• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fonduri europene ce pot fi accesate în 2021 și 2022. Sumele alocate pe fiecare măsură în perioada de tranziție

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Alocarea fondurilor europene în perioada de tranziție pe măsuri și submăsuri dedicate sectorul agricol și mediului rural. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, informează că bugetul din Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) destinat perioadei de tranziție 2021-2022 este de aproximativ 3,26 miliarde de euro. Conform ministrului, suma se împarte în fonduri FEADR 2021-2027 CFM (Cadrul Financiar Multianual) – 2.569,10 mil. euro, respectiv fonduri EURI (Instrumentrul de Relansare al Uniunii Europene) – 692,09 mil. euro.

    Alocări netransparente, pe baza unor ședințe ținute în secret

    ”Alocările au fost prioritizate în funcție de rezultatele analizei SWOT și analizei nevoilor care au fost efectuate în cadrul MADR în parteneriat cu mediul asociativ din agricultură, ținându-se cont totodată de prioritățile programului de guvernare”, susține ministrul Adrian Oros, în ciuda faptului că nu a fost făcut public niciun draft înainte de a se face notificarea la Comisia Europeană și nu a  fost organizată nicio dezbatere publică transparentă. Practic, de fiecare dată, ministrul Oros a apărut în fața opiniei publice doar pentru a anunța ce a decis, în timp pe site-ul Ministerului, singurele Minute publicate sunt de anul trecut din luna iulie, iar la secțiunea Documente apare numai Analiza nevoilor și analiza SWOT.

    Conform lui Oros, conform Regulamentului de tranziție, 37% din sume trebuie alocate măsurilor de climă, mediu și bunăstare.

    Iată cum susține Adrian Oros că se vor împărți banii europeni pe măsuri și submăsuri în următorii doi ani:

    – achiziții simple si echipamente de irigații în fermă: 125,00 mil. euro
    – vegetal (condiționare, procesare în fermă și marketing): 55,00 mil. euro
    – zootehnic (condiționare, procesare în fermă și marketing): 55,00 mil. euro
    – tineri fermieri (achiziție utilaje – vegetal și zootehnic): 75,00 mil. euro
    – zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL: 240,00 mil. euro
    – zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN: 60 mil. euro
    – legume (inclusiv în spatii protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing): 100,00 mil. euro
    – legume, cartofi (condiționare, procesare și marketing): 50,00 mil. euro

    Citiți mai multe pe FortaPAC.agrointel.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Parlamentul a votat legea care introduce o subvenție nouă de 4.000 euro/ha pentru micii fermieri! Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile

    Ultimele știri

    Trinity SC: Curățenia de toamnă care se vede în primăvară Percheziții de amploare în Ialomița și în Capitală într-un dosar penal de evaziune fiscală cu legume Prime doze de vaccin pentru oi vor fi expediate către România pe 24 octombrie O fermă cu două vaci și 10 oi – asaltată de controale. Cine vrea să distrugă munca unui tânăr fermier? Prețul usturoiului chinezesc crește pe fondul unei recolte slabe în acest an și a limitării exporturilor