• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Asociație de oieri – mesaj pentru ministrul Agriculturii, Adrian Oros

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Crescătorii de ovine salută prelungirea ajutorului de stat pentru creșterea animalelor în 2021, sume care ajung pentru menținerea Registrelor Genealogice (RG) și ameliorare, și transmit ministrului agriculturii, Adrian Oros, că așteaptă ”cu interes” suplimentarea plafonului alocat pentru acest an, la rectificarea bugetară, așa cum li s-a promis în cadrul întâlnirii pe care au avut-o cu demnitarul săptămâna aceasta.

    ”Salutăm decizia ministrului Nechita-Adrian Oros de a prelungi Hotărârea nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor. După dezbaterea avută cu domnia sa privind atingerea unor performanțe în ameliorarea animalelor în special al ovinelor și caprinelor, a fost prelungită susținerea financiară până la sfârșitul anului. De asemenea așteptăm cu interes suplimentarea sumelor la rectificarea de buget, așa cum a menționat domnia sa”, se arată într-un comunicat al Asociației MoldoOvis, semnat de președintele dr. ing. Ionică Nechifor.

    În cadrul aceluiași text se mai arată că este de apreciat faptul că ministrul agriculturii a înțeles cât de important este sectorul ovin și caprin pentru România.  ”Încercăm să oferim tot sprijinul în vederea revigorării sectorului prin noul PNS-PAC 2021-2027. România se regăsește în primele state membre UE privind potențialul agriculturii, dacă punem bazele acestei ramuri, pe lângă locuri de muncă, putem asigura produse suficiente atât pentru consumul propriu cât și pentru export. Activitatea de Cercetare – Dezvoltarea a zootehniei, trebuie să fie o prioritate în România, dacă dorim o agricultură durabilă și de durată”, se mai arată în comunicat.

    Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a decis să susțină alocările pentru ajutorul de stat în sectorul animalelor, care se achită pentru ameliorare și menținerea Registrului Genealogic (RG), prelungind schema de la 30 iunie 2021, cât se aprobase inițial, până la 31 decembrie 2021.

    La două zile distanță după întâlnirea cu oierii, MADR a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, precum și pentru completarea art.19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor.

    Te-ar mai putea interesa

    O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie

    Ultimele știri

    Egiptul ar putea înăspri cerințele de calitate a grâului după problemele cu cerealele bulgărești Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Grâul și porumbul cresc la Constanța, rapița recuperează 7 euro/t. Ce se întâmplă cu floarea-soarelui Scandal între ciobani și fermieri – distrugeri de culturi și amenințări: „Ne e frică să mai mergem pe câmp” Seceta compromite rapița în vestul țării. Dan Herțeg, fermier: „Astăzi n-am niciun fir răsărit”