• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata pe suprafață – 125 euro/ha, o eco-schemă va ajunge la 215 euro/ha cu plata finală

    Roxana Dobre -

    Noua Politică Agricolă Comună reprezintă o provocare pentru fermierii români, afirmă ministrul agriculturii Adrian Oros. Acesta a declarat într-un interviu difuzat duminică, 21 martie, la TVR 1 că prin noile politici agricole care se pregătesc fermierii vor fi nevoiți să producă hrană mai sănătoasă, prin reducerea aplicării inputurilor, dar problema de care se vor lovi producătorii agricoli este dacă în aceste condiții va mai exista profitabilitate.

    ”Perioada care urmează va fi o provocare, în general pentru economia europeană dar și pentru agricultură. Pentru că noua Politică Agricolă Comună (PAC) sau paradigma prin care va funcționa aceasta se schimbă, cel puțin acestea sunt, să spunem așa, gândurile celor care au promovat acest Green Deal, biodiversitatea, strategia Farm to Fork. Lucrurile se pot implementa chiar dacă la ora actuală nu sunt finalizate discuțiile și nu există încă rezultatul acestui trialog pe care îl așteptăm astfel încât să știm până unde va merge Green-deal și care vor fi coordonatele legate de reducerea substanțelor utilizate în agricultură, reducerea nutrienților, a îngrășămintelor, reducerea antibioticelor în hrana animalelor. Sigur toate acestea în final ar trebui să ducă la o hrană mai sănătoasă. Problema principală pe care eu am sesizat-o pentru fermierii europeni, și inclusiv cei români este, dacă practicând acest tip de agricultură, mergând pe strategia Green-Deal, reducând aceste inputuri vor reuși să își mențină profitabilitatea. Pentru că cu siguranță acea hrană va fi mai sănătoasă dar prețul de cost va fi mai mare”, a declarat Adrian Oros în cadrul emisiunii ”Viața Satului” de la TVR 1.

    Oros: Fermele vor falimenta dacă nu oprim pătrunderea produselor agro-alimentare din țări terțe care nu respectă aceleași exigențe

    Șeful de la agricultură a ridicat o problemă despre care spune că se vor lovi atât fermierii europeni dat și implicit cei români. ”Dacă nu reușim noi la nivelul UE să oprim pătrunderea produselor agroalimentare din țări terțe care nu respectă exigențele impuse nu vom face decât să falimentăm fermierii. Acesta este principalul pericol pe care eu îl sesizez. Pentru că dacă nu reușim să protejăm piața unică europeană mărfurile care vin țările terțe și nu respectă aceste rigori vor avea prețuri mai accesibile. Și atunci cumpărătorul european, cel care are venit mai mic, va fi tentat să cumpere acele mărfuri ceea ce va duce la afectarea economică în primă fază și ulterior falimentarea multor fermieri”, a mai punctat ministrul.

    Tocmai de aceea, mai susține ministrul, politicile agricole trebuie foarte bine gândite astfel încât fermierii să fie compensați pentru pierderile înregistrate. ”De aceea trebuie gândit foarte bine acest Green-Deal și acele Eco-scheme care ar trebui să vină să compenseze pierderile suferite de fermieri în momentul în care accesează măsurile din Green-Deal ar trebui să fie foarte consistente, foarte bine conturate. Sigur, acest lucru se va întâmpla din 2023, până atunci încă atât statele membre cât și Comisia sau Parlamentul European negociază termenii acestui Green-Deal și încercăm să descriem acele Eco-scheme, repet, care să vină și să compenseze pierderile de venit ale fermierilor”, a mai arătat ministrul.

    În altă ordine de idei, Oros a amintit și despre agricultura de precizie despre care spune că ”trebuie să reprezintă viitorul”. ”Și chiar dacă agricultura românească are încă probleme fundamentale nerezolvate asta nu înseamnă că cei care au ajuns la un anumit nivel nu trebuie să acceseze și acest tip agricultură care să le crească profitabilitatea și care să poată să facă o agricultură durabilă în așa fel încât să utilizeze resursele cât mai eficient și cât mai responsabil dar în același timp să își mențină profitabilitatea, până la urmă acest este rezultatul unei agriculturi de precizie sau inteligente. Iar soluțiile tehnice în alte țări sunt demult. De aceea noi încurajăm cât putem acest tip de agricultură și fermierii au început să practice acest tip de agricultură”, a comentat ministrul pentru aceeași sursă.

    Dan Hurduc – Clubul Fermierilor Români: ”Eco-schemă poate ajunge până la 215 euro cu plata finală”

    În cadrul interviului a fost chestionat și Dan Hurduc, unul dintre membri-fondatori ai Clubului Fermierilor Români. Acesta este de părere că fermierii români se pot pregăti deja pentru accesarea Eco-schemelor mai ales în contextul în care afacerile din agricultură devin din ce în ce mai concurențiale.

    ”Ne putem pregăti pentru Eco-scheme iar acum când mediul devine din ce în ce mai concurențial, fermierii sunt niște antreprenori își desfășoară activitatea în acest mediu concurențial, și în contextul în care următorul exercițiu financiar va veni cu provocări de mediu și climă, este foarte important ca fermierii să știe să aibă decodificate aceste proceduri ca să poată să își păstreze competitivitatea accesând banii. Eco-schemele sunt scheme de plăți pentru grija față de mediu. Ele sunt pe Pilonul I, să nu facem confuzie cu măsurile de agromediu din Pilonul II. Ele pot fi definite prima dată la nivel național și pot veni cu sume destul de importante ca fermierii să poată să își acopere costurile cu lucrările pentru mediu. Eco-schemele sunt anuale, au și beneficii dar și dezavantaje. Beneficiile sunt că fermierii pot să le încerce să vadă dacă li se pliază pe zona respectivă și în anul următor dacă nu li se pliază pot să renunțe la ele. La măsurile de agromediu pe Pilonul II angajamentele erau multianuale. În schimb, alt avantaj este că aplicabilitatea acestor Eco-scheme se poate face la nivel zonal astfel încât să putem să cuprindem în definiția acestor proceduri măsuri pentru mediu care să poată să își atingă obiectivul pe protejarea mediului”, a explicat Dan Hurduc.

    Potrivit acestuia, noile măsuri vor fi aplicate în funcție de zona și profilul geografic de unde fermierul provine iar cuantumul lor poate ajunge la 215 euro/ha, cu plata finală.

    ”Pot fi aplicate în funcție de condițiile geografice, de mediu, pe regiuni, pe zone. Țara noastră are o diversitate foarte mare la nivelul condițiile pentru cultură și atunci fermierul trebuie să știe că Eco-schemele se pliază perfect pe el ca să poată să tragă banii. Ca un exemplu plata pe suprafață pe Pilonul I va fi 125 de euro și o Eco-schemă poate ajunge până la 215 euro cu plata finală. Adică este important ca rolul acestor Eco-scheme să fie țintit și fermierul să poată să își păstreze competitivitatea accesându-le. Pentru că dacă nu accesăm banii, aceștia nu se reportează ca în exercițiul financiar anterior ci se pierd, se returnează. Și atunci o gamă cât mai largă de fermieri de toate felurile, și mici și mari, trebuie să poată să acceseze aceste Eco-scheme. De fapt rolul lor este să nu încurce fermierul ci să îl ajute ca el să aibă grijă pentru mediu”, a arătat Dan Hurduc.

    Citiți mai multe pe acest subiect pe FortaPAC.agrointel.ro

     


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe S-a aprobat DUBLAREA subvențiilor pentru micii fermieri! MADR – anunț oficial despre majorarea subvențiilor APIA și hectarele care intră la plată

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!