• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Produsul care ține fuzarioza departe de lanul de grâu

    Adrian Radu – Agrointeligența

    Momentul înfloritului la grâu reprezintă una dintre fenofazele esențiale ale acestei culturi. Monitorizarea culturii și aplicarea tratamentelor în această etapă sunt de o importanță majoră pentru fermierii care vor să aibă recolte bune la final de an agricol. Specialiștii Bayer i-au făcut o vizită lui Cosmin Micu, din Mănăștur – județul Arad, pentru a vedea cum arată lanul său de grâu.

    Cosmin Micu lucrează aproximativ 1.300 de hectare de pământ, iar anual, pe aproape jumătate, adică 600 de hectare, cultivă grâu. Micu a recunoscut că grâul este cultura sa de suflet. Se și vede, pentru că a fost îngrijită ca la carte, respectând tehnologiile Bayer. „Sămânța a fost tratată cu produsul Bariton de la Bayer. Ca plantă premergătoare am avut floarea-soarelui. S-au aplicat 400 kg de NPK triplu 16, iar în luna februarie s-au aplicat 280 kg de uree. Prin 20 aprilie s-a efectuat un tratament cu produsul Falcon în doză de 0,8 l / ha. Tratamentul 2 s-a efectuat între 1-5 mai, iar tratamentul 3, la faza de apariție a spicului și mai exact de apariție a primelor stamine, a fost efectuat cu Nativo Pro, un produs al companiei Bayer, în doză de 1,15 l / ha, ca să ajung la 200 g de protioconazol, ca să pot să rezolv problema fusariumului”, a explicat fermierul arădean.

    Fuzarioza este o problemă foarte mare în zona de vest a țării. În plus, condițiile climatice din acest an, cu un regim pluviometric important, cu ferestre calde în iarnă, cu o primăvară răcoroasă, au favorizat apariția acestei boli. Cosmin Micu are însă ajutorul celor de la Bayer.

    Adrian Cosor, Responsabil culturi cereale păioase Bayer, i-a recomandat Prosaro, un produs cu două substanțe active, cu 2 triazoli. „Prosaro are în formulare protioconazol, care este cel mai eficient triazol în controlul fuzariozei spicelor. Prosaro, nu întâmplător, este și produsul cel mai utilizat astăzi la nivel european în controlul fuzariozei spicelor, o boală care produce pierderi atât cantitative, dar cele mai importante și păgubitoare sunt pierderile calitative date de micotoxinele dezvoltate în interiorul bobului”, a declarat Adrian Cosor.

    Pentru ca Prosaro să aibă o eficacitate maximă, trebuie utilizat cu 2-4 zile înainte de începutul înfloritului. În plus, temperaturile din ziua aplicării nu trebuie să depășească 20-25 de grade Celsius, iar viteza vântului trebuie să fie de maximum 8 km / h.

    Un instrument excelent pentru a determina momentul optim de aplicare este aplicația Climate FieldView, oferită de Bayer și care oferă prognoze meteo pe 7 zile. „În funcție de condițiile climatice, în funcție de statusul culturii noastre, luăm decizia că dacă vom vedea că în următoarele zile vom avea ploi abundente sau următoarele două săptămâni nu se poate intra în cultura de grâu, atunci întotdeauna vom opta prin a face chiar mai rapid cu câteva zile tratamentul T3 împotriva fusariumului, decât să așteptăm o perioadă prea îndelungată și să pierdem momentul optim. La fel, dacă a apărut o ploaie ce nu a fost indicată niciunde, și poate lanul nostru de grâu sau o parcelă de grâu a trecut și este la mijloc de înflorit, nu renunțați la tratamentul T3, pentru că va proteja toate spiculețele și spicul în întregime, care nu a fost contaminat de fusarium”, a spus Carmella Duma, reprezentant Market Development Bayer.

    Toate tehnologiile din cultura grâului și momentele de aplicare a produselor de protecție a plantelor Bayer pot fi consultate pe www.cropscience.bayer.ro.


    Te-ar mai putea interesa

    Aproape 2.000 de hectare de teren agricol – libere pentru arendă la ADS! Marius Lulea, cofondator AUR, și-a făcut fermă de vaci. ”Statul nu are niciun plan de capitalizare a fermelor” Victorie pentru micii fermieri. e-Factura, eliminată în Parlament pentru agricultori Subvenția de 15 euro/familia de albine a fost aprobată în Comisia de agricultură din Camera Deputaților Premieră: România livrează peste 4.000 de oi în Algeria cu avioane cargo. Șeful ANSVSA: Animalele, la destinație în 2,5 ore

    Ultimele știri

    “Am cererea autorizată din 18 mai. Când intră subvențiile?” Răspunsul dat de șeful APIA! Pagubă de 8.000 euro pentru un fermier care și-a lăsat tractorul parcat în spatele casei Zantara® 216 EC, fungicidul de la FMC care poate fi aplicat atât pentru a controla bolile foliare, cât și pentru bolile spicului la grâu și orz Ziua Porților Deschise la SCDA Mărculești – 4 iunie: Cele mai bune soiuri de grâu pentru Bărăgan, loturi demo pe 114 parcele! Fermierul George Apostu a trecut la mulsul mecanizat după ce a rămas fără oameni la oi