• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Mesajul șefului APIA pentru toți fermierii care vor să încaseze subvenții în acest an!

    Roxana Dobre -

    Șeful APIA, mesaj pentru toți fermierii care vor să încaseze subvențiile agricole aferente anului în curs! Adrian Pintea, directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transmis luni, 1 martie, la începutul unei noi campanii pentru subvenții în care le transmite că echipa agenției este pregătită ”tehnic și procedural pentru orice scenariu”.

    ”Anul acesta se împlinesc 15 ani de când, pentru populația rurală a României, data de 1 martie nu mai marchează doar venirea primăverii și startul lucrărilor agricole de primăvară. De 15 ani, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură dă ora exactă în agricultură prin demararea la data de 1 martie a Campaniei de primire a cererilor unice de plată, poarta de acces către fondurile europene și naționale destinate agriculturii, atât de necesare fermierilor români. Dacă în anul 2020 Campania de primire a cererilor unice de plată a stat sub semnul imprevizibilului, în urma declanșării crizei sanitare generate de pandemia de Coronavirus, în anul 2021 aceasta nu ne mai poate surprinde cu nimic, pentru că suntem pregătiți tehnic și procedural pentru orice scenariu. Paradoxal, văzând partea bună a lucrurilor, pandemia a determinat o mai mare deschidere și disponibilitate pentru simplificare și un grad sporit de conștientizare a urgenței de a integra soluții digitale care să susțină desfășurarea activităților în condiții de maximă eficiență.

    Vreau să-i asigur pe fermieri că am luat toate măsurile pentru ca primirea cererilor unice în campania 2021 să se desfășoare fără sincope, în condiții de siguranță, prin menținerea deciziilor luate anul anterior cu privire la primirea exclusiv electronică a cererilor unice de plată, prin intermediul aplicației IPA online, eliminând interacțiunea fizică și protejând astfel sănătatea fermierilor și personalului APIA deopotrivă”, a explicat șeful APIA în mesajul transmis prin intermediul revistei APIAGRICULTURA, care a ajuns la numărul 3 de publicare.

    Adrian Pintea mai subliniază că similar anului trecut, pentru a veni în sprijinul fermierilor, APIA a realizat demersurile aferente pentru ca aceștia să obțină prin mijloace electronice (online) de la instituțiile conexe toate documentele necesare depunerii unei cereri corecte și complete.

    ”Parcurgem o perioadă de tranziție către noua Politică Agricolă Comună, perioadă în care au fost activate o serie de modificări prin Regulamentul de tranziție adoptat de către Consiliul Uniunii Europene și Parlamentul European și care prevede regulile aplicabile pentru anii 2021 și 2022. În acest sens, îi invit pe fermieri să ne urmărească pe toate canalele noastre de comunicare online, pentru a fi la curent cu noutățile legislative aferente perioadei de tranziție ce se vor aplica inclusiv Campaniei de primire a Cererilor unice de plată 2021, cu termenele și modalitatea de completare și depunere a cererilor, cu condițiile de eligibilitate impuse de legislația europeană și națională în vigoare, precum și cu pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor și schemelor de plată. În perioada de depunere a cererilor unice de plată, întreg personalul APIA va fi aproape de fermieri pentru sprijin, pentru clarificarea eventualelor întrebări suplimentare și pentru soluționarea oricăror probleme pe care aceștia le întâmpină în procesul de depunere. Și pentru că luna martie nu este doar luna renașterii naturii și a debutului lucrărilor agricole, ci și luna mărțișorului și a femeii, profit de ocazie pentru a ura o primăvara însorită și plină de bucurii tuturor doamnelor și domnișoarelor”, a conchis directorul general al APIA.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se seamănă semințele de roșii Preț carne 2024. Cât costă un kilogram de carne de porc cumpărată de la un mic fermier Comuna cu 5.000 de vaci. Mic crescător: Dăm laptele la procesator, suntem departe de oraș

    Ultimele știri

    Au apărut, în piață, primele roșii românești. Prețul lor – dublu față de cel al cărnii Porumbul de talie mică de la STINE a fost desemnat produsul anului în SUA România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE