Povestea Elenei Lupșa, doamna-fermier care a primit cadou de la soțul ei un tractor nou-nouț
Daniel Befu -
Elena Lupșa se prezintă cu mândrie drept ”țărancă get-beget din Răzvani”, Lehliu Gară – Călărași, și e fermieriță cu 30 de ani de vechime în capitalism. Tatăl său a lucrat la Centrul de Legume Fructe. A terminat Liceul Agroindustrial Lehliu Gară în 1989, însă mama ei, rămasă văduvă între timp, nu a avut posibilitatea să o trimită la facultate în acei ani grei. Făcând un arc peste timp, 20 de ani mai târziu a absolvit Facultatea de Management din cadrul USAMVB, universitate ale cărei cursuri le-a urmat în urmat în formatul ”la distanță”, din cauză că orele de peste zi îi erau consumate de meseria de mamă a doi băieți și de cea de copilot al fermei soțului ei, Valentin Lupșa.
”Fiare vechi” transformate în ”fiarele câmpului”
La început a vrut să fugă de munca în domeniu: ”La terminarea liceului ne-au dat repartiții ori la sistemul de irigații, ori la fabrica de tricotaje Crinul. La momentul ăla mi se părea de neacceptat. Cum să mă duc la sistemul de irigații ca fată? Și am acceptat ca și confecționer”.
Revoluția a venit pe neașteptate. La 20 de ani, tânăra se căsătorea cu mândruțul inimii ei, un șofer de rabă de la ITA. În începuturile tumultoase ale tranziției s-a desființat fabrica de tricotaje și la ITA lucrurile începuseră să scârțâie. ”Așa cum au început toate după Revoluție, atunci soțul meu a reușit să cumpere de acolo un camion, un SR-DAC, pe care ITA, voia să îl dea la fier vechi. Era un camion mai mic, de tip vechi. Eu l-am ajutat să-l repare, să meșterească până l-a făcut funcțional. De la începuturi am fost «pe fiare», să zicem așa. Pe urmă, în 1995 cred, am cumpărat primul tractor, un U 650. La fel, repară la el până nu mai poți. Și, cu el, soțul meu a început să presteze lucrări ale solului la diferite societăți agricole. Am cumpărat și o combina în 1996-1997, tot de la fier vechi. Era o combină arsă, care luase foc la SMT-ul respectiv, din Lehliu Gară și, la fel, am cumpărat-o fier vechi.. Două luni a fost dezmembrată complet. La un moment dat era 80% din ea reparată. Nu mai aveam bani. Am apelat la un unchi să ne împrumute ca s-o putem termina. Ne-a fost foarte greu. S-o iei de la zero e greu de tot, însă eram tineri atunci și priveam altfel situația în care ne aflam. Dar trudeam și perseveram. Eu am vopsit-o la pensulă. Imaginați-vă o combină Gloria C 14 vopsită la pensulă. Avea o tablă pe care nu prindea cu pistolul de vopsit. Chiar și melcii în interior i-am vopsit. Trebuia să scriem pe ea o serie de însemne obligatorii: «fumatul interzis», «a nu intra în buncăr» și alte astfel de semne de avertizare, așa cum e și normal să fie. A venit un prieten, care era pictor specializat în pictura de biserici și mănăstiri și ne-a spus: «Haideți măi, că nu vă iau bani! Vă scriu eu pe ea. Fără șablon». Când a ieșit soțul meu cu ea, ca să-i facă proba de mers pe drum, toți sătenii cu care ne intersectam ne întrebau: «Ce-ați făcut? V-ați luat altă combină?» Toți știau că am luat o combină de la fier vechi, iar ce vedeau ei arăta impecabil. După câțiva ani am dat-o la fier vechi, pentru că nu a rezistat. După ce a ars, i s-a dus calitatea carcasei, a tablei de pe ea. Am plâns după combina aia. Și a trebuit să luăm o altă SEMA. O am și acum în curte. soțul meu nu a fost prea încântat de combina asta. Când aproape am terminat de reparat combina, a venit la noi șeful de la Societatea Agricolă Unirea, ca să vadă în ce stadiu suntem. Mai aveam de retușat mici detalii la ca să funcționeze optim și ne zice: «Mâine începe recoltatul». În noaptea aia n-am dormit, ca să terminăm de reglat, verificat și pus la punct totul pe combină”, își amintește despre prima garnitură de utilaje agricole, din anii de început.
În prima jumătate a anilor ‘90, soții Lupșa s-au bazat pe venitul generat din prestările de servicii în agricultură ”În primul rând a trebuit să dovedim că suntem capabili. Ne-am luat și utilaje: disc, semănătoare, tot românești, cum am putut și noi la timpul ăla. Însă banii de la societăți se încasau la recoltat și ne era foarte greu din cauză că așteptam atât de mult ca să luăm banii. Pe urmă s-a desființat SA Unirea și a trebuit să ne reinventăm. În ce puteam să ne transformăm, decât în fermieri? Fiindcă încet-încet, lucrând pentru societățile agricole, am prins gustul agriculturii. Am început cu câteva hectare de la oamenii din sat, până când oamenii au căpătat încredere în noi, că vă dați seama că erau societățile mai mari care erau în jurul nostru. Și încet, încet, am început să ne facem cât de cât un nume”, privește nostalgic spre momentul botezului ca fermieri.
Accesarea de fonduri UE în 2007, o modernizare nesperată, venită la pachet cu o birocrație tâmpă
Intrarea în Uniunea Europeană au resimțit-o din prima clipă ca pe un mare pas înainte. Au trecut de la PFA la Întreprindere Individuală.
”Primul pas major a fost în 2007, când am accesat fonduri UE printr-un program nerambursabil, pentru achiziția unui tractor, a unui plug și a unui încărcător frontal. Proiectul a fost la acel moment de 68.000 euro. Soțul meu nu împlinise încă vârsta de 40 de ani, condiție obligatorie ca să poată lua utilajele 50% subvenționate. Este un tractor de la firma Deutz, de care chiar am fost mulțumiți. Însă nu vă puteți imagina ce a urmat: un an de zile de controale. Eram la un pas să pierdem campania de primăvară. pentru că soțul meu era tot timpul chemat ba la Târgoviște, ba la Călărași. Într-un final chiar le-am spus celor de la Târgoviște: «cred că mai are să vină Bruxellesul la noi în curte». Eram înnebuniți. Ne era foarte frică atunci. Totul s-a jucat pe-o carte. Și cu băncile am avut greutăți în asigurarea cofinanțării pentru proiect. Raiffeisen Bank ne-a refuzat fiindcă nu suntem atât de importanți, dar ne-a luat de suflet CEC-ul și-am transferat toate conturile la CEC, fiindcă ne-au sprijinit atunci și chiar și în prezent avem conturile pe CEC, pentru că CEC-ul ne-a ajutat atunci”, își amintește Elena Lupșa.
După acel prim tractor de 100 CP luat în cadrul proiectului cofinanțat din fonduri UE, soții Lupșa și-au achiziționat un al doilea, identic, în leasing. ”În 2012, având mașina stricată, am mers la magazin cu tractorul cel verde. Era nou. Patronul magazinul respectiv, când m-a văzut din ce cobor, a rămas înmărmurit: «Doamne, pe ăsta nu te mai urcai!». E împământenită percepția asta, pentru că nu multe femei lucrează ogorul. Am auzit că mai sunt femei care lucrează pe utilaje și își ajută soții, dar nu aici, în zonă la noi”, râde fermierița.
Pe lângă cultura mare, Elena Lupșa a înființat și un solar pe 300 mp și o cultură legumicolă în câmp pe 3.000 mp. Producția a desfăcut-o ani la rând direct în piață, fiind direct responsabilă de micul sector horticol de la nivel de fermă.
Preocupați să supraviețuiască și să crească, fermierii uită că până și ei ruginesc
Forțele pieței sunt cele care dau trendul, de multe ori, în business. Consolidarea exploatației familiei Lupșa a urmat și ea acest tipar. ”După Revoluție atât s-au fărâmițat și timp de o generație, lumea era dornică să lucreze terenul. Pe urmă entuziasmul pentru pământ arabil s-a terminat, pentru că nu poți să faci agricultură pe 1 ha, pe 0,5 ha. Nu poți să ai performanță. Și atunci, mulți dintre cei de la orașe, au început să vândă. A fost nebunia vânzărilor de teren prin 2007-2008, când inclusiv țăranii au vândut, și-au modernizat casele, și-au acoperit ce nevoi aveau ei pe acolo și au terminat banii. Alții l-au păstrat și l-au dat în arendă, dar foarte mulți l-au vândut. Și atunci, singurul lucru pe care puteam să-l facem în afară de a achiziționa utilaje, a fost să găsim soluții ca să venim noi, proactiv, cu o ofertă pentru a cumpăra terenul pe care noi îl lucram deja, atunci când proprietarul lui intenționa să-l vândă. A trebuit să facem eforturi și în acest sens, ca să nu ne pierdem obiectul muncii”, este istoria parcursului urmat de ferma Lupșa.
”Nu poți să susții o arendă mare când e secetă”
Extinderea maximă a fermei a ajuns până la 250 ha, în 2015, ca în anul următor să se restrângă, din cauza unui cumul de factori externi și de natură personală. ”În zona asta cam este o luptă pentru terenuri și fermierii care au posibilități au venit cu oferte mai bune. Suprafața ne-a scăzut pentru că arendele au crescut și am considerat că nu e în regulă, așa că am renunțat la niște terenuri din portofoliu după vreo 3 ani de secetă. Nu poți să susții o arendă mare când e secetă. Dacă ai multe hectare, investești mult și riști să pierzi mult, dacă nu ai un an rodnic. Avem exemplul anului trecut, care e cel mai recent episod de acest tip”, analizează cu luciditate cultivatoarea.
Creșterea fermei a luat aproape două decenii, timp în care viața și anii și-a lăsat amprenta asupra fermierilor. ”Un alt motiv pentru care ne-am restrâns, e că în 2015-2016 soțul meu a trecut printr-o perioadă mai grea și atunci am renunțat la 40 ha. Dădea tot timpul vina pe oboseală. Îmi spunea: «lasă că-mi revin», dar de fapt era altceva. A fost depistat cu hepatita C și cu diabet. De fapt era un început de ciroză hepatică din cauza hepatitei. A trebuit să luăm calea spitalelor. Un an de zile de tratament care e foarte greu de suportat, cu interferon”, ne destăinuie Elena Lupșa.
După acest episod dramatic care i-a făcut să reducă un pic turația motoarelor, suprafața pe care familia Lupșa o lucrează în prezent s-a comprimat cu 30%, ținând cont de un mix de factori, de la vârstă, la experiență și gradul de utilare a fermei.
”Ne simțeam confortabil la 250 ha, dar nu mereu e ce dorești, pentru că se întâmplă multe lucruri neprevăzute. Am fost nevoită să învăț să conduc utilajele agricole, fiindcă forță de muncă nu mai aveam, iar soțul meu fiind mai multă vreme bolnav, a trebuit să-l susțin. Și atunci ce puteam să facem? A trebuit să mă adaptez. Duc remorca cu îngrășămintele și substanțele pentru erbicidat la câmp, tăvălugesc grâul, fac munci mai puțin complicate, ca să-l degrevez pe soțul meu, ca el să se poată focusa pe lucrările mari”, explică aceasta.
Tractor nou-nouț de 93.000 euro, în loc de mărțișor
Boala soțului ei a determinat-o pe Elena Lupșa să ia decizia radicală și costisitoare, de a înnoi unul din utilajele cheie ale fermei. ”Avem o combină Deutz achiziționată în 2016. Eu am luat decizia să o luăm, pentru că nu se mai putea. Am luat-o chiar de nevoie, urmare a sănătății lui. Tratamentul acela cu interferon făcea ca razele solare să fie foarte dăunătoare în timpul tratamentului. Ori având o SEMA, chiar dacă i s-au făcut multe modificări acelei combine și avea inclusiv congelator pe ea, se tot defecta. Utilajele au și ele o viață. Gândiți-vă că era fabricată pe timpul lui Ceaușescu și noi o luasem second-hand. Practic își trăise viața. De aceea m-am decis să iau combina nouă, pentru că soțul meu nu mai putea să stea în câmp s-o repare, sub razele solare. Nu mai putea să mai facă față”, se felicită fermierița pentru alegerea făcută.
Viața de cuplu e un tango, în care pasul unui partener, e urmat de al celuilalt. Îți ofer o floare, mă inviți la un ceai… Cu toții știm povestea. Așa că după ce Elena Lupșa i-a cumpărat soțului ei combină, a venit rândul lui să îi întoarcă gestul. ”În 2017, de 8 martie, mi-a luat tractorul în loc de mărțișor. E marca Deutz. A făcut o fixație soțul meu pe această firmă. Chiar de 8 martie a fost atunci adus, pe trailer. Soțul face surprize din astea. Nu-mi face cadouri cum e normal să facă un bărbat, gen o rochie sau un parfum. El spune: «pe alea ți le iei singură». El îmi face cadouri mai utile. Noi luând-o de la zero, într-o lume în care e foarte greu să răzbești, tot timpul ne-am consultat pentru fiecare decizie importantă. Ei, însă cu tractorul ăsta el nu s-a consultat deloc cu mine. E adevărat că la acel moment a fost și o necesitate, fiindcă trebuia să adăugăm niște cai putere în fermă. Neavând angajați, trebuia ca fiecare echipament să fie cu utilajul lui, pentru că altfel e foarte greu să le schimbi. Până să primesc acest tractor de 8 martie, flota noastră de utilaje avea doar două tractoare de câte 100 CP fiecare”, își analizează mărțișorul, fermierița din județul Călărași.
Pentru Elena și Valentin Lupșa povestea merge mai departe. ”Mulți ne spun: «Dacă nu mai e așa bine, de ce continuați?» «Fiindcă la vârsta asta nu se mai poate da înapoi. Am investit prea mult». Dar întotdeauna sunt și satisfacții: Vezi cultura frumoasă în câmp, este o încântare s-o iei de la însămânțat, de la zero și să fii acolo prezent tot timpul să-ți îngrijești plantele tale. Dar nu multă lume apreciază asta. Agricultorii ar trebui să fie cei mai respectați. Dar nu sunt. Vă spun eu că nu sunt”.
