• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Alina-Mihaela Toma – Certificat de apreciere pentru implicare în sprijinul copiilor defavorizați din mediul rural

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Alina-Mihaela Toma, Președinte – Director General al Fondului de Garantare a Creditului Rural IFN. S.A. – Certificat de apreciere privind implicarea în sprijinul persoanelor cu dizabilități și copii defavorizați din mediul rural. Distincția i-a fost oferită șefei FGCR din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Persoane cu Dizabilități.

    ”Am fost nevoiți să răspundem prompt unei provocări fără precedent, iar rezultatele obținute nu pot decât să ne bucure spre fapte bune pentru persoanele defavorizate și copiii cu dizabilități și să ne ofere certitudinea unei solide capacități instituționale”, a precizat doamna Alina-Mihaela Toma, președintele Fondului de Garantare a Creditului Rural IFN S.A.

    Evenimentul de înmânare a certificatului a avut loc la sediul FGCR ROMÂNIA.

    Te-ar mai putea interesa

    „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Mai multă marfă, prețuri mai mici: porumbul și floarea-soarelui DAP Constanța scad, pe măsură ce recoltarea avansează Avansul APIA 2026, mai mare. Subvențiile care cresc în acest an pe hectar și animale Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern”

    Ultimele știri

    ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte Importul de organisme modificate genetic în România: obligații și riscuri pentru companii Alertă în Portul Constanța! Blocajul de pe Dunăre provoacă întârzieri și costuri uriașe