• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Toma Zerestea – ardeleanul care și-a făcut fermă în Columbia, apoi s-a întors acasă să crească Angus

    Daniel Befu -

    Toma Zerestea, mic fermier din județul Sibiu, este ”un personaj” rupt parcă din povestirile lui Ion Creangă. Despre el au mai apărut materiale de presă, în care s-a pus accentul mai ales pe amănuntul picant, dar adevărat, că a jucat în telenovele sud-americane. Experiența sa include o fermă în Columbia, dar și întoarcerea acasă pentru a face agricultură pe meleaguri sibiene.

    Toma Zerestea, alături de fiica sa, Ana Carolina, și de soția Tania care urmează să nască

    Copilăria și adolescența și le-a petrecut învățând toate conjugările posibile ale verbului «a munci».

    ”Eu m-am născut la sat, la Sebeșul de Jos, comuna Turnu Roșu, județul Sibiu. Mi-am pierdut tatăl când aveam 2 ani jumate și muncesc de când mă știu, de mic copil. Nu știu să fac altceva. Ajutam, trecând prin etapele care sunt, în funcție de vârstă. Când ești cel mai mic, te urcau călare și mânai calul, când creșteai mai mare, mai țineai și de mașină, că pe timpuri se mașinea cu calul în câmp. După aceea mai mergeai și la plug. Am trecut toate etapele care sunt la țară. În jur de 12 ani am început munca mai grea, să zic așa. Atunci mama mi-a cumpărat un cal care-mi plăcea și am început și eu să merg cu el la pădure, ca să mai aduc un lemn și să fac diverse munci cu el. Școala profesională din păcate, așa a fost situația de viață, nu am terminat-o. Tot timpul mi-au plăcut animalele. N-am avut posibilitatea și îndrumările necesare ca să fac o veterinară, sau ceva, dar animalele mi-au plăcut tot timpul. Știu să fac multe chestii, dar asta-mi place: animalele”, își începe povestea Toma Zerestea, care, ca prea mulți români care nu vedeau pentru ei nici un orizont de trai decent în țară, a decis în 2004 să plece la muncă în străinătate. A ales Spania.

    Porci și viței crescuți și înjunghiați românește sub dogoarea soarelui spaniol

    În Spania a început săpând șanțuri și făcând munci de necalificat, când încă nu știa limba, ulterior ajungând să lucreze ca șofer, ca lucrător în ferme, sau în grădinărit. Însă indiferent cu ce s-a îndeletnicit, chiar dacă se afla la 3100 km de casă, dragul de animale i-a dat ghes într-atât de tare, încât să și-l astâmpere cumva.

    ”Mi-am găsit de lucru într-o fermă de cai, unde am început să învăț un pic și despre dresaj. Acolo am avut și clienți la care mergeam la domiciliu, le călăream caii și îi îngrijeam. Apoi mi-am deschis un echivalent al PFA-ului de la noi, unde am avut 3 angajați. Mă ocupam de întreținerea și amenajamentul de grădini: tăiat iarbă, semănat iarbă, sisteme de irigat, curățări de pomi, întreținere de piscine și de grădini. Chiar și când am fost în exterior am avut animale. Cum locuiam într-o zonă de periferie, aproape de Madrid, mi-am închiriat o grădină la Valdemorillo, unde am ținut animale. Nu era închiriată pe numele meu, ci a unui spaniol. Avea cai și eu mă ocupam și de caii lui și atunci a zis: bucata asta e a dumneata, poți să-ți ții ce vrei în ea. Partea mea era de 25 de ari. Acolo mi-am crescut animalele mele. Am avut 2 armăsari, 3 mânji, am avut și 3 viței, pe care-i cumpăram de la ferme și-i creșteam cu biberonul. Am crescut și 9 porci. Aveam țarc pentru porci și îi țineam afară tot timpul, că acolo nu-i frig și iarna nu ninge. Între timp lucram și ca șofer la o fabrică mai mică de pâine. De la 4 dimineața la 10 mergeam și împărțeam pâine pe la magazine și în rest îngrijeam de animalele mele. După aceea, când n-am mai distribuit pâine am lucrat la o fermă de vaci și în paralel îngrijeam de animalele mele”, explică sibianul.

    Animalele le lua de mici, le îngrășa, le sacrifica și le vindea conaționalilor cu care era în contact ”Știți cum e tot românul, străin, dincolo. Eram între noi, ne aduceam un pic aminte de acasă, că tăiai porcul ca la tine acasă. Când tăiam un vițel, îl împărțeam în 7-8, lua fiecare o parte și îmi scoteam și eu cheltuiala. Nu era o afacere din care te îmbogățeai”, zâmbește când privește înapoi înspre acei ani.

    A renunțat la micul colț românesc de lângă Madrid, pentru Bogota

    Traiul pastoral în climat mediteranean i-a fost însă perturbat abrupt de tehnologie, bat-o vina, care l-a ispitit să deschidă printr-un click inocent, dar și o țâră cam păcătos, o mică cutiuță electronică a Pandorei, care l-a azvârlit pe un alt continent.

    ”Când eram în Spania a urmat un context foarte ciudat. Nu mă feresc să spun, că n-am de ce. Eram la un internet cafe, ca să rezolv niște lucruri, fiindcă n-aveam internet acasă. Ea era în partea cealalaltă și la un moment dat n-a putut să mai stea. S-a ridicat brusc și a plecat în grabă. Nu știu dacă e prea etic ce-am făcut, dar am făcut-o, fiindcă mi-a plăcut de ea. M-am dus și i-am luat adresa de email de pe calculatorul la care a stat ea, fiindcă, plecând în grabă, nu și l-a șters. L-am băgat în baza de date și am început s-o caut. Am intrat pe chat și am discutat cu ea un timp, i-am spus cine sunt, cum am făcut rost de emailul ei și după un timp am ieșit la o cafea, la o bere, la plimbare și… ni s-a născut o fetiță, care acum are 11 ani. Ea este din Columbia. Era venită cu contract, ca infirmieră, la o rezidență de bătrâni și după aceea s-a angajat în renumitul spital madrilen Puerta de Hierro. În 2012 am plecat împreună în Columbia. Acolo mi-am cumpărat o mică fermă”, rezumă episodul care i-a schimbat radical viața.

    În ferma de lângă Bogota, Toma Zerestea își hrănea vacile cu tamarillo, physalis, avocado și banane

    Cât era încă în Spania, Toma Zerestea a trimis mai multe tranșe de bani bani viitoarei lui soacre, ca să plătească un teren de peste 3 ha, amplasat în localitatea Silvania, lângă Bogota, teren care îi plăcuse atunci când a vizitat Columbia.

    ”Din păcate, după mutarea noastră în Columbia, relația cu fata respectivă nu a durat mult. În 6 luni ne-am despărțit, deși stătusem 7 ani împreună. A fost o problemă cu achiziția terenului. Poate și din cauza asta au început problemele noastre, pentru că eu am trimis anumite sume de bani ca mama ei să plătească terenul, dar n-a fost așa. Ultima tranșă de plată am adus-o eu la mutarea în Columbia, însă când am vrut să semnăm actele finale de vânzare, ne-am dat seama că din sumele trimise pentru teren nu fuseseră plătiți decât 30.000 euro. Norocul meu a fost că proprietarul care a vândut, când a făcut actele de promisiune de vânzare, nu știu din ce motiv, sau poate a vrut s-o mintă pe ea, știind că eu nu-s acolo, în acte a trecut că ne vinde o suprafață mult mai mare de teren, care în realitate nu era. În acte au fost aproape 6 ha, iar în realitate erau 3 ha. Și atunci m-am agățat de partea asta și am intrat la negocieri cu el ca să împărțim ferma, eu să nu-i mai dau nici un ban și să rămân doar cu partea plătită. Și aici a intervenit o altă problemă acolo. În Columbia în agricultură nu-i permis să faci suprafețe mai mici de 1 ha dintr-o fermă mare, dar am rezolvat problema și am rămas cu un pic peste 1 ha de fermă împărțită în două părți: una de 55 arii și una de 50 de arii”, ridică praful de pe episodul tensionat cu care și-a început șederea în Columbia. Însă sorții destinului potrivesc zarurile în moduri care scapă înțelegerii omenești.

    Singur cuc și cu inima frântă în Silvania, la un ocean distanță de casa părintească din Transilvania, în timp ce-și punea ferma pe picioare, a început să interacționeze cu fermierii din apropiere. În scurt timp, transilvăneanul nostru s-a adaptat atât de bine în comunitatea din vecinătatea Bogotei, încât, dacă nu l-ar fi trădat fizionomia, ar fi fost lesne confundat cu un fermier de-al lor.

    ”Ferma am împărțit-o în două. Pe o jumătate am crescut animale și pe cealaltă am cultivat o parte cu fructe tropicale specifice în Columbia, în special tomate de arbore (n.r. tamarillo) și plante aromatice, pe care le vindeam în Bogota în piață. Aveam un post acolo, într-o piață. Cum am ajuns să pot vinde în piață are în spate o întreagă poveste, pe care o rezum foarte pe scurt. Între timp am cunoscut altă fată, care era din apropiere, din vecini. Ai ei aveau o fermă și locuiau acolo și ne-am îndrăgostit. Ea e aleasa mea, fata care ulterior mi-a devenit soție. În urma acestei evoluții neașteptate, m-am împrietenit cu fratele ei și m-a luat cu el la piață. Acolo am luat un post unde să pot și eu să-mi vând marfa. Vindeam numai noaptea, că vindeam la angro. Noi mergeam seara, ajungeam la 12.00, la 4.00 dimineața nu mai aveam marfă, că veneau cei care cumpărau și dimineața trebuia să fie la magazine și la piețele mici, cu marfa”, explică fermierul globe-trotter.
    Una din variantele tehnic posibile de ”rai al vacilor” pe pământ

    Pe partea zootehnică, în primul an a avut la dispoziție 2 ha, pe care a crescut vaci a căror carne mustea de-un flavour tropical.

    ”Agricultură am făcut în Columbia 2 ani, dar lucrurile s-au petrecut foarte repede. Acolo nu aveam anotimpuri ca la noi. Acolo, de exemplu, dacă vrei să pui porumb de fiert, culegi de 4 ori într-un an. L-ai cules, ai semănat, l-ai cules, ai semănat. Ciclurile sunt altfel. În timpul negocierilor, până am ajuns la un acord cu fostul proprietar, eu am beneficiat de toată ferma, pe toată suprafața de peste 3 ha. În cealaltă suprafață creșteam viței. În fiecare lună duceam câte 1-2 vaci la târg, dar de la târg întotdeauna veneam înapoi cu 3-4 viței mai mici. Îi plăteam, îi urcam într-un camion și ziceam: «mi-i lași în cutare loc». Când camionul ajungea în zonă la mine, îi dădea jos, mi-i lega de-un stâlp și îi lăsa acolo, iar eu mergeam și mi-i luam de acolo când mă întorceam de la oraș la fermă. Vițeii îi rulam foarte mult. Eu nu aveam altă sursă de venit și dacă câștigam, în bani românești 200-300 lei la un animal, pentru mine era foarte mult. Cel mai mult am avut 7 capete de bovine, dar într-un an mi-au trecut prin fermă zeci, fiindcă ele au fost rulate mereu. M-am apucat de îngrășat viței, fiindcă aveam aproape de fermă o companie care era exportatoare de fructe tropicale și atunci tot deșeul pe care îl scoteau de la ei, trebuiau să justifice unde îl duc. Și eu am făcut un contract cu ei să mi-l aducă mie la animale și tot deșeul de fructe îl dădeam la vite. Vițeii mei mâncau uchuva (cireașă de pământ), tamarillo (roșii de arbore), banane, avocado, un pic de toate, dar cel mai mult le dădeam uchuva. Îmi aduceau saci întregi. Compania nu îmi aducea fructe stricate, dar la export nu putea să meargă orice. Dacă era un pic moale, sau cu un mic defect vizual, era considerat rebut, așa că vacile mele aveau la discreție toate fructele pe care le mâncau, plus iarba care creștea tot timpul, că eu aveam un ciclu de păscut. Le țineam în gard electric și aveam suprafața împărțită de din două. Aveau sârmă în spate, sârmă în față și după ce animalele mâncau iarba din prima jumătate, mutam atât sârma din față, cât și sârma din spate 20 m mai încolo, ca să nu se întoarcă unde au mâncat”, își amintește Toma Zerestea.

    De la vite hrănite cu fructe tropicale, la porci îngrășați cu pufuleți și chipsuri

    Ulterior, atunci când s-a finalizat tocmeala pentru teren și a rămas cu un pic peste 1 ha, Toma Zerestea și-a lichidat efectivul de bovine și a continuat doar cu plantația de tamarillo și plante aromatice și, pe un teren pus la dispoziție de familia viitoarei lui soții, a ridicat o mică crescătorie de porci.

    ”Pe partea de fermă de care a trebuit să mă despart la încheierea negocierilor, m-am mutat în fermă la partenera mea de viață, pentru că pe partea de fermă la care am renunțat, era și casa și am pierdut-o. În paralel m-am apucat de crescut porci, fiindcă era o posibilitate de afacere. Poate unora o să li se pară că «băiatul ăsta a făcut prea multe în timp așa de scurt». Însă eu sunt o persoană care nu prea las să se piardă oportunități. Dacă mă duc la magazin să cumpăr ceva și în drum spre magazin văd o oportunitate de a pune la cale ceva, o fac, chiar dacă eu am plecat la magazin. Așa a fost și contextul care m-a determinat să mă apuc de crescut porci. Eu mergeam la piață cu tamarillo și la piață am găsit oportunități de a obține resturi de pâine de la fabrici de pâine, resturi de pufarine și resturi de la chipsurile de cartofi. Am ajuns la o înțelegere cu soacra mea, ca să îmi dea în folosință pentru creșterea porcilor o bucată de teren, fiindcă ei aveau o fermă de 8 ha. Acolo mi-am făcut cotețe de porci pe gustul meu, cum am știut eu și cum le-am vrut eu, pentru că tot timpul caut să fac inovații ca să-mi ușurez munca și să fie cât mai puțin de lucru fizic, pentru că mâna de lucru e foarte importantă și timpul e cel mai mare dușman al nostru”, își justifică pașii făcuți, ardeleanul.

    Toma Zerestea în rolul unui polițist din New York

    Fermierul globetrotter, ziua era polițist newyorkez, iar noaptea dormea cu pușca sub pat, într-un orășel lângă Bogota

    Devenirea fermierului globetrotter Toma Zerestea n-ar fi completă fără experiența actoricească, trăită pe platourile de filmare columbiene, unde a facut inclusiv câteva cascadorii și a jucat inclusiv rol de polițist newyorkez sau detectiv.

    ”În Columbia am făcut și un pic de actorie, dubluri și chestii din astea, în timpul liber. Lucram cam 1-2 zile pe lună. Mă sunau: «hai nu vrei să filmăm ceva?» Eu i-am găsit pe ei. Căutam tot timpul oportunități de bani. În timp ce navigam pe internet, am găsit anunțul: «căutăm actor tânăr pentru dublură», că ei își filmau multe telenovele despre droguri și aveau nevoie de oameni blonzi, de fizionomii europene, să zicem, pentru anumite roluri. Primeam în jur de 200.000 de pesos pe zi. Nu era mult, era în jur de 50 de euro, dar oricum erau bani frumoși pentru Columbia, în contextul în care un zilier la soacră-mea în fermă câștiga cam 8-9 euro/zi. Când filmam, dacă trebuia să călătorim în altă zonă, ne plăteau avionul, mâncarea și cazarea. Columbia am văzut-o și cu echipele de filmare, dar și când am fost în vacanțe: la Santa Marta, Santander și Girardot”, își rememorează momentele când a fost actor de ocazie.

    Toma Zerestea în Columbia

    Reîntoarcerea cu o latino-americană la braț, acasă, în sibiime, lângă izvoarele care curg printre pietre, sub brazii din Carpați

    În martie 2014 Toma (33 ani) și iubita lui, Tania Camilla (28 ani), se îmbarcau într-un avion de Europa, având ca destinație finală casa lui părintească din comuna Turnu Roșu, satul Sebeșu de Sus, loc aflat la poalele Carpaților. O casă rămasă goală și în semidegradare, după ce mama bolnavă a fost luată de unul din frați în Spania, meleag mai prielnic oaselor bătrâne, peste care-au trecut atâta amar de ierni de cele vechi, românești.

    Gândul zero al celor doi a fost să înceapă o mică fermă de animale (îndeletnicirea favorită a lui Toma) în România. Cunoscând spaniola, știind să cultive tamarillo și în buzunar cu banii nu prea mulți încasați din vânzarea a jumătate din ferma din Columbia, părea că e înarmat cu un arsenal de instrumente și aptitudini inutile în scenografia noului peisaj. Însă, la fel ca mulți alți români reîntorși peste ani acasă, a adus cu el în mica comunitate rurală, orizonturile largi ale locurilor pe care le-a cunoscut în călătoriile sale, obiceiurile culturale și modul în care oamenii muncesc și se organizează în munca din fermele din Spania și Columbia. Și memoria reușitelor din trecut, când, pornind de la zero de atâtea ori, a reușit să-și creeze un rost sub cer.

    Familia lui Toma Zerestea în județul Sibiu

    ”Am venit bogat. Financiar n-am venit mai bogat, pentru că pierdusem mulți bani, dar am venit mai bogat spiritual și din cunoaștere și experiențe. Venirea Taniei în România a fost prima ei călătorie în străinătate. Ne-a așteptat la aeroport fratele meu din Canada, care în timpul ăla era în România și ne-a adus acasă. Când am ajuns, mi s-a părut bine și frumos. Îmi amintesc că la venire, am prins o primăvară răcăoroasă. Aia nu i-a plăcut deloc Taniei. De la climă tropicală să vii la frig n-a fost ok deloc. În plus, chiar dacă familia ei și cu ea trăiau în Columbia la fermă, la ei condițiile erau destul de ridicate față de la mine la țară, unde aveam o locuință în care nu a mai locuit nimeni de foarte mult timp și nu erau niște modernizări făcute. Deși știa situația, că nu m-am ascuns după deget, când a văzut starea de fapt n-a fost chiar pe gustul ei și atunci a trebuit să facem niște schimbări pe care de comun acord le-am considerat priorități ca să avem un standard decent. În plus Tania, chiar dacă a trăit în fermă, ea n-a dat niciodată cu sapa și nu s-a ocupat prea mult de animale, pentru că ea are două facultăți, dintre care una de contabilitate”, ne-a povestit Toma Zerestea.

    Cu iubita lui s-a căsătorit aici, în România și Tania a fost acceptată de comunitate ca una de-a lor. Toma și Tania au împreună o fiică minunată, Ana Carolina, de 6 ani, iar în aproximativ o lună li se va mai naște o fetiță.

    Cu banii din Columbia și-a făcut o fermă de capre

    Cu cei 35.000 euro proveniți din vânzarea fermei din Columbia, au pus bazele unei mici crescătorii de capre, care a început cu 33 de capete, ca să ajungă la 260 capete în 3 ani. ”Am hotărât că trebuie să investim în ceva din care să și trăim și am hotărât să cumpărăm capre, fiindcă laptele de capră e căutat și sănătos. Caprele le-am cumpărat după 2 luni după ce-am ajuns. Poate nici atât, poate după o lună jumate. Eu mergeam cu caprele la păscut, ea stătea acasă, făcea brânză și o vindea la clienți care și cum veneau. Ajunseserăm să avem un portofoliu de mai multe produse, pe care trebuia să le ducem la clienți. Eu dacă mergeam cu caprele, nu puteam să vând la oraș, iar la țară nu poți să vinzi toate produsele, dacă începi să ai cantități mari. Am stabilit o zi pe săptămână în care mă duceam la Sibiu și mergeam la clienți acasă, la poartă sau la ușa apartamentului și le dădeam telemea și alte produse. Am avut un băiat care a stat 2 ani la noi, dar s-a plictisit, caprele-s cam greu de păscut și nu a vrut să mai stea. La un moment dat am simțit că nu putem să mai facem față și am vândut caprele, din cauză că n-am avut personal”, își rezumă fermierul prima experiență agricolă de după revenirea în România.

    Și, resetând totul, a luat-o iar de la început. ”Într-o seară, căutând pe internet, am găsit un anunț în Timiș, postat de un fermier, aflat în căutarea unui fel de administrator la ferma lui de Angus și era plătit bine pentru România: 1.000 euro/lună. Ne-am sfătuit și am zis: «hai să sunăm și să mergem». Am dat telefonul și în două zile fermierul a și venit acasă la noi. Era în aceeași situație ca mine, că nu găsea oameni. Când a venit, noi încă mai aveam în gospodărie, ca tot omul: vaci, cai , rață, porc, găină și cățel. Am căzut de acord, am mers și am văzut și noi ferma unde urma să locuim. Nu avea baie și alte dotări de care aveam nevoie, dar ne-a spus: «facem condiții, dar haide, vino tu mai repede și când e gata vine și soția după tine». Între timp mi-am cumpărat și eu vaci Angus și le-am ținut acolo, la ferma lui. Îngrijeam de o fermă de 100 de vaci, împreună cu ale mele. Am locuit și muncit acolo 2 ani și 4 luni. Am schimbat foarte mulți muncitori și a venit un moment când am decis să ne despărțim. I-am dat un preaviz de vreo 3 luni de zile. I-am zis să își găsească oameni: «Până în data cutare vreau să mai stau, nu pot să stau mai mult. Stau până îți faci fânul, să îți fac fân ca să ai pentru iarnă,ca să nu zici că te-am lăsat descoperit și după aceea plec, dar nu mai mult de data asta nici măcar cu o zi, pentru că trebuie să merg să-mi fac și mie fân pentru animalele mele».

    A trecut pe creșterea vacilor Angus

    A ales să înceapă o exploatație de vaci Angus, deoarece implică un efort mai mic și mai ușor gesionabil. A pornit în 2018 cu 10 juninci, ca în prezent să aibă 20, cărora li se adaugă o bălțată românească ca să aibă lapte în casă și o iapă, slăbiciunea lui.

    Dacă la revenirea în țară avea din moșteniri 1,3 ha de la tatăl său și alte 3 ha de la rude, în prezent deține în proprietate 13 ha, pe care le folosește pentru pășunatul animalelor, în contextul în care nu a reușit să contracteze nici un hectar din fondul de pășunat al primăriei.

    ”Diferența între cele 4,3 ha moștenite și cele 13 ha pe care le am acum, e teren pe care mi l-am cumpărat eu. La noi în zona noastră n-a fost colectiv și sunt parcele foarte mici și e foarte greu. Eu am atâta teren, dar e fragmentat în 200 de parcele. Deci e foarte complicat. Mi-am luat și în arendă vreo 15 ha pe valea Hârtibaciului, că vreau să cresc efectivul de animale și am nevoie de porumb ca să cultiv porumb sau păioase. Stabilitatea financiară încă n-o avem, pentru că eu vacile le-am cumpărat juninci și aproape 3 ani le-am întreținut noi. Pe primul an am luat un pic de subvenție, în al doilea an după ce a trecut subvenția de 8 luni nu am luat și în al treilea an e cel de acum, când am luat un pic de subvenție, a fost mică, am luat numai pe 10 capete, cu 1800 și ceva de euro nu poți să ții 10 capete un an de zile”.

    Ținta: 30 de taurine și 50 de hectare de teren

    În prezent lucrează într-un job cu salariu mic, dar care-i permite să-și vadă și de animale și speră ca într-un viitor cât mai apropiat, ferma sa să devină sustenabilă economic. ”Peste 3 ani aș vrea să mă văd cu minim 30 de capete, să lucrez undeva la 50 ha teren în arendă și al meu, din care probabil 30 ha al meu, să fim sănătoși și să ne placă să muncim, că ăluia care nu-i place să muncească, în agricultură n-are cum răzbi. Ești legat acolo de țărâna aia pe care o lucrezi și de animalele de care te îngrijești. Am 40 de ani, dar nu mă consider bătrân, chiar dacă nu mai sunt ca la 20, însă ca fizionomie, dacă vă uitați la mine, se cunoaște. Mie nu-mi dă nimeni mai puțin de 50. Se cunoaște că am tras și trag, fiindcă la mine ziua durează cât e de lucru. Eu am avut zile când am lucrat de la 5 dimineața până la 1 noaptea și până la 2 și până la 3”, își încheie povestea conjugând verbul ”a munci” la timpul prezentul continuu.

    Epilog

    Toma Zerestea (40 ani), cu școala profesională neterminată, cu 20 de vaci, 13 ha în proprietate și 15 ha arendate, este un fermier al cărui impact în PIB-ul agriculturii românești este imposibil de cuantificat.

    Epilog alternativ

    Când spui Toma Zerestea, sintetizezi în două cuvinte ceva ce nu poate fi încăput. E pulsarea dorului neostoit de viață dintr-un suflet viu. Un om care a trăit enorm: cetățean al lumii, român, ardelean, țăran din Sebeșu de Jos, sat la care ajungi la un moment dat, luând-o la stânga în Tălmaciu, dacă vii dinspre Sibiu, înainte de a intra pe valea Oltului (sau luând-o la dreapta în Tălmaciu, dacă vii dinspre Râmnicu Vâlcea, după ce ieși de pe valea Oltului). Condamnat să fie sărman și cu o istorie personală anostă, dacă ar fi rămas acasă, el a făcut pas după pas înspre necunoscut, făcând echilibristică pe câteva din meridianele Planetei, în încercarea de evadare din propria condiție. După un drum sinuos și plin de zbateri, în care a trăit mai multe vieți în una singură, Toma Zerestea a descălecat, ca-n tinerețe fără bătrânețe, pe meleagurile unde s-a născut, aducând cu sine o prințesă răpită dintr-un regat îndepărtat. Azi el este gospodar în satul natal și are toate premisele ca, prin experiența de viață cosmopolită acumulată, dublată de o tonă de muncă, în câțiva ani să ajungă un fermier robust, chiar dacă încă mic. Ca el sunt milioane de suflete de români, care și-au luat zborul în stoluri mai mari sau mai mici înspre zări mai dătătoare de speranță, ca apoi unii să se întoarcă acasă, sperând că poate a sosit și anotimpul lor.


    Te-ar mai putea interesa

    Noua lege a cooperativelor! Gospodăria țărănească – membru. Scutiri de impozite pentru cooperative! Subvenții APIA 2022: Dispoziție dată de ministrul Adrian Chesnoiu pentru plățile către fermieri! Azomureș a anunțat că oprește temporar producția de îngrășăminte agricole!

    Ultimele știri

    MAREA EXTRAGERE. Concursul Timac Agro România: Fertiactyl – Fă mutarea decisivă! ”Se gândește cineva la noi, țăranii de rând care avem până în 5 ha și 5 vaci care nici subvenție nu primesc?” Ministerul Agriculturii: Scenarii de intervenție pentru a ajuta fermierii care suferă pierderi!