• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Anunț despre plata ANT bovine! Cuantumuri la subvenția așteptată de crescători!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Cum se împart banii pentru Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) pentru vacile de carne și tona de lapte. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat marți, 23 martie, în cadrul unei conferințe de presă că plafonul de 48 de milioane de euro se va plăti fermierilor ca o plată ”simbolică” pe cap de animal iar restul banilor se vor vira ca ajutor COVID.

    ”Pentru Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) am spus că există o hotărâre de Guvern în sectorul vegetal și zootehnic, excepție făcând vacile (ANTZ 7 carne și ANTZ 8 tona de lapte n.r). Am așteptat întâlnirea de aseară astfel încât să facem ca acești bani, care sigur anul acesta sunt mai puțini, pentru că bugetul este diminuat, să ajungă la cei care dețin cu adevărat animale. Știți că există în Regulamentul European această dată istorică 2013 după care se plătește acest ajutor, doar la specia bovină. Suntem nemulțumiți că banii ajung și la animale care nu mai sunt sau chiar fermieri care nu mai au animale. Pentru a folosi banii în mod corect anul acesta îi dăm în felul acesta: pentru bovine lapte și pentru bovine carne am făcut niște plafoane minime care se vor da după regulile ANT-ului adică vom respecta acea dată istorică. Sumele sunt simbolice. Pentru ANT lapte plafonul este de 2 milioane iar pentru ANT bovine carne 6 milioane, care se dau tuturor animalelor care au fost la data istorică”, a punctat ministrul.

    Acesta a subliniat că cea mai mare parte a sumei va merge către fermieri și animale care acum sunt în baza de date sub formă de ajutor COVID.

    ”Ce înseamnă acest lucru? După cum știți anul trecut a fost o comunicare a Comisiei care permite țărilor membre să vină cu bani europeni sau de la bugetul de stat pentru a compensa pierderile cauzate de pandemie, noi am avut 168 milioane euro din bani europeni rămași din măsuri care nu au fost accesate. Anul acesta acea comunicare a CE a fost completată astfel încât țările membre pot să acorde măsuri de compensare a pierderilor și în 2021. Și atunci banii pentru bovine, aceasta a fost înțelegerea aseară cu toți  reprezentanții asociațiilor, din ANT îi dirijăm ca sprijin COVID, vorbim de 42 de milioane de lei pentru lapte, și 182 de milioane lei pentru carne. Acesta este ”restanța” să spune așa la ANT. Sigur că pentru schema de ANT avem un proiect de hotărâre de Guvern în curs de elaborarea iar pentru schema de ajutor COVID avem un proiect de Ordonanță de Urgență care va fi notificat și Comisiei Europene”, a anunțat Oros.

    Reamintim că Agrointeligența – AGROINTEL.RO a anunțat în premieră cum se va desfășura plata în acest an. Despre acest subiect puteți citi aici: Fermierul Nicușor Șerban: Cum ar urma să se achite ANT și ajutorul Covid pentru bovine; ANT bovine – 5 euro/animal! Întâlnire de taină între unii lideri ai crescătorilor de bovine și Adrian Oros!

    Conform ministrului Adrian Oros, plafonul alocat pentru anul 2020 este de 48 milioane de euro, ceea ce arată o scădere de 55 la sută față de anul trecut când fermierii au primit în total pentru cele două scheme, ANTZ 7 și ANTZ 8 un plafon de 106 milioane euro.

    Reamintim că MADR a lansat în dezbatere publică plafoanele pentru restul ANT-urilor, vegetal și zootehnie, singurul domeniu pentru care nu se cunosc sumele fiind creșterea vacilor de lapte și carne. În campania 2019, plafonul alocate pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte a fost de 20.376.400 euro și  85.631.700 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne.

    Crescătorii au primit 17,722 de euro pentru ANTZ 7, tona de lapte și 69,110 euro pe cap de animal pentru ANTZ 8, vaci de carne.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid

    Ultimele știri

    Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe Un fermier și-a completat cererea pentru subvenții cu un agent AI Țeapă de 300.000 de lei cu cereale: A vândut, dar apoi nu a mai livrat marfa Floarea-soarelui FOB România coboară sub 600 dolari/tonă. Cotațiile cerealelor la final de săptămână MADR: Plată de 2.300 lei/cap de animal, în conturi pentru crescători până la 18 decembrie