• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Eurodeputatul Dan Motreanu a solicitat la Bruxelles măsuri de sprijin pentru protejarea solului

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Măsuri de sprijin și stimulente financiare pentru fermierii care protejează solurile și terenurile! Europarlamentarul român Dan Motreanu arată într-o postare pe pagina sa de Facebook că în cadrul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European a fost adoptat astăzi, 15 aprilie, un proiect de rezoluție prin care se solicită Comisiei Europene elaborarea unui cadru legislativ pentru protecția și promovarea utilizării durabile a solului.

    ”Am solicitat Comisiei Europene să propună legislație pentru protecția solului în UE. Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European a adoptat, astăzi, un proiect de rezoluție, la care am susținut o serie de amendamente, prin care solicităm Comisiei Europene să elaboreze un cadru legislativ ambițios pentru protecția și promovarea utilizării durabile a solului.  Noua legislație ar trebui să țină cont de amenințările importante la adresa solului: deșertificarea și salinizarea, practicile agricole nesustenabile, pierderea materiei organice, gestionarea defectuoasă, abandonarea terenurilor, contaminarea și pierderea biodiversității”, susține europarlamentarul PPE, Dan Motreanu.

    Acesta menționează faptul că noul cadru legal ar trebuie să cuprindă pe lângă criterii pentru evaluarea calității solului, obiective de refacere, măsuri de monitorizare și măsuri de sprijin și stimulente financiare suplimentare pentru cei care protejează solurile și terenurile.

    ”Noul cadrul legal ar trebui să respecte principiul subsidiarității și drepturile de proprietate și să includă criterii pentru evaluarea calității solului, obiective de refacere, măsuri de monitorizare și raportare, schimbul de bune practici și formare, precum și măsuri de sprijin și stimulente financiare suplimentare pentru ca proprietarii de terenuri să protejeze solurile și terenurile. Această inițiativă vine în urma faptului că măsurile existente atât la nivelul UE cât și la nivelul statelor membre s-au dovedit a fi insuficiente, iar în ciuda faptului că există o Strategie tematică UE privind solul, degradarea terenurilor a continuat în întreaga UE, pierderile fiind estimate la 50 miliarde de euro pe an”, precizează europarlamentarul român Dan Motreanu.

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Fermierii care se gândesc să lase floarea-soarelui pe câmp până în primăvară Prețul verzei de Buzău cumpărată direct…din Buzău. Recolta de anul acesta este una bogată Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial