amenzi de 83,2 milioane de lei pentru 21 de companii din agribusiness Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute Portul Constanța, tot mai aproape de sufocare. Nivelul scăzut al Dunării complică planul de rezervă al Ucrainei Baloți de lucernă furați în toiul nopții. Hoții au fost identificați cu ajutorul camerelor video din comună

    Ultimele știri

    Zvon privind demisia șefului ANSVSA, infirmat de Alexandru Bociu: „Avem o criză importantă de gestionat” Agrii România respinge concluziile Consiliului Concurenței și își reafirmă angajamentul față de fermieri și parteneri Ucraina cere de la UE ajutoare de 220 milioane euro pentru a-și finanța fermierii Cezar Gheorghe: „Statul trebuie să prioritizeze cererea românească și să protejeze piața cerealelor” Tradiția și munca duc vinul românesc în legendă. Poveste de la Beciul Domnesc pentru Campioni pe teren