Teodor Riza încearcă să revoluționeze legumicultura din Olt. Anul trecut s-a făcut coadă la poarta fermei sale
Daniel Befu -
Teodor Riza, producător agricol din județul Olt, a luat decizia să facă legumicultură după ce, la ieșirea din armată, s-a angajat la serele din Codlea. Astăzi, fermierul din Cezeni este plin de energie când vine vorba despre cultura legumelor. Pasiunea îl face să fie neobosit în tot ceea ce face. ”Am împlinit 60 de ani recent, dar am 22. Pofta mi-a venit acum. Mie îmi place acum”, declară despre sine, deși de la 20 de ani doar de muncă în agricultură știe.
”Am făcut un liceu cu profil de viticultură și pomicultură care a început să se miște în mine horticultura. Am fost luat în armata și după eliberare n-am mai apucat să dau la facultate, pentru că ne-au ținut mai mult și n-am reușit să mă încadrez cu termenele limită, ca să mă înscriu. Așa că a trebuit să lucrez undeva și am zis: «Sere Codlea». Mi-am încercat norocul. M-am dus și am fost angajat”, își amintește fermierul despre începuturile în legumicultură.
Acolo a lucrat un an jumate, la sectorul chimizare. ”Chiar era performanță acolo. La începutul anilor ‘80 discutam la 1 ianuarie despre răsaduri de castraveți și de roșii, iar în luna martie se livrau castraveții și în luna aprilie tomatele. Deși specificul serelor era însă mai mult de floricultură și la capitolul legume era performanță fantastică. Atunci, cu soiuri românești, dar și străine, nu neg asta, la Codlea se ajungea la producție de 100 t/ha și la tomate și la castraveți. Din ce observam eu atunci, din poziția pe care o ocupam, că devenisem tehnician responsabil cu chimizarea și mai eram băgat în seamă pe acolo, furnizarea căldurii era problema, fiindcă era destul de scumpă și erau temperaturi destul de joase. Agentul termic era scump, dar toate întreprinderile de acolo aprovizionau și ferme”, își mai amintește de primul său contact cu legumicultura performantă.
În 1983 a luat la facultate după ce, din greșeală, s-a înscris la facultatea de agricultură, în loc de horticultură.
Drumul de la 300 la 2.600 de hectare
După facultate și-a făcut stagiatura în Ograda, județul Ialomița. Imediat după Revoluție s-a întors în satul natal, animat de dorința să facă legumicultură în solarii, urmare a experienței care-l marcase la serele Codlea. La Cezieni s-a angajat la un CAP cu multă legumicultură, pomicultură și viticultură, însă după numai jumătate de an CAP-ul s-a dizolvat. Așa că Riza a înființat o Societate Agricolă pe Legea 36/1991, administrând o fermă mixtă: legumicolă și de cultură mare.
A pornit cu 300 ha, în noua aventură alăturându-i-se toți sătenii care înainte vreme au avut terenurile în cadrul fermei pe care el o păstorise în cadrul CAP-ului. La începutul anilor 2000, societatea agricolă pe care o conducea, ajunsese să lucreze 2600 ha, deoarece Riza le oferea localnicilor peste 3000 kg de grâu pentru fiecare hectar adus în societate.
”N-a fost un lucru foarte bun, pentru că trebuia să ne utilăm foarte bine. Sistemul de irigat începuse să se degradeze. Nu mai puteai să faci performanța de dinainte și, în plus, societățile agricole nu erau forma de organizare perfectă, fiindcă Legea 36 nu era așa de pusă la punct. Șansa mea a fost că oamenii erau extraordinar de muncitori, dar din spate veneau cu această formare. Legea 36 nu m-a ajutat, în 2003 am picat. Știți că au fost ani când au venit dobânzile alea de 150%. Mai mult, am avut un control de la ANAF, în care am fost 2-3 societăți care, fiindcă dădeam atât de mult la oameni, ni s-a impozitat totul pe vreo 3-4 ani în urmă. Au fost experiențe făcute de ANAF pe vreo 2 ferme din Olt, pe vreo 2 din Argeș și în restul țării nimic. Câteva societăți agricole foarte bune au picat la acel moment. Atunci ferma a fost preluată de altcineva, eu am rămas s-o administrez, însă oamenii nu mai primeau 3.000 kg/ha/an, ci o arendă de 600-700 kg/ha/an. În 2008 am decis să o pornesc de la zero, mi-am făcut firma mea și atunci am zis «legumicultură», că sunt mai mulți bani acolo. Am luat-o cu pași mărunți”, explică Teodor Riza.
Solarii ultraperformante, construite cu bani europeni
După intrarea României în UE legumicultorul a aplicat pentru finanțare nerambursabilă, aprobându-i-se un proiect în valoare de 400.000 euro, care i-a permis să construiască o jumătate de hectar de solarii ultraperformante, dotate cu sistem de irigat și, totodată, să își doteze ferma de 700 ha cu utilaje de generație nouă pentru acel moment. În primii 2-3 ani, obținea 100 t/ha la solar, iar pe cele 15-20 ha cultivate cu legume și pepeni în câmp, obținea peste 50 t/ha la tomate și peste 30 t/ha la vinete.
În prezent producătorul are 55 ha de legume în câmp pe care le operează 100% în sistem irigat, precum și 25.000 mp de solarii, în funcțiune sau în curs de finalizare. Loturile legumicole sunt incluse într-un ciclu de rotație a culturilor de 3-4 ani, ponderea lor fiind de aproximativ 20 ha de tomate, 10 ha de vinete, 7,5 ha de pepeni verzi și galbeni, 6 ha de usturoi, 4 ha de ceapă și 6 ha de căpșuni. Totodată a pus bazele unui OUAI care intenționează să deservească ferme cu o suprafață cumulată de 700 ha și a depus documentația pentru accesarea sumei de 1 milion euro pentru refacerea vechiului sistem de irigații și utilarea stației de pompare. Sursa de apă va fi râul Olt, iar captarea se va face prin stația principală de la Fărcașele. Teodor Riza e dintre cei care au trăit vremurile bune, când sistemele de irigații funcționau și știe impactul dramatic pe care apa îl are asupra culturilor.
”Am fost ultimii care am irigat pe sistemul care am irigat pe sistemul Caracal, aici. Am irigat până în 2007-2008. Dacă ni se aprobă proiectul de către AFIR, voi mai dezvolta alte cel puțin 100 ha de legume. E un loc binecuvântat. Dacă ai apă, aici faci 100 t/ha în câmp de voie, la tomate. Noi, ca țară, trebuie să producem roșii. Suntem capabili să producem. Ne ajută clima, însă fără apă să nu te apuci”, explică Teodor Riza.
Poate fi legumicultura în câmp profitabilă?
A urmat o pauză de câțiva ani la culturile legumicole în câmp, atunci când la final, când trăgea linia, a constatat că pierde în loc să câștige: ”Am întrerupt pentru că a fost un excedent de legumicultură în momentele alea. Legumele mergeau doi ani pe minus, un an pe plus. Fiindcă piața era suprasaturată, nu mai exista rentabilitate. Acum însă, se vede altceva. Suprafețele legumicole din România au crescut la solarii, dar la câmp s-au pierdut. Înainte fiecare CAP avea 50 ha de legumicultură în câmp. Acum cred că cea mai mare fermă de legume din județul Olt este a mea, cu 55 ha. Există un vid de producție între 1-10 iulie și 1 septembrie pe care de unde îl iei? Dacă importăm și atunci, înseamnă că mai bine ne dăm cu ceva în cap. Eu am încredere, vă spun sincer, că legumicultura în câmp poate fi profitabilă. Cred asta, pentru că anul trecut am vândut cu coadă”, crede fermierul.
În anii în care a suspendat cultivarea legumelor în aer liber, legumicultorul a profitat de pauză, investind în crearea unei infrastructuri complexe de irigații, ce cuprinde atât fertirigat prin picurare, cât și sistem de irigat prin aspersie.
În prezent Teodor Riza își îngrijește ferma cu un staff format din 30 angajați și 60 de zilieri. Producătorul își livrează producția preponderent la Craiova, Caracal, Slatina, Brașov și Pitești. În 2021 își propune să vândă 1200-1300 t pentru consum și o cantitate similară la fabricile de conserve din Caracal, Râureni și Scornicești cu care are încheiate contracte.
Tehnologie ca la carte pentru producții legumicole premium
Pasul zero, pe care fermierul îl consideră fundamental pentru o cultură reușită, îl reprezintă calitatea lucrărilor solului. ”Fără scarificare la 70 cm și fără arătură la 40 cm nu poți face performanță. Legumicultură fără lucrări puternice de adâncime n-ai cum. Vânăta are o rădăcină destul de puternică și atunci prin lucrările solului satisfaci nevoile plantei, permițându-i să-și dezvolte ușor rădăcinile. O arătură puternică, foarte adâncă, la 40 cm, permite înglobarea resturilor vegetale înglobate în sol și ajută la dezvoltarea în forță a microroganismelor, dar și a râmelor. Iar scarificarea de adâncime afânează solul. Aceste aspecte te ajută foarte mult la legumicultură. Asta e prima verigă. Dacă n-o faci pe asta, degeaba le faci pe celelalte, că ai minus 25% din start la producție”, punctează specialistul.
Alți pași constau în grija pe care o dă grădinii sale, de la soiurile și hibrizii pe care îi alege, până la modul cum se îngrijește ca plantele sale să ajungă să fructifice la potențialul maxim. ”La castraveți merg cu soiurile Christina și Director, în timp ce la tomate în câmp merg pe hibridul Menhir, care are o culoare fantastică și culoarea de zahăr destul de bună și fermitate destul de bună. De asemenea, cultiv și soiul Pera d’Abruzzo. E italian, dar e extraordinar. E cu semințe foarte puține, dar e de o dulceață fantastică, are un conținut de zaharuri foarte ridicat și pentru cine ar face un suc de roșii de Pera d’Abruzzo, i s-ar da mulți bani pe el. Seamănă cu inima de bou, dar la inima de bou rezistența e de două zile, în timp ce Pera d’Abruzzo e la fel de flexibilă și gustoasă, numai că poți s-o duci și 3-4 zile. Iar conținutul de zahăr e mai mare la Pera d’Abruzzo. Chiar dacă este soi italian, nu contează. S-a aclimatizat la noi. Eu îl folosesc de 10 ani. De felul meu sunt foarte patriot, dar noi nu avem soiuri performante care să ajungă la 100 t/ha, dacă vrem să discutăm pe real, ci trebuie să luăm de afară”, exemplifică producătorul.
Schema de udare a plantelor, ”secretul” pentru recoltele bogate din ferma Riza
Teodor Riza nu se mulțumește doar să le dea plantelor apă, ci modul în care le-o administrează face diferența. ”Eu zilnic dau apă la picurare, cel puțin 6 l/picurător, dar ajung și la 10 l/picurător. În apa de picurare eu pun și substanțe nutritive. Am început să merg foarte, foarte mult pe acizi humici și acizi fulvici, pe lângă N,P, K și cu microelemente. Însă, totodată, toți știm că clima a luat-o razna. De aceea atenția oricărui legumicultor trebuie să fie fantastic de mare. Anul trecut am avut 70°C la sol. De 3 ani de zile ne confruntăm cu așa ceva. După 1 iulie discutăm despre temperaturi groaznice. A fost destul de rău. De aceea trebuie intervenit cu picurarea, însă trebuie creat și un microclimat de aspersie. Eu aplic o ploaie seara sau dimineața, din două în două săptămâni, ca să se creeze un microclimat în jurul părții vegetative a plantelor, pentru a contracara arșița, care le creează un disconfort și apar niște pete pe fructe de la uscăciune și de la razele solare. Eu aplic 100 mc/ha din două în două săptămâni. Când simt că temperaturile o iau razna, eu fac această aspersie, cu 3 ore de irigat dimineața și 3 ore seara. Discutăm de intervalele orare 6.00-9.00 și 18.00-21.00 sau 19.00-22.00. Însă e obligatoriu să poți să și controlezi udarea și să n-ai scurgeri de apă, că ele fac mai rău după aia”, explică acesta.
Următorul pas îl constituie protecția plantelor, care se poate face doar prin observație și prin respectarea ciclurilor optime de rotație a a culturilor. Un ciclu complet de rotație a culturilor în ferma legumicolă a lui Teodor Riza se întinde pe 3-4 ani. ” Protecția plantelor trebuie făcută ca la carte. Bolile au apărut fiindcă nu mai respectăm asolamentele sau nu facem arătura pe care am spus-o anterior. Asolamentele sunt câștig. Eu fac tot ce pot ca să le respect. Uneori poate și eu mai greșesc pe suprafețe mici de 2-3 ha, că n-ai cum să fii perfect. În plus, trebuie să fii un observator fin. Dacă n-ai observația cu tine, ești mâncat. Observație înseamnă să dai ture de 3 ori pe zi pe parcelele tale. De aceea e o muncă în care trebuie să fie pusă și pasiune”, precizează acesta.
O atenție deosebită o acordă substanțelor nutritive pe care le aplică, grija sa fiind diminuarea pe cât posibil a chimizării, deși culturile sale sunt unele convenționale. ”Eu aplic pe sol și vermicompost, pe care îl achiziționez din Bulgaria și pe care îl prepar după o rețetă personală, care e secretul meu tehnologic. Simțămintele mele sunt pentru a face un produs curat și investesc în direcția asta. De aia folosesc vermicompostul, acizi humici, acizi fulvici, alge și tot ce este natural. E crezul meu, cel care-mi dă cele mai mari bucurii. Nu spun că banii nu contează, dar nu sunt ahtiat după bani. Aș vrea ca lumea să mănânce de la mine cu bucurie și dacă anul trecut am dat cu coadă, înseamnă că ce am produs a fost bun”, punctează Teodor Riza filosofia după care se ghidează.
Un om nimerit în lumea culorilor
Pentru Teodor Riza agricultura e muncă, știință, pasiune și o artă. Poate de aceea, uneori se simte asemeni unui Picasso care-a plonjat în propria-i pânză, pierzându-se într-o mare de culori.
”Pentru mine, ca legumicultor, ceva-ul acela este când, după ploaie, iau mașina și mă duc la cele 55 ha de legume și văd picăturile alea agățate de frunze și de fruncte. După o ploaie se deschid toate florile, iar fructele au o altă culoare. E o explozie de verde, de roșu de roșie, de roșu de căpșuni, de galben de pepene galben, de verde de pepene verde. Sunt culori fabuloase. E o baie de culori. E o artă. Toată această explozie de viață îți oferă o trăire dintre cele mai intense. Pui o sămânță din care nici nu-ți vine să crezi că din asta o să iasă ceva, din ea iese răsadul verde, îl pui în pământ, începe după aia verde cu culori de galben, cu flori, apoi cu culori de roșu, când se coace fructul și, pe lângă toate acestea, când sunt în grădină, simt cum îmi trece ozonul pe la nas”, își pictează în cuvinte propria grădină, din inima Olteniei.
