• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Plata ANT bovine: Minim 1 euro/vacă – ACUM și 35 euro/vacă – se achită în maxim 2 luni!

    agrointeligenta.ro -

    Ajutor Naţional Tranzitoriu (ANT) de 1 euro pe cap de bovină de lapte și de carne și de 2 euro pe tona de lapte livrată. Este propunerea cu care au ieșit din sală liderii asociațiilor crescătorilor de bovine din România. Din banii rămași după plata simbolică, văcarii ar urma să încaseze un ajutor de Covid-19 care să fie achitat numai pentru animalele existente în fermă, nu în raport cu o dată istorică din anii precedenți.

    Holstein RO a propus plată ANT de 1 euro/cap de animal 

    Liderii organizațiilor din sectorul de creștere a bovinelor s-au întâlnit astăzi cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, pentru a stabili cum se vor împărți cei 48 de milioane de euro alocați pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii la bovine – carne și lapte.

    ”Astăzi au participat majoritatea asociațiilor de profil. Inițial propunerea a fost ca ANTZ 8, vaci lapte și carne să se achite la valoarea de 5 euro pe cap de animal și 2 euro ANTZ 7, tona de lapte. Astăzi domnul Nicușor Șerban (Asociația Holstein RO – n.r.) a spus, și noi am fost de acord, că este mult să dai și 5 euro unuia care nu mai are niciun animal, iar suma să scadă la 1 euro pe cap de animal pentru ANTZ 8 și 2 euro pentru ANTZ 7, tona de lapte.  Plafonul alocat și așa este mic de aceea toți am căzut de acord, inclusiv domnul ministru, ca măcar dacă banii sunt puțini să se împartă la cei care au animale reale acum în fermă. De aici vor pierde doar cei care nu mai au nicio vacă. Plățile se vor face prin ordin de ministru fără proiect de hotărâre de Guvern. Restul sumei, circa 46 de milioane câți bani rămân se vor împărți într-o altă schemă care trebuie să fie notificată la Bruxelles și banii vor fi plătiți ulterior ca ajutor Covid-19. Vorbim de un cuantum de circa 35 de euro pe cap de animal. Condițiile vor fi împărțite în vaci de carne/lapte și tonă de lapte iar cerințele vor fi aceleași ca la ANTZ pe care fermierii le știu. Dacă se mergea pe varianta cu 5 euro se pierdea destul de mult. Plata pentru ajutorul COVID se va face în maxim 2 luni, cu depunerea cererilor și toată procedura”, ne-a declarat după ședință Dumitru Grigorean, președintele Asociației Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România.

    Asociația ”Bălțata Românească” vrea ca măsurile să fie adoptate ”la pachet”

    Alt reprezentant al sectorului de creștere al bovinelor, Zoltan Haller, și-a exprimat teama ca fermierii să nu fie amăgiți și al doilea ajutor să nu mai vină. ”Ministrul a preluat o varianta de lucru propusă de câteva asociații, doar ca să poată spune că nu ei au propus. Dar adevărata țeapă constă iî faptul ca din cele 48 de milioane se vor plăti doar 6-8 milioane, iar diferența până la 48 de milioane euro alocate le împinge ca și plată până în decembrie. Deci ministrul Adrian Oros a câștigat timp, având bugetul gol speră la o rectificare! Rectificare care nu dacă nu se face cum au gândit-o azi, atunci fermierii rămân cu cei 5 euro/cap animal! O gândire bună din toate punctele de vedere pentru ministru! Ca să nu fie cum am spus, normal ar trebui ca până când iese hotărârea de Guvern pentru ANT cu 5 euro, să iasă și ordonanța de urgență cu ajutorul de COVID astfel încât cele două scheme să meargă în paralel și să nu existe nicio suspiciune că s-ar dori să se facă altfel”, ne-a declarat Haller din partea Asociației Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” de tip Simmental.

    Agrointeligența – AGROINTEL.RO vă prezintă și simularea de calcul pentru plata ANT pe cap de bovină la valoarea de 5 euro, ANT lapte la 2 euro pe tona de lapte livrat.

    După întâlnirea de astăzi și de sâmbătă cu liderii din sectorul de creștere a bovinelor, ministrul Adrian Oros a anunțat că va susține o conferință de presă mâine, marți – 23 martie, de la ora 9:30.


    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții APIA 2024. Fermierii care au intrat până astăzi la plata celei de-a doua tranșe MADR a făcut plata. De mâine se achită fermierilor subvenția de 200 euro pe hectar Rabla pentru Tractoare bate pasul pe loc. Ce șanse mai sunt să se dea finanțările anul acesta

    Ultimele știri

    Patria Credit IFN – program de credite de până la 240.000 de lei pentru micii fermieri La ITC Seeds chiar găsiți hibridul sau soiul de care aveți nevoie Tăierea porcului fără asomare – pedepsită prin lege. Amenzile sunt uriașe!