• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • PNDR 2014-2020: Dosarele se vor depune tot timpul anului, evaluarea proiectelor se va face trimestrial

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Una dintre marile bătăi de cap ale fermierilor care au accesat fonduri europene pe vechiul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) tinde să devină istorie. Ministrul Daniel Constantin a anunțat producătorii agricoli că în PNDR 2014-2020 va exista o depunere ”permanentă” a dosarelor, evaluarea acestora fiind făcută trimestrial.

    Șeful de la MADR a recunoscut că o problemă majoră a vechiului PNDR a fost intervalul scurt de timp pe care fermierii l-au avut la dispozție pentru a întocmi și depune dosarele pentru a accesa banii europeni. În noul PNDR, această chestiune ar putea fi rezolvată foarte simplu, crede ministrul Daniel Constantin. Împreună cu echipa sa, acesta pune la punct un sistem prin care depunerea dosarelor pentru cele 14 măsuri din PNDR 2014-2020 se va face tot timpul anului, iar evaluările proiectelor vor fi trimestriale. ”Dacă un proiect nu intră în trimestrul 1, el intră în evaluare în trimestrul 2”, a explicat Daniel Constantin, pe scurt, mecanismul care va ușura viața agricultorilor.

    Forma finală a PNDR 2014-2020, analizată pe 20 martie la Bruxelles

    În cadrul unei vizite de lucru ce a cuprins Maramureș și Cluj, ministrul agriculturii s-a întâlnit cu mii de fermieri și a participat la prima consultare publică pe PNDR 2014-2020.

    Constantin a anunțat că ultima formă a PNDR 2014-2020 va fi trimisă la Bruxelles în jurul datei de 20 martie, urmând ca în aprilie să fie publicat primul ghid, iar în ami să fie deschisă prima sesiune de proiecte europene –  pe investiții în agricultură (fosta Măsură 121).

    Foto: www.terredeliens.org

    Te-ar mai putea interesa

    Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop

    Ultimele știri

    Florin Stănică, președintele ASAS, distins cu premiul internațional ”ICA Excellence Award 2026” la categoria ”Excelență în Networking” Avans APIA 2026. Calendarul plăților pentru prima tranșă din subvenții APIA a început plata avansului din subvenții. Primii 103.755 de fermieri care au intrat la plată! Programul Guvernului Niculescu cu Florin Barbu la Agricultură: irigații, procesare, acces la piață și subvenții la timp Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere