• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA oficial: Mieii de Paște sacrificați în gospodării nu pot fi comercializați!

    Roxana Dobre -

    Reguli stricte pentru comercializarea mieilor în acest an! Ciobanii care vor să vândă animale în perioada sărbătorilor Pascale, pot să facă sacrificarea mieilor doar în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar unde sunt livrate animalele cu stare de sănătate certificată sanitar veterinar, identificate și înregistrate, crescute în ferme, localităţi şi zone unde nu evoluează boli transmisibile. ANSVSA a dat însă și două derogări rpin care este permisă sacrificarea mieilor şi în spaţii amenajate și autorizate temporar.

    Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) informează printr-un comunicat remis miercuri, 7 aprilie, către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, instituția, prin intermediul structurilor de control de la nivel naţional, desfășoară controalele tematice specifice, pentru a preveni apariția de toxiinfecții alimentare și a asigura cetăţenilor un comerţ civilizat, cu alimente sigure.

    Carcasele trebuie să poarte ștampila ovală

    Potrivit ANSVSA, carcasele rezultate, expertizate sanitar veterinar, marcate cu marca de sănătate de formă ovală, se pot comercializa în magazine alimentare, măcelării, piețe agroalimentare, supermarketuri, unități înregistrate sanitar veterinar. Modelul ștampilei în foto mai jos:

     

    Spațiile amenajate temporar primesc derogare și în acest an

    ANSVSA mai informează că pentru perioada 21 aprilie-1 mai 2021, este permisă sacrificarea mieilor şi în spaţii amenajate și autorizate temporar. Aceste spații, în care sunt respectate condiţiile prevăzute de legislaţie, se pot organiza de către autoritățile locale, asociațiile de fermieri etc. Acestea sunt aprobate pentru funcționare temporară de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) județeană și unde este asigurată supravegherea sanitară veterinară prin medicii veterinari oficiali.

    Sacrificarea mieilor în spațiile amenajate temporar se face la solicitarea consumatorului.  iar carnea obținută, expertizată sanitar veterinar, marcată cu marca de sănătate rotundă (foto mai jos) este destinată strict consumatorului final. Nu poate fi comercializată în unități precum piețe, magazine etc.

    ”În situațiile în care nu există abatoare autorizate în zonă și distanța până la un abator autorizat pentru sacrificarea ovinelor este mare, pentru a veni în sprijinul fermierilor care doresc să-și valorifice animalele, s-a creat posibilitatea amenajării unui spațiu temporar de sacrificare la nivelul fermelor. DSVSA județeană aprobă funcționarea unui astfel de spațiu dacă sunt asigurate la nivelul fermei facilități, astfel încât să fie respectate regulile de igienă, de bunăstare a animalelor și de eliminare a subproduselor nedestinate consumului uman, rezultate în urma sacrificării. De asemenea, trebuie asigurată supravegherea sanitară, prin medicii veterinar oficiali, pentru controlul animalelor și al cărnii”, mai arată sursa citată.

    Și în această situație, carnea obținută în urma sacrificării, expertizată sanitar veterinar, marcată cu marca de sănătate rotunda, este destinată strict consumatorului final și nu poate fi comercializată în unități precum piețe, magazine etc. Marca de sănătate se aplică pe carcasele de miel în regiunea greabănului (între gât și spinare) și atestă că animalele au fost controlate ante-mortem și post-mortem de către medicii veterinari oficiali, iar carnea este corespunzătoare pentru consum.

    Carnea provenită de la mieii sacrificați în gospodărie se va folosi numai pentru consumul familial, mai avertizează ANSVSA.

    ”Recomandăm cetățenilor să achiziționeze produse alimentare numai din locuri sau spații autorizate, pentru că există garanția controlului sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor. În cazul în care, cu ocazia controalelor sanitare veterinare, se constată că nu sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, în funcţie de gravitatea abaterilor constatate, inspectorii ANSVSA, vor suspenda activitatea unităţii respective până la remedierea tuturor deficienţelor, vor aplica sancţiuni contravenționale, vor reține oficial produsele alimentare care pot constitui un pericol pentru sănătatea cetăţenilor, și le vor dirija către unități de neutralizare. Reamintim cetățenilor numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor”, conchide ANSVSA.



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Prețul grâului și al porumbului – pe roșu. Cotații și noutăți la bursa de cereale Adio subvenții APIA pe persoană fizică? Controale la stâne, amenzi și tăieri de bani Creșterea pragului de suprafață pentru subvențiile APIA. Sebastian Cernic: ”Banii să meagă către fermierii care fac valoare adăugată” George Simion, AUR, anunț în premieră: ”Vrem Ministerul Agriculturii” Constructorii care se luptă pe contractul de 200 de milioane de euro pentru 23 de kilometri din Canalul Siret-Bărăgan

    Ultimele știri

    Subvenții APIA 2026. Data la care începe depunerea cererilor a fost publicată în Monitorul Oficial Bulgaria a început să importe floarea-soarelui din Argentina, la un preț mai mic. Urmează România? Fermierii se luptă cu băltirile. Matei Titianu, LAPAR: 80% din totalul de ploi pe un an a venit în șase luni Cercetătorii din Buzău: Cei care vând semințe străine au salariu 5.000 lei, cercetătorilor cu doctorat li s-a tăiat venitul la 3.593 de lei Cum va fi vremea în luna martie. Graficul temperaturilor și ploilor în prima lună de primăvară