Florin Purcea – schimbare radicală la Serele Ișalnița: Structuri noi, cogenerare și o fermă de sturioni
Daniel Befu -
Florin Purcea este proprietarul Sere Ișalnița, fiind cunoscut drept cel mai mare producător de castraveți în spații protejate din România. Ultimii ani au însemnat pentru investitorul craiovean o perioadă de intense restructurări de activitate, cauzată de absența cronică a forței de muncă de care are nevoie.
Florin Purcea ajunsese la situația absurdă în care stătea cu recolta de castraveți coaptă în sere și nu avea cu cine s-o culeagă. În contextul noilor realități, a luat câteva decizii cheie. Una dintre abordări a fost cea de demolare a câteva zeci de hectare de infrastructură învechită, pregătind locația pentru o nouă abordare investițională. E vorba de construcția de sere high-tech, a căror suprafață să o extindă etapizat, în funcție de forța de muncă pe care va reuși să o securizeze pe termen mediu și lung pentru muncile agricole.
O altă decizie luată de Florin Purcea în județul Dolj a fost cea de diversificare a business-ului, investind 2 milioane de euro într-o nișă total diferită, piscicultura. Însă ambele linii de business au fost gândite să funcționeze sinergic, potențându-se una pe cealaltă.
Iar a treia direcție de focus a antreprenorului Florin Purcea, a fost asigurarea unei surse de energie care să fie eco-friendly și sustenabilă pe termen lung, complexul de sere fiind proiectat inițial în strânsă dependență de agentul termic rezidual produs la CET Ișalnița.
Epidemie de dezertări ale forței de muncă din agricultură
Fermierul a decis, într-o mutare curajoasă, menită să eficientizeze producția, redimensionarea afacerii într-o corelare directă cu cantitatea de brațe de muncă disponibile.
”Eu degeaba investesc, bag bani în culturi, am contracte, am cui să vând, toți banii se plătesc până la ultimul cent. Problema nu e că nu avem cui vinde. Eu dacă am mâine 100.000 t producție aici, nu e problema cui vând. Nu am nici o problemă sub acest aspect. Marfa e vândută din luna decembrie, pentru ce produc eu. Problema e că nu avem cu cine să mai recoltăm. Am ajuns să aduc oameni și de la 100 km. Am personal din Gorj, Mehedinți și Olt, chiar dacă ferma mea este în Dolj. Paradoxul e că nu găsesc forță de muncă, deși Doljul cred că este pe primul loc în privința gradului de neocupare a forței de muncă. Are undeva la 8% șomaj, iar asistați sociali sunt fără număr. Oamenii nu vin la muncă. Cred că aceasta a fost cea mai dificilă din ultimii 17 ani, pe de o parte din cauza frigului, pe de altă parte fiindcă am început recoltarea castraveților și îmi e teamă că iar, la fel ca în anii precedenți, nu o să am cu cine să recoltez. Am încercat toate variantele omenește posibile. Celor care au mai puțin de 3 absențe, le-am dat prime. Însă zilnic este cu surprize. Vă dau un exemplu concret. Trimit mâine autobuzul pe traseul X de 10 comune, să zicem. Seara inginerii și șefii mei de fermă vorbesc cu ei: «- Câți veniți?» «60». Trimit autobuz de 70 de locuri și îmi vin doar 10. A doua zi, trimit autobuz de 30 de locuri și îmi vin 50. Nu știu ce să mai fac. Mie în momentul de față, ca să funcționez pe 140 de hectare, cât a fost suprafața ocupată până nu demult cu sere, mi-ar fi trebuit undeva la 1200 de oameni ca să pot să lucrez. În prezent am 250 de oameni, dintre care angajați nu am decât 120-130. Nu vor să se angajeze. Ei vor să vină ca zilieri. Noi acum ca zilieri le plătim și contribuțiile și CAS-ul, iar ei nu au nici o responsabilitate”, deplânge producătorul contextul actual al pieței muncii.
Alinierea salariilor la nivel european – o soluție
În viziunea lui Purcea, nu există decât o singură soluție realistă pentru motivarea forței de muncă de a se reîntoarce înspre agricultură.
”Părerea mea e că măsura ce trebuie luată pe termen lung nu poate să fie decât una, ce poate fi luată pe două paliere: ori de la Bruxelles, ori de la București. Ideală ar fi alinierea salariului minim la nivel European în agricultură iar pentru țările intrate în UE mai târziu, subvenție de la Bruxelles timp de 3-5 ani, care să acopere acea diferență dintre salariul minim din Europa și salariul minim din România. Astfel s-ar realiza consolidarea forței de muncă în domeniile cheie, care se confruntă cu deficit. Însă e puțin probabil că Bruxelles va ataca problema din această perspectivă, deoarece multe state puternice din occident se confruntă la rându-le cu deficite de forță de muncă în agricultură și o astfel de măsură ar vulnerabiliza producătorii din aceste state. Cât timp în occident salariile vor fi mai atrăgătoare, forța de muncă din România va migra într-acolo. Fiecare om e dator să încerce să se sacrifice să câștige mai bine”, consideră Florin Purcea.
Afară se culege un hectar cu 4-5 oameni, la noi cu 10
Fermierul spune că a avut discuții cu cei care pleacă să lucreze în agricultură ”în afară” și, în ciuda volumului mai mare de muncă și a orelor mai lungi de program, oamenii sunt mulțumiți să se sacrifice și să câștige maxim acolo. ”Dacă ei se sacrifică și câștigă mai mulți bani acolo, eu nu am cum să îi țin. Însă am avut discuții cu oameni de la mine care au plecat în străinătate și care mi-au spus că afară câștigă 10 euro pe oră. Când i-am întrebat câte ore muncesc, mi-au răspuns că 12-14 ore pe zi, 6 sau 7 zile din 7 și au niște norme de cules impuse, ca să își primească acei bani. Occidentalii își permit să le plătească aceste salarii fiindcă randamentul muncii e unul bun. Ei lucrează cu 4-5 oameni pe hectar, eu lucrez cu 10. Eu dacă le pun normă zilierilor, de mâine nu mai vin. Nu pot să înțeleg. Normativul de cules nu l-am făcut eu. Se practică în toată Europa. De exemplu, la castraveți am femei care recoltează 2oo-300 kg pe zi, am oameni care recoltează 20 de kilograme, deoarece calitatea unora dintre oamenii rămași în țară e sub semnul întrebării”, explică cultivatorul de legume.
Nu s-a inventat mașina de cules castraveți
Florin Purcea spune că dacă randamentul de lucru ar fi în România la fel ca în străinătate, și el și-ar permite să plătească un nivel salarial mai bun. ”Eu dacă aș putea mâine să le dau salarii de 1.500 euro/lună, păi de mâine aș da banii ăștia, doar ca să am oameni de calitate la muncă, pentru că și eu câștig bani, dacă am cu cine lucra. Dar dacă eu vin și cresc salariul la 1.500 de euro și oamenii nu sunt de calitate, eu ies din piață. Prețul la castraveți s-ar duce foarte mult în sus, deoarece costurile cu forța de muncă sunt undeva la 70% din costul castravetelui și de aici pleacă toate, fiindcă, spre deosebire de alte nișe ale horticulturii, nu s-a inventat o mașină de recoltat castraveți”, declară Florin Purcea.
Însă statul român are la rându-i o pârghie de ajutorare a sectorului, crede Florin Purcea, care militează pentru introducerea în agricultură a unui regim fiscal similar celui din construcții, unde salariile lucrătorilor sunt scutite de plata contribuțiilor sociale și impozitului pe venit. ”Noi încercăm asta de mai mulți ani. De când s-a introdus în construcții noi am tot încercat și am făcut scrisori către MADR, împreună cu asociația ai cărei membri suntem. Dacă la nivel european e puțin probabil ca într-un viitor previzibil să vedem introducerea unui salariu minim în agricultură, la nivel de MADR s-ar putea veni cu o măsură de compensare a salariului, fie prin acea scutire de impozite și contribuții, similară celei din construcții, fie ca statul să gândească cumva ca în nișele agricole care implică multă manoperă, subvenția pe care fermierii o primesc sub diferite forme, să intre direct la oameni în buzunar, nu la mine ca patron. Însă cea mai viabilă și facilă măsură e replicarea regimului fiscal aplicat cu succes în construcții. Dacă ne uităm în costrucții, ai oameni peste tot acum. E un boom al sectorului. Deci măsura a avut un efect pozitiv. Părerea mea că și în agricultură, un salariu de 3000 de lei în mână pentru un lucrător ar fi un salariu ok. Dacă am primi un regim fiscal similar celui din construcții, e clar că vom atinge acel nivel de 3000 lei net. Noi oricum plătim contribuții, care ne duc cu cheltuielile per lucrător aproape de suma de 3000 de lei. Noi, producătorii, oricum plătim banii ăștia acum. Astfel o să pot să am o stabilitate a forței de muncă și o constanță a calității oamenilor din echipa mea. Altfel nu putem face nimic”, argumentează producătorul, în speranța că vocea sa nu va fi ignorată, măcar de această dată, de către guvernanți.
Viitorul Sere Ișanița constă în ultraperformanță energetică, mixată cu o super-fermă de sturioni
Până când statul va încuraja fiscal munca în agricultură, fermierul e condamnat să identifice propriile soluții de adaptare la noua stare de fapt. ”Am avut o singură dată pierdere, atunci când a venit nenorocirea aia de zăpadă care ne-a doborât 75 ha de sere, dar în rest, în tot istoricul meu antreprenorial, eu nu am înregistrat pierdere până în ultimii 3 ani. Am avut pierdere de 1,1 milioane lei în 2018, 3,3 milioane lei în 2019 – 3.300.000, pentru că mi-a rămas marfa nerecoltată. Cam 1.000 t de castraveți mi-au rămas nerecoltați acum 2 ani. Iar 2020 a fost la fel de prost”, explică omul de afaceri.
Cifrele i-au impus adaptarea la noul context. Astfel, dacă în 2019 avea 46 ha de seră, în prezent Sud Oil Sere Ișalnița mai are doar 24 ha funcționale. ”Eu din octombrie doar bag bani încontinuu și fac tot ce e omenește posibil să mai și încasez. Am contracte, am banii în avans pentru producția de castraveți și să nu pot să iau cultura de pe plantă și să o livrez, mor de inimă. Când rămâi cu producția nerecoltată fiindcă nu ai lucrători, te îmbolnăvești. Așa că am decis să opresc această situație absurdă și în total, în ultimii ani am dezafectat 75 ha de sere. Pe suprafața asta asta eu am pus lucernă, pentru că lucerna, fiind fixatoare de azot și având un sistem radicular puternic dezvoltat, îmi îmbunătățește solul și pe suprafața asta vreau ca în viitor să fac culturi bio. De aceea trebuie să îi dau o pauză de câțiva ani. În viitor am în plan ca pe parte din suprafața în prezent dezafectată, să dau drumul la construcția de sere moderne. O să înființez suprafețe cu sere exact pentru câți oameni am la muncă. Dacă merg în direcția bună și avem oameni, atunci putem da drumul la investiții. Dar ca să fac investiții și să mă uit la ele, nu pot. Nu am cum”, își justifică decizia Florin Purcea.
Primul astfel de proiect se va întinde pe 10 ha și va fi pe cogenerare. Sursa de gaz va fi rețeaua Transgaz. ”Am făcut proiectul de branșare la Transgaz, pentru o putere de 110 MW, proiect ce mi-a fost aprobat. E investiție mare, cifrată undeva la 26 milioane euro. Proiectul efectiv de cogenerare este însă doar pentru 10 MW în primă fază, iar curentul obținut nu intenționez să îl pompez în rețea, dat fiind că avem proprii noștri consumatori. E un proiect mai ambițios, care îmi va permite să produc energie electrică pe care să o folosesc pentru consum propriu, iar agentul termic, care reprezintă energie reziduală în procesul de producere a electricității, îl voi folosi pentru încălzire. Principul e simplu. Motoarele în cogenerare mănâncă gaz și orice motor termic care produce energie electrică, produce și termică pe care o descarc în sere și la ferma de pește, unde iarna îmi trebuie o temperatură de 17°C. Am făcut referire și la ferma de pește, deoarece printr-o investiție de 2 milioane euro, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, am construit o crescătorie de sturioni, pe care o inaugurăm în această toamnă. Unitatea de producție este dotată și cu parte de procesare și afumare și avea o capacitate de în jur de 50 t/an produs finit, procesat și afumat. Ferma de sturioni am legat-o de sere. Apa o trec mai întâi prin crescătoria de pește și ulterior, apa rezultată de la pește este recirculată. Apa este supus unui proces de filtrare, după care este stocată într-un bazin, de unde apoi o bag în sere, la udat plantele. Nu se aruncă nimic. Astfel, același volum de apă îl folosesc de două ori: produc și pește și castraveți, reușind să optimizez cât mai bine această resursă naturală”, prezintă, în premieră pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO, câteva date despre cel mai mai îndrăzneț proiect investițional al său.
